toamnă... care n-o să mai fie
Toamna asta O să plâng eu De dorul tău! toamna asta O să răman cu un gând De sus Rămas Pentru pământul Pe care calc Pe care Ai călcat! Toamna asta….. O să-ți rup eu cuvântul și o să ți-l
nu-i așa?
am cerut cerurilor să fie înalte și m-au ascultat! am cerut ascultărilor tale să fie terestre… și mi s-au supus! acum, dacă, am să-ți cer cu ajutorul gândului, niște
lovire
trântește-mi inima de pământ, și fă-o cioburi de ploaie și vânt, trântește-mi inima de ceva... de plânsul tău, de umbra ta!
senzație
Te iubesc Precum pământul Iși iubește stelele de mare. Te iubesc, Precum pomul Iși iubește fructul căzut De la piciorul sufletului Neinceput. Doare Acest mod de a iubi Impiedicat
coasta ta albastră
eram eu, aerul, și o furtună de cuvinte printre trupurile noastre istovite, lovinde de șerpii uitării. și am căzut! mortal! devenirea noastră s-a prăbușit dintr-o dată cu tot
jumătate
Sunt… O jumătate de gând pierdut Jumătate de coapsă tăiată O jumătate de neuron irosit pe gândurile negre Ale jumătății mele de zi înoptată Sunt.. O jumate de iris ars In înoptate friguri pe
jumătate de nimic
Sunt, Un gând sporit Cu jumătate de nimic Sunt O gură de aer copt In întunericul speranței Sunt Un gând nociv Pentru…jumătatea mea De inimă Nocivă și fadă.
ieri
de atât putem fi siguri! de cei care suntem! de atâta putem fi siguri de cei... care ne-am întoarce iubind în pietrele din gând trecerile noastre plouând în întreceri de nori. ieri te-am
foarte
eram foarte un pic.... datorită ție eram foarte puțin în lăsatul meu de clipă în penumbră și gol. eram foarte sculptat desenată din firea lucrurilor și eram foarte... plutind nepereche și
Nu-I asa?
Nu-I așa?? Cuțitul norilor Zace-n surdină și\'n lobul tău Ureche stângă Nerisipită Vag nătângă într’un abis?? Deci nu-I așa?? Ca viața-I singura Plăpândă... și noi dospim din ea Adânc
nu-i așa?
nu-i așa?? nu-i așa că dacă ți-aș da urletul meu înfășurat în coaste mi-ai înjunghia tăiș auzul de m-ar durea lobul inimii?? nu-i așa? că dacă ți-aș număra firele de nisip ars torid de
regăsire
îmi place să mă regăsesc! la tine-n umbră... stau la pândă trei arce gânduri vechi pătrunse-n crupa milei de trei cești cu fiere și cu silă! îmi place…. să mă regăsesc! în lupta ta de du-te
crestare\'n inima
mi-am crestat inima pe pachetul tău de țigări era acolo pe masa aceea și așa destul de-ncercată și subredă de amintiri! înăuntrul țigărilor ce le fumai, erau gândurile mele ușor rebele sau
ascundere
te-ai ascuns. în buza păcatului meu, de moarte esti arc fără stele esti urlet în ziduri esti frânt. și-s deșarte ploile, fără cuvânt... sunt umbre aducătoare de moarte.
lasă-l
lasă-l așa... să plangă! de ce să-i reduci glasul? de ce să-i urmezi plânsul imprimat în travei nesigure de somn... lasă-l și dă-i frigul înapoi, pentru că... lucrurile în jurul
îngheț
mi-au înghețat mâinile a suflet pribeag. mi-a înghețat trupul… a răcoare. mi’a înghețat gustul tău demult, uitat, și dulceag, A iubire. Probabil... Fără... Egal! Si fără De
suflet cu primavară
spăl... fereastra de gânduri, și o umplu cu primavară. las visele, las ploile, sa îmi scurgă apusul printre rânduri, și scap primăvara în suflet. o scutur, o întreb dinspre cine vine și
uneori
Uneori, Ca să nu-mi adorm găndurile Stau trează , Să nu adorm nici eu, Uneori, Să nu-mi uit plecăciunea , Imi plec visele In ploi , furtuni mereu. Uneori, Ca să nu-mi uit spusele Stau
durere
Mă dor acțiunile tale Cu arcuimea unui cui Implântat în ceafă Precum un arc Arcuit sub gânduri Precum o armă Impuscată-n suflet!\\ Mă dor în cele 4 rânduri… Fix spațiul dintre ele Si dor de
îmi place!
îmi place! îmi place...gândul tău nimic umplut cu fire de uitare... îmi place când mai stai un pic în palma mea aducătoare de liniști.... sumbru - solitare. îmi place când îmi spui
kitchul ploilor
Eu vreau să colb, In întunericul orb, Eu vreau să gând, Intunericul strâmb, Eu vreau să merg Intr-un arc mult acerb.. Aș vrea să scund Un umăr cald, Sau plăpând. miroase-a ploi,
iarna din tine
Ai inima la tine?? Te doare?? urlăa?? Din cauza mea?? Păi rupe-o și arde-o, url-oo, smulge-o scoate iarna din ea!
mărgean pentru gând
mi-au murit gândurile și ți le întreb ție, cum să prepar un sos de rouă, cu fericire, să trag fermoar, privirii grele de dinapoi și să-ți sărut mărgeanul gândului, păstrat în doi.
teamă
mi\'e teamă de: reculul din mine de zâmbetul tău obosit de primavara asta... de pulberile neizbucnite de forta aerului rece, proaspăt și pur mi-e teamă de cerul cu ochii lui mari și
