diaconescu diana

Mă scufund în puterea ta creatoare în inima ta De lună plină Mă scufund Lângă sângele tău Rezervat Copiillor tăi viitori. Rezervat și rece. Mă scufund Lângă unda Sonoră A inimii

mă scufund în tine, clipă, uitată, pribeagă, plângând. mă scufund în tot noroiul dintre aripi pe șinele trenului plutind. mă scufund într-un argint necosit de multă vreme și

Dintre toate ideile proaste Tu ai fost singura bună! dintre toti așii Tu ai fost unicul Om! Dintre toate mirările nopții Tu ai fost singurul vis! Dintre toate Toate cuvintele… Pe tine

Acum am aflat De ce-mi ies atât de greu lucrurile In viața asta! Petrec prea mult timp cu mine. La mine în gând! ar trebui să mai ies Cel puțin mai des! Să mă părăsesc succesiv să văd ce mai

am mare nevoie, de-o respirație-n plus! pe perna mea udă de cinci ploi spre apus! am mare nevoie de... trei greutăți la picioare! să-mi acopere gândul de-un pas care doare! am mare

culoarea curcubeului nu\'mi spune nimic în seara asta când tu pleci, eu rămân... sau e invers? culorile vânăt-căprui ale cerului din privirile tale nu-mi aduc de departe liniștea pe

La mine dragostea e timp pierdut Să stii! Dragostea aia... Dintre un bărbat și o femeie! Demult De tot.. Si des încercată Dragostea aia nu-mi aduce Nimic bun! la mine dragostea “aceea” E

Vreau un vânt albastru Sa-ți sfâșii venele cu el Vreau un fulger turbat De adevăr Cu multă electricitate până-n adâncuri! Vreau câinii viselor spulberate dintre noi Care ne tin la distanța

Am crescut felii de toamnă In parcarea ta din suflet! Am găsit o frunză-n iarnă Linistită, plânsă ‘n taină, Fără sunet! Am crescut țurțuri de gheață Peste un décor albastru Peste amintiri de

sunt un vis mut un cadou nedesfăcut o priveliște spre mare o privire călătoare sunt o streașină sub ploi un ciudat nervos șuvoi despicat în vise mute trepidând în păreri slute. sunt o amplă

Trei săruturi Unul după altul Se prefac nevăzute De nicăieri știute De nicicând Trăite. Trei… Trei lacrimi Pe obraji cobor La vale In împreunarea Gurii Intr-un Zâmbet Egal, profil

îngerii mă trag înapoi și mi-aduc aminte de zboruri îngerii au norii în rânduri de ploi și nu-și aduc aminte să tune uneori. îngerii culeg lumina din noi și o scot în cuvinte afară ne

Da, răspunsurile veneau Pe negândite Intorcând gândurile La gândul tău. Da, icoane de răspuns Curgeau Pe neșoptite Plângâng în șoaptă plânsurile Răspuns la plânsul tău. Da, Inima a adunat

Redresorul de vise verzi, perpendicular picate Peste somnul meu în somn… Tăcea redresându-mi Golul durerilor ce dorm.

De ce ne curg lacrimile? Inălțarea tace sau.. Unde sunt când nu sunt gândurile mute Ale amurgului compromis de vise? Compromis de tăcere? Inălțarea tace sau….? ne dor doar Umbririle? de

Imi iau aripile la picior Si dor Din ele insele Rănile noastre Fac o țesere De ploi albastre Pentru décor. In ele însele Rănile noastre Dor… Pană la plângere Până la nor. Suntem Doar

Imi fac loc în visare cu gândurile! le amestec apoi, Răsfirat! Imi fac loc in visare Cu simțurile Si apoi apăs Pe un gând decedat! Imi fac loc în visare cu plutirile Tale amestecate cu

Am dat sensul Curgerii mele’napoi Peste toate cuvintele Adăpostite funebru Am dat curgerile Povestirii din noi Peste tot ocolul de pași Peste toată noaptea aceea Vânăt albastră de stat Cu

mi-am luat la rost, rândurile din care numai palma ta a mai rămas. mi-am luat la rost, gândurile Din care Doar fulgul tău de nea De privire verde Nu s-a topit și nu s-a’ntors mi-am luat

Am înlocuit substantivele vieții mele Cu alunecatura de pași! Ai cui? Ai peregrinării mele hai-hui! Am înlocuit povestea Rescriind-o A cui? A noastră desigur. Au rămas doar urmele fără de

șerpuiți în beznă mii de ani ani irosiți demulți și-n van... neirosind blesteme plăgi, urlate\'n lacrimi sângerii... îmi cer lumina... îti cer inima îti cer cumva, de undeva... să\'mi

aș fi putut Puteam să fiu O femeie frumoasă Dacă m-ai fi privit Puteam să fiu Cineva dintr-o casă Dacă m-ai fi iubit! Puteam să fiu un nor Sau lumină Puteam fi și Din când în când o

liniște: liniște în flori și-n dungile de deasupra pervazului. liniște în clădirea noastră. dar liniște arzând, prea grăitoare, liniștea asta, prea coaptă, în susur de măr

Risipitorul de gânduri! Dacă-l vezi Să-mi spui încotro a luat-o… Să fug după umbra-i! Dacă îi pierzi urma… Să-mi spui Încotro a piedut-o Să i-o aduc înapoi. Și dacă i-o aduci inapoi… Să-i