novembre
lasă-mă măcar să inspir aerul
ce a clocotit o clipă în venele tale
cu palmele să-ti ating
urma pașilor tăi pierduți
lacrimile ce-ți ard obrajii să-i șterg
cu pleope
singur printre rânduri
...pentru Regina sufletului meu
viața-i doar o iluzie
când ești rege, când fluture
iubirea mai există oare?
blândă, dulce, ocrotitoare
suflete damnate
Regele Reptilă
durează doar o clipă
apoi nu mai simți nimic
la o adică
și dincolo e frig
rece alunecos și moale
când îți zâmbesc cu solzii
limba mea e ca o floare
în urma mea rămân
nebunie
mereu cu scuturile după mine
încătușat în mii de umbre
trecutul nu pot să-l uit
iar viitorul a trecut.
otrăvitor e singur pe lume
dragostea, doar iluzie
sufletul mereu mi-l
dacă noi am fi
Dacă noi am fi două cărți
așezate-n colecții diferite
m-aș rescrie, zilnic, în tine
să ne răsfoim alene în părți.
dacă noi am fi două chitări
ciupindu-se în chei
pentru (A)lina
scufundat în volburate gânduri
cu buzele tale rime-mi murmuri
ochii-ți mi se-nfing în suflet
Lina, lasă-mă să te culeg!
de curând spulberat în zări de vânturi
suflet
Twilight Zone
-Hey Joe, mă salută băcanul micului orășel de provincie Santa Monica, într-o dimineața însorită de miercuri.
-Hey Marwin, mi-am agitat și eu spre el cheia tubulară de 13,
Odă sufletului mort
ba voi sunteți toți nebuni
ce arătați cu degetul spre mine
în asfințitul dintre lumi
în bezna mă așez pe vine.
nu mă mai drogați cu rânduri
îmi place liniștea
Nu te mai iubesc, iubire
Ești doar amăgire
Durere-n mațe
Fluide, gunoaie.
Nu te mai doresc, dorință
Ești doar umilință
Durere-n vintre
Ejaculări precoce.
Mă întorc spre tine
Imensitate
Știam că, dacă voi coborî acolo, viața mea se va schimba iremediabil, că voi fi ca un nou-născut sau, dimpotrivă, ca un mort umblător aiurea și fără țintă, prin și peste tot ceea ce consideram până
Stăteam așa, oarecum chiar amuzat, uitându-mă la fețele teatral îndurerate, din ale căror ochi răbufneau picuri de rouă, printre răsuflări ce le bănuiam ușurate că m-am dus. Stăteam deasupra grupului
Picuri reci,
peste amintiri seci
mi-am aruncat gândurile
incursiune în trecut
Loc al meu de veci.
Picuri medievale,
cu strune dulci
mă plimb agale
pe cărări pietruite
Eu cobor, tu
Eu nu sunt
cel care-ți va întinde, vreodată, mâna
în ajutor,
pentru că nici eu nu mai am sprijin
Eu nu sunt
cel care va plânge
după tine,
pentru că nu mai am sânge
Eu nu sunt
cel în
Eram ca două izvoare
Ce-și susurau unul altuia iubirea
Dragostea ne umezea privirea
Ce din cristalinul pur
Izvora, niciodată singur.
Ne bulbucam fericirea
Întâlnirii, uimirea
Ce n-avea să
Bine, m-am liniștit
De ce oare să mă mai irit?
Peștera fie-mi sfârșitul,
Tăcerea, mormântul.
Îmbrățișarea rece vine,
Scufundat în mine.
Cu privirea pâlpâind
Pe cei din jur îi mai
Mă uit cu teamă la oglinda aruncată undeva, aiurea, pe peretele garsonierei mele prăpădite, un loc doar de tranzit, o gară obscură în așteptarea unui tren, o amantă veștejită de lângă care te scoli
Cristaline fulgi,
Mii de meteoriți
Te învăluie
Mai exiști?
Ești din nou curat
Pur, simți cum te lovesc în cap?
Smulgându-ți ura
Negura, smoala.
Te lasă rece,
Suflet, inimă goală
Respir
Am fost plecat prea multă vreme
Scormonind a disperare
lumina, după pleopele moarte
Când, trebuia doar să-mi ridic privirea
spre căldura degetelor tale
ce-mi ofereau liniștea:
revărsare
Pleopele-mi, cortine grele,
Coboară, amintire
Trecutul peste tine
Știi bine:
Nu mai sunt lângă tine.
Vreau doar prezentul
Să-i simt dezmățul
Cutreierând pământul
Respirând vântul.
Clipa
E aproape scârbos
Să fii înșelat de propriile-ți speranțe
E ca un nod în gât
Pe care sub amigdale-ți simți vârât
E ca un gol în stomac
Aruncându-te sa dormi, fără hamac
E ca ultima
Mă închin la o singură femeie:
Stânca – este numele ei.
Căci, doar ea poate oferi
Puritatea dată de zeii
Pe care noi i-am devorat
Uitându-i.
Ii privesc coapsele fine:
Faleze greu de
Pana-și găsi drumul singură spre hârtie:
-Hai spune, scoate tot din tine!
Te plângi că ai căzut de sus
Și nu-ți mai găsești drumul dus?
Te plângi că ți-a fost zdrobită
DZ