Poezie
Ciclul
1 min lectură·
Mediu
Am fost plecat prea multă vreme
Scormonind a disperare
lumina, după pleopele moarte
Când, trebuia doar să-mi ridic privirea
spre căldura degetelor tale
ce-mi ofereau liniștea:
revărsare cenușie,
curgând peste nemurirea mea
grea
solitară
amară.
Acum, am un sentiment ciudat
venele-mi zic că sunt agitat
vocea-mi devine mai domoală
sugrumând scrâșnetele
ce-mi întovărășeau visele.
Voi fi din nou apă adâncă
ce cu nesaț linge o rană
Apoi se va întâmpla iară
Ochii-mi vor respira, din nou, iarnă
Rece, mort, cu pleoape goi
Voi căuta drumul spre voi
reînviind, pentru a nu știu câta oară
în tine,
apă adâncă
lină și domoală
cu torente aurii spre creștet,
nimic nu mai regret.
002.610
0