Daniela Luminita Teleoaca

(aparent?) paradoxală a frumuseţii în... neexistenţă. Cum doar iubirea este în stare să procure a fi-ul existenţial, atunci femeia aceea trebuie că are nişte capacităţi speciale, de ştie să păcălească legile firii. O fi prea puternică, prea cutezătoare, un pic... răzbunătoare?! O bună actriţă?! Adică... de-a dreptul... seducătoare?!

E interesant şi cum poţi încuia pe cineva în „tăcerile tale”... E mai complex, de fapt! Aici, de pildă, el nu are alternativă, parte a întregului fiind, dependenţa îşi spune cuvântul şi. În acelaşi timp, el ar trebui să fie recunoscător pentru că, am impresia, experienţa asta se lasă cu oleacă de cunoaştere!

Puţin forţat (totuşi, frumos!) „când pleci definitiv
din ochiul meu stâng”

dar eu tot cred că unele adevăruri sunt superioare altora (hai să vedem prin ce!!), ceea ce nu înseamnă că tind să mă manifest discriminator (că aș fi o creștină ortodoxă înrăita ș.a.m.dep.), ba dimpotrivă, încerc să fiu obiectivă!

Diversitatea / Diversificarea a fost inevitabilă și Dumnezeu Însuși / mai ales Dumnezeu trebuie că a înțeles asta! În același timp, dictonul Divide et impera! rămâne valabil nu doar pentru tărâmul politicii, ci și pentru cel religios!!

Omul este, totuși, suficient de mărunt, încât să-și exprime nevoia de a-și crea date ontologice concrete, particulare...

Este mult prea complex și poate că sensul stă (inclusiv) în această (utilă!) rămânere a omului puțin în fața adevărului absolut, condiție care îi oferă motivația de a exista, de a căuta la nesfârșit ....

Dar, cum spui, Dumnezeu este generalitate (generoasă!) și... particularitate, iar El nu se supără, cred, prea mult, că-l... particularizăm, îl deranjează probabil doar EXCESUL cu care o facem, mânați de vanități și de dorința de supremație asupra altora etc.

Așa este, feedback-ul este aproape esențial. În creație și... în viață în general! Pentru că suntem vietăți sociale, avem nevoie de dialog, de comunicare etc. Cum ar fi, de exemplu, să scriem / să ne sfâșiem în... pustie? De fapt, avem nevoie de motivație, fie ea cât de mică! Dumnezeu Însuși are nevoie (sic! cât e El de... Dumnezeu!) de feedback din partea creației Sale (așa înclin eu să cred) (Cum ar arăta, cum s-ar putea defini o creație ignorându-și per ansamblu Dumnezeul? Cred că... ceva mai monstruos de atât nu poate fi închipuit!)

Mult succes în continuare! (Da, se poate cuceri Lumea cu... Cuvântul!!!)

Impresionantă la modul cel mai frumos activitatea ta literară!
Am admirat, de la bun început, acea sensibilitate puțin comună, izvorând dintr-o profunzime aparte, religioasă într-un anume fel, esențial de-a dreptul. Fascinantă aplecarea spre arhaicitate, miticitate, în fapt spre arhetipal! Și modul în care pui în fața contemporanului cyborgizat fărâma de suflet viu, conservată impecabil într-o frumoasă română, constant neaoșă, constant autentică. Sunt, în ultimă instanță, acele pagini care, citindu-le, îți dau sentimentul luminos al regăsirii și al unei anume împăcări...

Cu prietenie, D.

... de pildă, futil - futilitate. Sau „cuvinte” care iau naștere la granița dintre 2 cuvinte (pronunția în fonetica sintactică, așa-numita fonetică sandhi), de exemplu, timpul acela etc. Sau, în franceză, (Il est) foutu „deteriorat, compromis, ruinat” (cf. și melodia Tu es foutu). Sau chiar... bulan (cu un p foarte sonor, adică b!)... în limbaj argotic.

Desigur, aici ar fi de distins între categoria cuvintelor în care forma este asociabilă / asociată în mod real cu un anume conținut („vulgar”) și clasa cuvintelor în cazul cărora același corp sonor reflectă doar un fenomen de omonimie... accidentală, neavând „nicio treabă” cu semnificația „nedemnă”.

Ce ați semnalat mai sus pentru rusă se explică prin aceea că substantivul respectiv exista în vechea slavă, de unde l-a luat și româna. Așa cum îl luă pe cocoș, reflex al unui slav kokosi care - culmea! - însemna „găină”! Dar, cum noi ne pricopsirăm cu gallina latinilor (cf. găină), îi atribuirăm slavului kokosi sens masculin!!!Oricum, adesea pe la noi, tot găina cântă (când cocoșul slav, aclimatizat pe teren românesc, se autoiluzioneză a cânta el, săracul!!)

Toate cuvintele - inclusiv cele „nedemne” - sunt demne de atenție, interes etc., măcar din când în când, lăsând la o parte orice (falsă) pudoare etc. și punând în prim plan posibila lor relevanță pentru istoria limbii / culturii / mentalităților etc.

- recunosc - titlul! M-a atras în egală măsură... imaginea de pe copertă! Citind, constat că impresia pozitivă se susține inclusiv la nivelul textului propriu-zis.

Aș zice, un volum pentru marii „estivaliști” / amatori de estival, dar nu numai.

Călătoria spre casă = Acasă = Călătoria spre Sine.

Apreciez inclusiv vocabularul valorificat poetic, precum și un ritm aparte, generator de arhaic... atemporal: este acea călătorie pe care fiecare dintre noi trebuie (să aibă curajul) s-o inițieze!

... a omului de a se îndrăgosti. Cred = sunt convinsă că aici este esențialul! Căci Dumnezeu Însuși fuse îndrăgostit, nu glumă, când se puse pe creat lumea!

O melancolie foarte frumoasă..., generatoare poetic!

Și pe mine mă captivează dintotdeauna cosmosul vegetal, îmi aduc aminte, cu bucurie maximă, de cele mai îndepărtate-apropiate senzații-stări ale Copilăriei mele, din fericire petrecută într-un cadru ideal. Este, de fapt ceea ce RĂMÂNE.

... un text despre condiția oricărui creator autentic, anume acela care, prin natura lucrurilor, nu poate fi altfel decât LA DISCREȚIA propriei creații. Nimic surprinzător, doar este condiția celui care aduce la viață și e ceva măreț, nobil chiar, să știi să-ți păstrezi Copilul deasupra lumii de „bube, mucegaiuri...”, în mod necondiționat încărcându-te tu cu astfel de stări / realități. Desigur, răsplata este pe măsură. De fapt, procesul echivalează, in nuce, mutatis mutandis, unui act de martiraj asumat. Iar sacrificiul naște viață. Frumos, Carmen, foarte frumos, ca de altfel atâtea alte texte semnate de tine. Mărturisesc, citindu-te, am constant starea aia de hipnoză pozitivă etc.

Mă bucur dacă se desprinde puțin din context... Altfel, da, este un spațiu care mă ispitește... Nu știu exact cum se explică, să fie memoria afectivă a umanității chemate să se pregătească pentru întâlnirea decisivă cu Creatorul?! În orice caz, datul omului tânjind după Dumnezeu, deși nu întotdeauna alege calea cea mai potrivită................

Și mie îmi place!! Asa e, nimic vulgar...în scriitura. Hei, cu realitatea extralingvistica puțin altfel stau lucrurile. Dar...din bube, mucegaiuri și noroi... Gânduri bune, D.

tu încă mă strigai pe nume, în loc de „tu mă mai strigai pe nume”, respectiv cât de mult ai vrea să ne strângem în brațe, în loc de „cât de tare...”

Altfel, din textele tale, recunosc, rețin mereu câte ceva. Aici, de pildă, mi-a plăcut imaginea opririi timpului între trupuri (trupuri, doar un fel de a spune, în realitate conexiunea aceea aptă să scoată omul de... sub... vremi etc.)

Erată: ingenUitate

... cu.. clişee cât încape, exprimare tehnicistă, barbar de banală.
ca să nu mai vorbim de virgule, puse aiurea, de pildă între verb şi subordonata regizată (cf. ai observat, că), între elementele componente ale pronumelui cel ce (cf. cel, ce). Plus că... corect ar fi fost: cel CARE, ce fiind specializat (în româna literară actuală, aspectul standard) pentru nonanimat…..
Repetarea total neinspirată a semiadverbului mai într-un context minimal: cf. nu mai Găseşti în tine puterea să te mai etc. etc. etc.

Altfel, ce să mai adaug?! Remarc grandomania (tipic masculină?!), certitudinea că eşti aşteptat! Aşi, de unde! Psihologia feminină nu este întotdeauna (= mai niciodată) chiar la îndemâna oricui. Şi nu se ofileşte aşa de uşor omul, mai ales dacă dispune de o zestre genetică remarcabilă. Deci, trebuie particularizat, contextualizat etceterat.

PS: şi pune-ţi poza TA la profil foto, hai îndrăzneşte! asumă-ţi cele scrise, aşa modeste cum sunt! Sunt ale tale doar.
2. Eu mi-am asumat acest off-topic, pentru că, da, chiar am vrut să te zgâlţii puţin din adormire. Somnul raţiunii continuă să zămislească monştri (sau monştrii) şi impostură cu carul, ambele produse / efecte fiind trecute cu „ingenitate” de unii la „nevinovate”.

3. Succes.

Da, aşa cu iubirea, care te înalţă şi te coboară… aşa de mult, măcar uneori, că nu-ţi doreşti decât să o abandonezi, lăsând-o să ţipe ca o dezmoştenită (cândva – îmi amintesc – o soră de-a ei ţipa… uitată în… cretacic!). Şi, totuşi, cred, o anume ofrandă, pentru că renunţarea la acest sentiment (devorator fără prea multe scrupule!) se soldează, implicit, cu îngroparea unei părţi din tine etc.

Altfel, foarte probabil la o eventuală revizie, o să-i schimb titlul care, iniţial, era… ultimul vers al textului (neavând însă altceva mai inspirat, a trebuit să mă… folosesc de acel ultim vers pe post de titlu!).

Gândurile mele luminoase, D.

şi din partea mea!

Un An Nou cu multă sănătate!

„Nu, n-o să te mușc de gât! N-o să-ți fac nici cel mai mic rău! O să fiu: im-pe-ca-bi-lă, deși adjectivul ăsta s-ar putea să aibă sensuri diferite pentru fiecare dintre noi. O să-mi amintesc din când în când de tine. Cu îngăduință. Chiar cu simpatie. (Rămânem prieteni, nu?!) Cu nostalgie decentă, cel mult generatoare estetic. O să-ți aprind o lumânare albă. ... Nu, nu.. la..., ci la vii, domnule! N-o să cer nimic, bunei întămplări încredințându-mă. Așa o să înțelegi că nu ești deloc un martir (Nu te mai lamenta!), că îți aduci ofranda împotriva propriei tale vreri, din simplul motiv că Iubirea este sau nu! Și atât!

am reținut îndeosebi secvențele:

„fericirea mea e ca oglinzile retrovizoare personalizate ca să nu fie furate.
și în care obiectele din urmă sunt mult mai aproape
decît în realitate.”

„o scrisoare simplă ca aceasta pe care n-o poţi trimite
la doi destinatari.”

„şi în mîneca jachetei am găsit un fir de păr
de-al tău. mi-a ars mîna ca o rezistenţă înroşită.”

„trebuie să fii tu căţeaua
care-şi muşcă puiul de gît pentru că nu-l mai poate creşte”. - de fapt, punctul paroxistic al „confesiunii-invocație”

Admir felul în care se derulează totul ca o „(anti-)poveste”.
Sinceritatea enunțiatorului.

Finalul „mult soare şi minus zece grade,
atît de frig fără tine.” Personal, aș fi pus... mai multe grade (minus 10 este, totuși, destul de frig, chiar ger, în pofida soarelui!!), ca să convingă pe deplin frigul acesta in absentia.


În concluzie, orice suferință (din Iubire) este oricând binevenită!!!

...ca si cum as fi citit-o pentru prima data. Asa e, are un impact aparte, cine știe, poate ar fi trebuit sa fie...ultima?! O să-mi dau seama mai bine peste câteva luni..., cel
mai probabil! Gânduri bune, An Nou cu bucurie și sănătate!

Să nu dăm voie lucrurilor [aşi! de parcă am putea!!] să se impregneze prea mult de o anume prezenţă. Tot păstrând locuri / lucruri neatinse [ohoo, ce utopie!], putem spera la prelungiea stării de împreună?! Astfel destinul (acel trebuia) nu va fi aşa de nerăbdător să se răzbune, instituind separarea; ca şi cum fiecare s-ar fi achitat de sarcină şi...!


Desigur, era o concluzie... pur... poetică!


Concluzia... nepoetică ar fi aceea că, da, mi-a plăcut textul!

Acum... ce să zic?! Luându-mă în serios cu scrisul beletristic, nu am de ales: se cuvine să-i slujesc până la capăt şi pentru asta, da, cam trebuie să te aşezi la masă cât de cât odihnit / limpezit, cu toate forţele tale interioare pentru a da totul sau cât mai mult!

Şi ţie, mult succes şi putere pentru a aduce la lumină alte cărţi preţioase!

Sărbători fericite!
Cu prietenie, D.

Mă bucur dacă v-a plăcut!

Altfel, recunosc, nu sunt chiar în etapa ideală de inspiraţie/creaţie; personal, nu sunt prea satisfăcută de textele poetice scrise în ultima vreme. Desigur, se pot observa imagini, asocieri, stări etc. care... săgetează relativ pertinent, dar nu aşa cum cereau trăirile psihologice în sine. Nu prea reuşesc să (re)găsesc acea concentrare optimă, generatoare de coerenţă / continuitate / autenticitate. Cu certitudine sunt foarte obosită şi-mi tot spun că trebuie musai să iau o pauză, pentru a reveni puţin altfel, dar, cum sunt foarte încăpăţânată, tot amân.

Gânduri bune,
Crăciun fericit, cu bucurie şi pace,
D.