Atârn în cele trei degete
Ale brațului ce dă, deja, semne de durere
Mă agăț de scobitura de granit
Și nu știu dacă mă mai merit.
Privesc în sus:
Cer albastru infinit.
Plutesc,
spre hăul fără sfârșit,
iar abisul îl simt undeva,
la infinit.
Zborul e lung
Și mă plictisesc, deja, amintirile.
Undeva, mai aproape de nimic
Lângă mine
Somnul
fără vise
Coșmarurile ți le alungă
Și te duce într-o altă lume unde,
Tenebrele te înconjoară
Și te trezești mai liniștit
Iti dai seama – ai murit
și ai
Am revenit doar pentru o clipă
printre voi,
îmi dau seama abia acum,
locul vostru nu e pentru noi
facem, așadar cap-compas înapoi
Spre țărmurile veșnic verzi
unde josnicia nu preface totul
Blestem clipa în care te-am cunoscut.
Blestem clipa în care m-ai cunoscut.
Blestem clipa în care mi te-ai dat,
Blestem clipa în care te-am luat.
Blestem clipa în care m-ai
Sunt speriat, ciudat, nu am mai simțit frica de atunci, când, cu picioarele călcând în gol, am așteptat calm zdrobirea de nimicul care m-a împresurat rapid, ca vidul care se umple cu aer, după ce