Daniela Slapciu

Să lași doar un sărut în palma mea, iar eu să te iubesc de parcă tu ai pus Luna din cer în ea.

e iubirea de pe buzele noastre. Se lipesc vorbe dulci de ea, ca fulgii ușori ai gândurilor, ce visează doar împreună. Duceața inimilor se revarsă în șoapte, în cântece, în rostirea numelui

Ieri mi-am lipit ochii de soare și nu i-am mai putut desprinde. Ieri mi-am înnodat șireturile de un liliac și mi-au înflorit pantofii. Azi mi-e frică să mă gândesc - nu cumva vrei să pleci?

Trist pescar de aș fi, m-aș lipi valului și m-aș duce spre malul pe care toți peștii sunt oameni cu gânduri de-argint.

Ca un vârcolac, iubirea-mi se trezește. Sub lacrimile lunii, la tine iar nutrește. Am buze aburinde, îmi fierbe în suflet gândul. Pentru iubire, încă o noapte ne-a dăruit nouă timpul.

Ce vrajă e asta? În inimă saltă. Aș merge cu tine Să las totul baltă. Cu tine, iubite Aș sta în neștire. Ce vrajă e asta? -Îi zice "iubire".

Și iubirea, boabe de rouă, plesnea în lacrimi ce curgeau pe obrajii fierbând de lipsa ta. Buzele ardeau înfocate în așteptare. Praf de amintiri cu tine, cu noi. Cârcoteau întrebările în

Și viața mea se taie în foi de vorbă. Plecat-am la drum lung spre mine, să mă mai văd, să mă întreb de-s bine, ce mai fac. Și ce pustiu era în mine; eram doar eu singură.

Cred într-o toamnă ce va veni ca o lună atât de plină, încât dând pe dinafară din lumina ei de argint va polei ochii curioșilor de pe-aici.

Rozul sfârcului viclean Să-l visezi, să mă dorești. Să tai negurile nopții Zburător, tu, din povești. Să mă vrei așa cum sunt, Desculță, fără cămașă, Cu gânduri plutind pe vânt, Fără ruj,

Ascultă cum curge luna peste obrajii mei îmbujorați de așteptarea ta. Ascultă cu timpul împietrește în pupilele moarte de dor, de așteptare. Ascultă cum gutuile ard, candelabre pentru

La cea din urmă poartă se bate ușor, închipuindu-ne că dincolo dorm copilăresc amintirile. La cel din urmă suflet nu se mai bate- cuprins de ploaie, el va dormi surd pe vecie. Ultima

Îmi arde sufletul în tine dus de pierderea privirii tale e străpuns acest hoinar bălan cu aripi ude de lacrimile-mi mute… Îmi ești atât de departe…și dorul meu de tine

Mă-nvolbur ca o apă când te aștept să-mi vii, te sorb parcă-s nisipul Saharelor pustii. Sub palid astrul nopții curge amorul alb tu cazi ca-n ghiara morții, în dragoste mă scald. De nu-ți mai

Tu miroși a floare de dor și îți scuturi sufletul cu ploaia de toamnă. Tu ești sărutul din vis. A mai nins vreme de-alaltăieri, dar te iubesc la fel. Pasul tău

Aproape, tot mai aproape, timpul își deschide privirile întristate de lipsa ta. Încet, tot mai încet, un rol ratat, un joc uitat de-a tu și eu.

Două tenculețe înalte, m-așteptau pe micul pat, la bunica în odaie, mirosind a „altă dat*”. Stau de vorbă pe tăcute în căsuță la bunici, cu păpușile cuminți, rămase de mine mici. Le privesc

Am găsit la poarta mea norul cu coamă de aur, mult prea ploiosul nor; și cu mâinile reci l-am prins după gât și l-am legat de copacul ce astăzi îmi pare a fi trupul meu.

Valul cel nou fuge spre mine, se întinde pe plajă, pune mâna în nisip, lasă amprente, parcă ar fi într-o vrajă. Mi se pare că el caută pescărușul pe care un nor flămând ca un lup l-a

Înoată fioros rodul cel nou către pomul pe care o cioară croncanește a negru povestea cu turmele vechi care au plecat cu ciobanii, să caute rodul din pomul sub care el singuratic, novicele