Poezie
Cădere liberă
1 min lectură·
Mediu
Atârn în cele trei degete
Ale brațului ce dă, deja, semne de durere
Mă agăț de scobitura de granit
Și nu știu dacă mă mai merit.
Privesc în sus:
Cer albastru infinit.
Jos, un abis neîmplinit.
Granitul se sfărâmă
În timp ce gândurile-mi aleargă.
Sus, nu mi-a mai rămas nimic,
Cerul, deja, l-am descoperit.
Jos, hăul mă hipnotizează
Oferindu-mi căderea, totuși, nemeritată.
Sărut rece granitul ce încă mă susține
Cerîndu-mi iertare pentru ceea ce vine.
Refuz mâna ce-mi crește în dreapta.
Buzele-mi reci sfărâmă ața
Cad, plutind bezmetic
Spre nimic
Iar, înainte să-l ating
Nemurirea-mi cuprinde sufletul
Văd crucea: zero – cățărătorul.
002304
0