Daniel Bratu

Mulțumesc, Iulia, observația este corectă - accentul fiind pe prima silabă din ”nefolositoare”. Știam, dar mi-a plăcut să mut accentul pe primul ”o”, încercând să angrenez în aceeași eroare/plăcere vinovată și eventualii cititori, ca într-o conspirație. Iertare și te mai aștept în pagină, cu drag.

Ottilia mulțumesc, din nou - frumoasă sintagmă ("cuvântul ca pe aproapele meu"), luminoasă steluța cea de sus, sugestiv comentariu/îndemn - promit că o să se întâmple sigur... cândva

mulțumesc pentru cuvintele de apreciere, pentru grai de pe-o gură de rai, undeva la interferențe (Ardeal, Moldova) - grai pe care l-am și anume împrumutat, nu l-am însușit - cu atât mai valoroasă identificarea, prilej de continuări la temă

și-a pus cojoacele să vină acele - și când colo etă stele mii și com-uri făclii (că așa vede el, multiplicat, după ultima dumisale acțiune declarată)
Mulțumesc!
La mulți ani, minunați, asemeni!

Da, cred că l-aș putea cânta, îmblânzit - după prima ninsoare mai acătării, la gura sobei (centralei).
Mulți ani frumoși și buni, pe potrivă, mulțumescu-ți!

am încercat să merg pe sonetul petrarchian în alt sens, mai aproape de rondel, circular și ludic - melancolicul, romantismul se pare că îmi estompează intențiile "distructive" - frumos comentariu, Dorina, mulțumesc și iertare pentru răspunsul tardiv

În opinia mea, versurile ar trebui citite în alta cheie, în alt(e) plan(uri), cu luarea în calcul a notei ironice sau autoironice. Altfel, vai de text, desigur...

”Rondel de pace 2004(?!)” se va citi, desigur, ”Rondel pacifist/2004(?!)”

din volumul „Rondelul bocancilor comozi”, Ion Bolocan, Editura PIM, Iași/2004:

„Rondelul cu scalpelul

lui Vasile Vajoga

Amice, eu nu am să accept duelul
Precum ar face-o orișice bărbat,
Nu că ai fi fachir prea încercat
Să poți să râzi de mine în tot felul.

Nu că nu pot în rime să mă bat
Ori să mă-nvârt pe poante ca prisnelul
Amice, eu n-am să accept duelul
Precum ar face-o orișice bărbat

Ci fiindcă tu, precum mefistofelul,
Îmi bagi mereu un știft nemeritat
Apoi, eu sunt un tip prea cumpătat
Ca să-mi tocesc pe tigve mici scalpelul,

Amice, eu n-am să accept duelul.”

erată/variantă la ultimul vers: ”nu din urmă. Doar din poze…”

Eu cred că literatura
(-ți) face osteoporoze.
Ca dovadă, căzătura -
nu în urmă. Poate-n poze…

Mulțumesc pentru comentariul extins, aprecieri și “dez-aprecieri”. Același critic fin, echilibrat, imparțial, ale cărui cuvinte mă onorează de fiecare dată.
Cred totuși că “nișa” pusă la zid se manifestă numai în 2 dintre cele 9 strofe lărgite ale textului. Chiar și concentrându-ne asupra acestor 2 strofe, identificarea respectivilor nominalizați nu generează nici un fel de importanță, aceștia putând fi extrași din imaginație, tocmai în ideea de implozie a “nișei”, întru universalizare și înțeles. În special pentru cei ca domnul Igor Ursenco, asupra căruia îmi mențin opinia exprimată, textul meu neavând nici o vină în cazul dumnealui.

Mulțumesc pentru și în consecință, mai ales pentru Stea :).

Nedumerire - Petru Ioan Gârda

Cine-s cucii este clar,
Li s-a pus demult ștampilă,
Știu și cine-i Mag-ul, dar
Cine este Cățărilă?

Pomicolă

Trece timpul, fără milă,
Pomii-s cât o zi de post…
„Cine este Cățărilă?”
Mai degrabă „Cine-a fost?”

De-acuma-l las, că-mi pare mult mai bine,
Îl învelesc și-l apăr și de muște,
Îi pun în față apa cu moluște -
Pe care le înghite și se-abține.

Să-i potolesc mișcările prea bruște
De creier mic, îi iau din vitamine
Și-l las de-acum, că-mi pare mult mai bine
(Da’-l învelesc și-l apăr și de muște).

Tirfonu-nfipt în dos îl cam reține,
I-am dat să-și facă plinul de găluște,
Iar în duelul început cu sine
A renunțat în tigvă să se-mpuște.

De-acuma-l las, că-mi pare mult mai bine…

„Mulțumesc pentru apreciere. Exigențele concursurilor au sporit…” - Da’ ce-am, băi nene?! Scuze! Și mulțumiri, desigur. Atât pentru steluță, cât și pentru comentariul generos (și neranchiunos).
Despre partea temei, însă, să mă ierți - nu văd cum aș fi putut să fiu acuzat de neîncadrare. Nu trebuia să scriu cu majuscule niște cuvinte (oare o fi permis?), să desenez ouă sau câte un instrument de scris în fiecare strofă, ca la șezătorile școlare. Juriul nu putea fi atât de „inchistrit” (și nici n-a fost!) încât să nu observe că textul propune un mixaj între încondeierea tradițională și încondeierea „confraților”, așa cum explicit ai semnalat. Iar distihul final este aproape identic cu cel din prima strofă, tocmai pentru a sugera perenitatea, circularitatea acestei activități, în detrimentul efemerului nostru gălăgios, un soi de „finis coronat opus”, fără de care textul ar fi fost incomplet.

Impresia că am înțeles greșit poate fi și ea doar o impresie. Falsă, zic eu. „Bucuria” lui Neculai Lunca (la care am achiesat fără rezerve, după cum s-a văzut) o dovedește, iar aerul de montaj artistic din vechime iese din porii sub-textului. Regretele mele țin de faptul că blocul de piatră al câștigătorilor „de care e imposibil să treci simultan”, menționat de prim-comentatorul Norea, nu este complet. Pentru conformitate, consider utilă o împrospătare a memoriei: Bratu, Nicucie, Slavu, Larco, Orșivschi și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă în ordine alfabetică (?) Vajoga. Dacă ordinea nu este strict alfabetică, păcatul nu e al meu. Și nici al lui Dan Norea, care a făcut și el ce-a putut.

Am uitat să adaug, în comentariul anterior, atenționarea asupra caracterului minunat al lui Neculai Lunca (Veve pentru prieteni), atât de omenos și de modest în superbia lui. Care demi-urg. ar fi putut să recunoscă sincer și firesc, relaxat, ba chiar „bucuros”, așa cum a făcut Dumnealui, superioritatea celorlalte texte care au câștigat premii și mențiuni înaintea mențiunii dumisale?
Dacă nu ar fi fost așa, desigur că aș fi scris:

Tevat...ură (?!)

De unde-atâta mare tevatură
s-a mai stârnit, de parcă Don Chilote
ar fi rămăs și fără de ciubote
și fără-n barbă c-o firimitură?!

Degeaba mori de vânt cu anecdote
Stau preș, deja, sub trista lui figură…
El a rămas cu-n gust amar în Gură
Și fără (punctul) G, la (n)alte cote.

Nu e deloc o pură fandacsie
Că face spume extra-salivar-
De-acuma, Doamne Fèri!- în prostie

Va câștiga, iar, premii – un hambar -
Doar nu poți să te pui, ce-o fi să fie,
Cu-orgoliul lui de mic-meșteșugar.

Felicitări, de acord cu ante-comentatorii mei. Lunca nu e doar un mare poet, este cel mai mare poet. Incomparabil, incomensurabil, după cum spun unii fini cunoscători ai „concursurilor obișnuite”. Faptul că am reușit, participând la aceeași secțiune de festival, acum câteva luni, să mă situez în fața Domniei sale, este încă, se pare, strigător la cer. E ca și cum după ce Dumnezeu s-a zbătut creator, sprijinit de toți sfinții, alții ar câștiga premiile pentru Facerea Lumii… Mea culpa!
În probabil asentiment cu ceilalți aflați în aceeași ingrată situațiune, trecută și (Doamne Ferește!) viitoare, propun ca mențiunea a 3-a să primească numele său și să fie transformată în marele premiu.

P.S. 1 Opinez că „Agaugi” din primul text (versul al II-lea, prima terțină) e o referință profundă (la Gauguin?), nicidecum un retuș eronat, ca la concurenții fără pretenții.

P.S. 2 lui Dan Norea – de evitat, într-un cadru atât de „elogiac” precum comentariul dumisale, ligamentările de genul „cu respectarea”

P.S. 3 Aș da steluță, dar ar fi prea puțin....

Fără explicație

Un dinte împotrivă îi lucește
Poetului în halba de amiază -
El bea de parcă fotografiază,
Privind c-un ochi închis mânăstirește.

Iar nea Mitică nu știm ce-alăptează,
C-a tras oblonu. Halba se golește,
Pe când poetu barba își li…pește,
Alunecând sub masă, de o rază.

Îi trec pe lângă șapcă siluete,
Iar el se joacă-n praf, ca-n ozalid,
Un puști cu aspirații in…complete

De arhitect, prin aburul lichid,
Nemaiștiind, referitor la fete,
La ce i-au trebuit lui Baiazid…

”Pentru ciocan, toate lucrurile par cuie” spunea cineva și avea dreptate. Cât despre umor, unde este, este, unde nu este, nu este. Asta este...