Daniel Bratu

Primavara, banca, cer de vata, parfum, limba ca un fir de iarba „prepreindoeuropeana” - izbucnire de raze, luminatii de verde impotriva cernelii („si ce daca/zici/ca nu scriu bine”). Ba scrii bine, ca uite, de la poezia ta mi-a pocnit si mie un mugur de versuri in cap:

Si ochiu-i ce daca
e parca
mai sus cu o banca
nici pleaca
nu vrea
sa zica
nici ea
de frica
n-ar sta

cu iarba la fluier
piciorului suier
de cucu cu struna
cuibarului una

sau de-unu Gabbana
de Dolce spranceana
cu europeana
mireasma de vata
pre-limba-ambalata
cu mana deodata

cu una cu unu
ca altu` nebunu`
mai jos cu o banca
nu stie nu-ncearca
nu zboara
nici scrie
sub strat „poezie”
doar iara
cu-avara
dorinta se-ncarca
in drumul ce parca
se-afunda in glie
cand pleaca
spre seara

si bancile-o mie
pluti-vor sa-i doara
crucindu-se-n vrie

de cuci primavara

Lira, simbol al poetilor, beatificare, armonie, puterea lui Apollo, altar unifcator, unde pamantul si cerul rodesc sonic. Frumos vibreaza lira de aici, vibreaza si lumea odata cu ea, se simte armonia secreta a Universului. Intensitatea, patima, creste, oarecum controlat, intr-o prozodie fara cusur, ametitoare, spre final, odata cu micsorarea metrica, pentru a se opri brusc, la capat simti contemplarea, zambetul degetelor oprite pe corzi, controland divin yang-ul.
Felicitari, Ela

Un pamflet razboinic, eu asa vad acest text, se simte cum amazoana incepe sa-si puna armura. Bill Gates (Ghet - adicatelea) se pare ca o sa aiba ceva de lucru zilele urmatoare, sa refaca soselele, sa taie lizierele, sa dezvaluie cu(i)burile cucilor de tabla si de pierde primavara.

Un \"sforar\" din vremuri vechi,
ce-a \"jucat\" Barbie, de-a valma,
a ajuns, prins de urechi,
sa i se men-tina palma.

Recunosc in aceste versuri pe acel Bogdan Groza pe care il stiu de ceva vreme. Un poet macinat de intersectia zborului planat al ingerilor cu picajul vulturilor spre muguri. O sa revin, deocamdata atat.

da, e frumos, poezie buna, bine lucrata, melodie, credinta curata, senina, suflet mare si bun, cel putin o metafora superba (\"icoana de ape\"), felicitari

Multumesc si eu pentru toata aceasta frumoasa parodie, pe care, daca ma va ajuta Dumnezeu si daca va fi si Alma de acord, voi incerca sa o recit la cenaclul iesean. Cu buna-vointa ta, evident, si cu drag,

Carmen, multumesc, terenul nu era pregatit, asa e, cocosii(cu masele de arginti) sunt emblematici insa pentru orgoliu (mea culpa), dar si anunta rasaritul soarelui (cu dinti auriti). Igor nu e un caz izolat, ca el sunt multi altii, care isi manifesta astfel, falos-virtual, anumite handicapuri, cu gandul ascuns al notorietatii. Ignorarea lor (asa cum ar trebui sa se faca si cu pustii care dau anunturi false despre bombe, pentru aparitia televizata) este cea mai buna metoda, pe care eu o uit mereu.
Am scris poezii mult mai apreciate (in comentarii), la care nu tin nici pe jumatate cat am textul asta lipit de mine. Simt ca e o poezie buna, chiar imi vine sa strig asta. Imi pare bine ca ai strigat tu, ca eu sunt cam ragusit dupa ce am tipat moralizator la un derbedeu in pantaloni scurti, care facea pipi in lift (si cred ca daca facea in lift pipi, face si in pat, la fel, si daca face in pat inseamna ca inca mai doarme cu mama lui, si daca doarme cu mama lui, hm, ia sa ma uit ce zice Freud de chestia asta...).
Da, e vorba si de iubire si de muzica, intrebari, nevoia de aplauze, nesiguranta. Strofa de care amintesti a mai fost apreciata si intr-un comentariu anterior. Cred ca o voi scrie cu aldine. Sau sa le scriu pe celelalte asa? :)

Dana, multumesc, poezia a plecat dintr-un strigat, o intrebare la care numai un singur raspuns putea declansa \"inaltarea din har\". El a venit, ca o oglinda, favorabil, insa numai de la cineva apropiat cat transfuzia identificarii, ceea ce a sortit raspunsului transformarea in tinta acelorasi intrebari (oglinda in oglinda in oglinda...). De aici poezia, ca o multiplicare a rugii, a rugurilor, a confirmarii.

Igor, vaicaret cum esti (\"vai vai vai\" - ca tzatza in piata de maturi), ai pierdut esentialul. Si anume sa-mi multumesti pentru ca ti-am dat posibilitatea sa vezi si altceva sub acest text, in afara posibilitatilor tale, destul de limitate, de interpretare. Fiecare scoate pe gusa, de fapt, oglinda a ceea ce a inghitit, material sau spiritual. Iar tu cam asta ai reusit, pana acum, am impresia: \"o groaza de aspecte ale unui feminin refulat. Tu poti sa scrii despre albine pe papadii dar de fapt te gandesti la copulatie. Poti zice fantana dar te vei gandi iremediabil la stii tu ce.\"
Pot numai sa te rog ceva. Du-ti obsesiile in alta parte, iar defularile sufla-le intr-o sticla. Obligatoriu, cu dop, sa nu otravesti comunitatea.

P.S.
1.Scuze pentru abuzul dictionaresc. E Villarreal (ai grija, macar la numele proprii).
2. Sa te substitui lui Freud (vezi titlul) e deja semn de oarece dereglare si nu doar simbolica

Bogdan, multumesc, nu sunt jocuri de cuvinte neaparat, e un anumit gen de prozodie, ceva mai indrazneata, care pastreaza si ideea si melodia. Incerc, tot incerc, schimb, curat, renovez, din forma in forma. Sentimentele si ideea raman. Ma bucur mult ca ti-a placut.

Loredana, multumesc, imaginile vin singure, le-aduna patima, le-aduna ceata, nu stiu, dorul de primavara, poate mai mult de-atat...

Igor, multumesc, ai tu ce ai cu sexualitatea asta, iti tradeaza anumite obsesii, de cate ori ai comentat, tu numai asta poti sa vezi in poezie. Mai schimba si tu facultatea, profesorul (Bebe?). Uite, iti dau cateva elemente ajutatoare la textul de fata:
omida - prejudecata referitoare la starea larvara, duh rau, uratenie, in mitologia indiana - simbolul transmigratiei, trecerea de pe o frunza pe alta, simbolul devenirii
prunul - simbol atat al primaverii (in Orientul Extrem) cat si al iernii (infloreste la sfarsitul iernii); floarea de prun este si un simbol al nemuririi si are, intr-adevar si o semnificatie erotica (la amerindieni)
Fantana - poate fi a vietii, a nemuririi, a tineretii vesnice (cea asezata la poalele prunului) - mai ales prin improspatarea apelor), a tamaduirii, a purificarii, a cunoasterii
viermele - simbol al vietii, al renasterii din putreziciune, dar si un aspect distrugator al libidoului; intr-o suma de simboluri, viermele apare ca o tranzitie de la pamant la lumina, de la moarte la viata. Tot viermele reprezinta si un intrus care prevesteste un dezastru (ma mir cum de n-ai prins si semnificatia asta).
Dar deja ti-am scris prea mult, se vede ca esti pus numai pe \"desucheli\" de scamator - cum erau piticii regilor, mai citeste si singur si altceva decat Sandra Brown si mai uita-te si la alte programe, nu numai la cele porno.
Cat despre putinta mea poetica are cine sa se pronunte. Tu nu te-ai indoit niciodata, de nimic? Dubito - iti spune ceva cuvantul asta?

Catalina, multumesc, mie imi place toata poezia, ma reprezinta de la un capat la altul. Nu sterg strofele scrise normal si nu numai pentru ca ador normalitatea :). Sunt acolo o sumedenie de simboluri in vartej, rimele nu sunt simple jocuri de cuvinte, metoda asta a fragmentarii versurilor n-am inventat-o eu, cam asa se scrie cu melodie acum. Depinde ce melodii stii sa asculti, insa, depinde de mai multe. Pe care le are fiecare in suflet si pe care e greu sa le diseci pana la capat. Cine intelege, intelege, cine nu, multumesc de trecere. Poate ca ai dretate, insa, pe undeva e si narcisism, dar semnul intrebarii nu l-am pus. Exista si varianta negatiei si a oglindirii in altcineva.

Poezie de un anumit ermetism ludic, o aglomerare de simboluri sub masca unui joc regal. Pe langa calamburlescul titlului (Eugen Barbu chiar a scris un roman cu titlul \"Unsprezece\" - despre o echipa de fotbal si un antrenor gen Mourinho), vin si citatele, antagonice si subminate individual de ironia asezarii lor alaturate. Marx cel barbos, teoretician de revolutii umane, La Fontaine, spelbul trecut prin multiple rafinari ale speciilor. Fiecare vers are o anumita incarcatura, mi se pare un foietaj de semne mitice in lumina verde-noroi a gazonului de pe terenul de fotbal. Din putinele mele cunostinte in domeniu, incerc a deslusi aici cateva simboluri:
Ceata, mediul in care se cam joaca fotbalul nostru, este si un simbol al formelor imprecise, in continua transformare, un conglomerat fluid de aer, apa si foc, in care se pregateste nasterea unei alte lumi.
Fluierul arbitrului (in negru, de obicei) este flautul dervisilor Mawlavis, care se lamentau divinitatii, dansand.
Innocentia - acelasi arbitru in joc - se presupune a fi si un simbol din tarod, din a unsprezecea carte (Puterea), e fecioara, care va apare si mai tarziu in poem, \"innocentia inviolata\", dar e numai o masca, pentru ca \"fecundarea in cele unsprezece deschideri\" (jucatorii unei echipe de fotbal? o familie? o comunitate?) trimite spre traditia ezoterica africana, spre ocultismul negru, legat de fecunditate (africanii, da africanii aia vechi, nu afro-americanii saltareti in hip-hop, credeau ca lichidului seminal ii trebuie 11 zile pentru a ajunge la ovul) - femeia cu 11 porti, barbatul doar cu 9. Acel presupus \"innocentia\" devine, spre finalul versului, un tap,(da impresia de virilitate, dar, fiind un pic noctambul, e anormal, e un libidinos tragic) ispasitor (sinonimie obisnuita jocului de fotbal - toata lumea da vina pe arbitru), dar nu sacrificat, deci purificat prin jertfa, ci numai alungat intr-o comunitate straina, in pustiu, 11 fiind si numarul exceselor, clivaj paradoxal al simbolului cartii de tarod, cel de plecare.
Ei, si ar fi multe de vorbit pe margine, dar cum am cam ajuns la tusa terenului de timp de joc, risc sa fiu calcat de Roata Norocului (a 10 carte din tarod), si mai bine mai las si pe altii, mai priceputi si mai in viteza, mai \"cu urechile pe spate\" (vorba pisicutei lui Cartarescu).
Dictionarul e inca o dovada de ludic, dar iarasi un ludic profund, nu simplu-conventional. Uroborusul, sarpele care isi musca din coada, invartindu-se in zadar, fara sansa de crestere, mistuindu-se in ciuda, cu ceva bateri si asemanari si cu cercul \"manutei\" (he, he) din dictionar. Si ar mai fi, da...asa cum am spus, mai las loc si altora.
Observ acum ca majusculele capetelor de vers formeaza si ele, pe verticala, UNSPREZECE. Da, cartea va fi privita din mai multe colturi ale mesei.
Un text deosebit, felicitari, Carmen

Comentariu telegrafic…

Chiar acum te-as intreba,
comentand, cum stiu mai bine:
epigrama e a ta
sau e scrisa pentru tine?

„Betivan ratat”…pe vecie

Bag eu sama ca, din nou,
necrofil, cum il cam stim,
s-a-mbatat in tintirim
si-a facut nunta-n cavou.

A la turca bre`

E firesc si e de-o fala
preaslavita-n limba turca:
pe ce parte el se culca,
tot pe-aceea se si scoala.

Alina, multumesc, dupa cum am mai spus, formele trec si vin, fondul ramane, daca e bun (sau bunicel sau asa si asa sau chiar slab dar dens). Am mai incercat stilul asta, o combinatie, intotdeauna mi se intampla asa insa, cand imi porneste gandul de a scrie in vers alb. Fara sa vreau, tot scap cateva strofe rimate si ritmate (mi-aduc aminte ca tu ai fost aceea care, cu intuitie profesionala, mi-ai dat diagnosticul suferintei de acea boala incurabila, numita de tine, genial, „rimofilie”). Varianta ta e mai buna, mai supla, sintetica, mai in spiritul vremurilor. Dar in forma asta nu mai recunosc textul, nu mai e animalul ala de casa pe care l-am adapat, asa, cu imperfectiunile lui, cu tot („I`m perfect” in cea mai imperfecta lume posibila), nu mai are pe blana varul colturilor cunoscute.

Dana (Stanescu), multumesc, furnicile inseamna si altceva, nu neaparat plictiseala, reprezinta harnicia, meticulozitatea si, mai departe, furnicarul poate simboliza sexualitatea feminina, chiar si numai ca forma. Furnicile sunt si alternativa nebuniei, viata normala, in portii bine definite, asa cum ne consumam zilele, intre mai marii lumii si divinitate, feriti de scaparea spre „bordura” (granita lumilor – sinucidere neconventionala si ireductibila, pentru etajele superioare), spre „snurul perdelei” (sinucidere din vointa, inceata, cu posibilitatea reconversiei – snurul impletit ca semn al infinitului) sau spre filosofia acra, din butoaie impenetrabile si inutile. Da, stau la etajul 5.

Dana (Stefan), multumesc, acrostihul da, ca o alta explicatie a starilor, convergenta celorlalte intelesuri (swan – lebada – creatorul, poetul; barbi – o papusa barbie imperfecta, asexuata, in voia lumilor, a cutremurelor din snururi, din furnicare). Nebunul are mai multe cai de ajuns la 6 sau la parter, dupa cum am spus anterior. Asteapta insa clipa cand furnicile vor urca pe calcaiul lui Dumnezeu, in nebunia lui, una imperfecta.

Carmen, multumesc, zambetul tau poate alunga si nebunia perfecta, ce sa mai vorbesc de cea imperfecta, nehotarata din textul asta. Despre Bush (sau Labush, cum l-ai botezat) numai de bine si nu prea. Un simbol, un imparat, imperfect si el. De trei ori, precum Dumnezeu, in text. De la George W (double u) a plecat ideea. Am un vecin, o figura aparte (seamana bine cu Gigi-George Becali, am inceput sa-i spunem toti vecini Jiji), la etajul 4, sub apartamentul meu, care nu si-a scris numele lui pe usa metalica ci pe cel al presedintelui american al Terrei. Scris frumos, cu litere metalice, mari, aurii. In balcon si-a intins steagul american. Asculta manele, in socuri de 2-3 minute, asortat cu niste boxe enorme, care pot darama ziduri mai groase decat cele ale blocului. Fata de nebunia lui, noi, astia care ne ducem gram cu gram de vis in spatele furnicilor pe snurul agatat de nori, suntem mici copii.

Ana, multumesc, comentariul tau este o surpriza placuta (de la foarte bine in sus). Tu ai prins un alt aspect in vizor, pe langa nebunie – dependenta de traire, provocarea unor noi lumi, devoratoare, universuri cu masti, fluidizarea si inchiderea electronica. Da, am citit si eu „Zenobia”, acum vreo 2 ani. Uitasem starile, cuvintele, ecranele (il am pe CD). Ai dreptate, pe undeva seamana, ca atmosfera.

Loredana, multumesc, interjectiile dau impresia de forma robusta, de optimism, asa e. Daca stai la 3, nu-i nici o problema, ti-l trimit eu pe double u al meu sa se mute la doi, in blocul tau, macar pret de-o vara. Sigur va veni si Dumnezeu, degraba, la 4.

La multi ani, Mircea, multi si senini de visele si poeziile tale!

Felicitari Mariei, Anghelinei si Iulianei, pentru poezie, pentru eseu.

Dana, multumesc, da, asa e, imi pare si mie bine de ce ai vazut aici, imi place mai mult rafinamentul decat eleganta. Eleganta induce si un anume sens de artificial, de conformism. Ceea ce, cred eu, nu se regaseste in versurile prinse cu sss-nur. Multumesc, inca o data.

Loredana, multumesc si eu, si mie mi-a placut strofa asta, nimic mai mult...

scuze pentru intarzierea raspunsului,
Daniel

Carmen, Dana, multumesc pentru parfumul (care mi-a inviat pagina si roza-lied-ul) comentariilor voastre. E musai sa cantam la cenaclul iesean, am impresia, cantecul stanculescian. Merge si pe trei voci si pe mai multe.

Bogdan, multumesc, nu era vorba de uimire, ai dreptate, n-am cum sa uimesc eu pe nimeni. Unii ca tine, insa, ma uimesc daca imi lauda supletea (fara pic de regim, never), naturaletea (E-uri cat cuprinde punga) si putin-eleganta. Ca intr-un serial animat, \"aflam lucruri noi\".

Ana, multumesc, delicatetea din text e doar o imagine in oglinda, imperfecta, a fragilitatii sublimelor roze, petalelor 7, nervurilor lor.

scuze pentru intarziere, drag din drag,
Daniel

Laura, multumesc, dar comentariile exegete nu-si aveau locul astazi, o zi speciala, cred eu. Te astept, cu un exemplu inspirator de critica aplicata, daca nu acum (nici nu era cazul, dupa cum am precizat anterior), macar cu alta plina de invataturi ocazie. Multumesc, inca o data si
La multi ani!

Ela, multumesc, imi pare rau ca n-am stiut de poezia ta mai devreme. Coincidenta, da, din zori pana in zori, asa cum sunetele cantecelor se imbina inalt.

Carmen, multumesc, lacrimile tale de roza, imprastiate in mii de ochi si petale nufar, chivotul tainic al versurilor deschide, oricand.

Dana, multumesc, eu as continua si cu \"n-ar stii nime ca m-am dus/ numa m-or vede ca nu-s/sus e ceriul, larga-i lumea/ bine c-a-nfrunzit paaaaduuureeea...\"

Cu drag din drag, Voua

Bogdan, multumesc, vad ca esti un cititor-comentator constant al martisoarelor mele. Cele patru martisoare pre-ludice s-au vrut cadouri specifice perioadei (1-8 martie), dar au atins teme diferite, puse in cupe de aceeasi forma prozodica, incrustate cu un \"oarece trecut\" filon arghezian.
Azi a fost ziua ultimului martisor. Asa ca, de acum incolo, vine vremea altor \"dezbateri\".

La multi ani, Diana, viata lunga, in fericita armonie.

Felicitari, Maria, pentru eseu, pentru cuvintele din care poezia parca zboara spre noi ca dintr-un cuib.