Trimise la Gura Humorului

Mulțumesc pentru apreciere. Exigențele concursurilor au sporit, într-adevăr, de la un festival la altul. De data asta, nu am reușit să obțin decât mențiunea a treia, pentru că nu pot scrie la un nivel constant de fiecare dată. Dar mă bucur că materialele premiate sunt de o calitate net superioară celor pe care le-am săvârșit eu.
Cu recunoștință, V.V.

Lunca are un stil inconfundabil și e un mare poet. De altfel, în juriu fiind, când i-am citit poeziile, mi-am zis, asemeni tipelor care fac reclamă la șampoane antimătreață: ”Iar Vajoga? O, nuuu!” Și l-am depunctat în consecință :) Dar Vili știe și el...

Un adevăr știut al vieții
Și acceptat de toți confrații:
În Rai ajung, de fapt, poeții
Și-n niciun caz n-ajung jurații! :)

L-am parafrazat pe un alt corifeu al umorului în versuri, Gheorghe Bâlici.
Felicitări, Vasile, și mulțumesc pentru că dai juraților dreptul de a fi subiectivi. Ironia din răspunsul dat lui Norea e atât de fină încât nici n-am observat-o. Dan știe cum e ca jurat, dă note cel puțin săptămânal la concursurile de haiku...

Felicitări, de acord cu ante-comentatorii mei. Lunca nu e doar un mare poet, este cel mai mare poet. Incomparabil, incomensurabil, după cum spun unii fini cunoscători ai „concursurilor obișnuite”. Faptul că am reușit, participând la aceeași secțiune de festival, acum câteva luni, să mă situez în fața Domniei sale, este încă, se pare, strigător la cer. E ca și cum după ce Dumnezeu s-a zbătut creator, sprijinit de toți sfinții, alții ar câștiga premiile pentru Facerea Lumii… Mea culpa!
În probabil asentiment cu ceilalți aflați în aceeași ingrată situațiune, trecută și (Doamne Ferește!) viitoare, propun ca mențiunea a 3-a să primească numele său și să fie transformată în marele premiu.

P.S. 1 Opinez că „Agaugi” din primul text (versul al II-lea, prima terțină) e o referință profundă (la Gauguin?), nicidecum un retuș eronat, ca la concurenții fără pretenții.

P.S. 2 lui Dan Norea – de evitat, într-un cadru atât de „elogiac” precum comentariul dumisale, ligamentările de genul „cu respectarea”

P.S. 3 Aș da steluță, dar ar fi prea puțin....

Cu voia dumneavoastră, stimați domni, iaca, si eu, alăturea cu subiectul, însă totalmente vrăjit de predicate... Nu știu alții cum sunt, dar mie umorul îmi vindecă artroze, spondiloze, acreala, zilele, în general... Și nu vorbesc despre masa întinsă, în sine, ci despre finețurile de după... Picat neinvitat, vă asigur (Dle. Gârda, Dle. Norea!, Dle. Bratu!!) că, pe furiș, am gustat replicile dumneavoastră cu toată inima, am râs copios, m-am bucurat c-am putut s-o fac nestingherit, iar, la plecare, am mai îndesat cate ceva și prin buzunare, să am de drum. Cu toată stima! Credeam că umorul a murit. Iaca, încă da din picioare... Săru'mâna!

"umorul n-am murit. Încă dă din picioare, la nimereală...", am vrut să zic. Ați înțeles, domniile voastre...

Atunci când ironia vrea să-și verse,
Sarcastic, domnul inginer Topală,
Brav cheferist de la ,,Regională”
Nu vede mai departe de traverse.

Punând pe liber viziuni perverse,
Tirfonul ți-l înfige în dorsală,
Prin trei P.S.-uri, fără îndoială
,,Burate” câș sub comentarii șterse...

Iar un ecartament îngust îl poartă
Și-l ,,manevrează pe o cale moartă”
Precum zicea un critic literar;

Iar premiul său de la Humor, cu care
I-a copleșit pre mulți, așa se pare
E doar un... accident feroviar!

Am uitat să adaug, în comentariul anterior, atenționarea asupra caracterului minunat al lui Neculai Lunca (Veve pentru prieteni), atât de omenos și de modest în superbia lui. Care demi-urg. ar fi putut să recunoscă sincer și firesc, relaxat, ba chiar „bucuros”, așa cum a făcut Dumnealui, superioritatea celorlalte texte care au câștigat premii și mențiuni înaintea mențiunii dumisale?
Dacă nu ar fi fost așa, desigur că aș fi scris:

Tevat...ură (?!)

De unde-atâta mare tevatură
s-a mai stârnit, de parcă Don Chilote
ar fi rămăs și fără de ciubote
și fără-n barbă c-o firimitură?!

Degeaba mori de vânt cu anecdote
Stau preș, deja, sub trista lui figură…
El a rămas cu-n gust amar în Gură
Și fără (punctul) G, la (n)alte cote.

Nu e deloc o pură fandacsie
Că face spume extra-salivar-
De-acuma, Doamne Fèri!- în prostie

Va câștiga, iar, premii – un hambar -
Doar nu poți să te pui, ce-o fi să fie,
Cu-orgoliul lui de mic-meșteșugar.

Revin, cred că exprimarea mea din primul comentariu a fost una nefericită. Când am spus că "s-au depășit toate limitele din anii trecuți", m-am referit la valoarea concursului. Dacă e nevoie, explicitez. Prin intrarea în concurs a Sandei Nicucie și a lui Daniel Bratu, valoarea concursului a crescut atât de mult, încât e aproape imposibil să treci simultan de Bratu, Nicucie și Vajoga (ordinea e alfabetică).

În niciun caz nu am vrut să sugerez incompetența juriului sau, Doamne ferește, vreun parti pris al organizatorilor. Vă rog să recitiți primul meu comentariu în această cheie.

Cu regret, am impresia că și Daniel Bratu m-a înțeles greșit. :)

Impresia că am înțeles greșit poate fi și ea doar o impresie. Falsă, zic eu. „Bucuria” lui Neculai Lunca (la care am achiesat fără rezerve, după cum s-a văzut) o dovedește, iar aerul de montaj artistic din vechime iese din porii sub-textului. Regretele mele țin de faptul că blocul de piatră al câștigătorilor „de care e imposibil să treci simultan”, menționat de prim-comentatorul Norea, nu este complet. Pentru conformitate, consider utilă o împrospătare a memoriei: Bratu, Nicucie, Slavu, Larco, Orșivschi și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă în ordine alfabetică (?) Vajoga. Dacă ordinea nu este strict alfabetică, păcatul nu e al meu. Și nici al lui Dan Norea, care a făcut și el ce-a putut.

De data asta voi stopa duelul,
Nu că m-ar afecta vreun soi de frică;
Și zică lumea tot ce-o vrea să zică,
Nu vreau să par că-s eu mefistofelul.

Fiindcă tot ce e prea mult cam strică
Și nu-mi sunt pizmuiri ascunse țelul,
De data asta voi stopa duelul.
(Nu că m-ar afecta vreun soi de frică!)

Când pe trăgaci falanga mă furnică,
Arunc muscheta, să închei rondelul,
Căci, conștient că nu posed nivelul
De-a nimeri o tigvă-atât de mică,

De data asta voi stopa duelul!

Cu amiciție, V.V.

Primele două versuri din catrenul al treilea se vor citi:

Dar pe trăgaci falanga mă furnică
Și-arunc muscheta....

De-acuma-l las, că-mi pare mult mai bine,
Îl învelesc și-l apăr și de muște,
Îi pun în față apa cu moluște -
Pe care le înghite și se-abține.

Să-i potolesc mișcările prea bruște
De creier mic, îi iau din vitamine
Și-l las de-acum, că-mi pare mult mai bine
(Da’-l învelesc și-l apăr și de muște).

Tirfonu-nfipt în dos îl cam reține,
I-am dat să-și facă plinul de găluște,
Iar în duelul început cu sine
A renunțat în tigvă să se-mpuște.

De-acuma-l las, că-mi pare mult mai bine…

1. Despre textele postate
Prima poezie (sonetul) mi se pare condusă foarte bine, de la un sensibil poem-definiție, la o foarte de actualitate poantă epigramatică. Cred că este cea mai bună creație din cele trei.
Balada... exploatează cu multă acuratețe semantică sensurile literare (critice) ale câtorva instrumente de scris (pictat) dar, spre surprinderea mea, poanta finală are o doză de vulgaritate nespecifică autorului. Că, până la urmă, a spune că te doare în pix, este fix același lucru cu a te durea „în dânsa”, adică în organul masculin (de genul feminin). Părerea mea...
Pseudofabula este, în opinia mea, mai puțin umoristică, dar foarte bine realizată. O mică observație: chiar dacă oul „din poiată” dă viață, oricum viața respectivă nu va dura mult și... tot „la budă” va ajunge.
2. Referitor la celelalte replici și comentarii postate.
În opinia mea, în mod evident, replicile (șarjele) amicale (sau chiar inamicale, pe alocuri) au fost generate de primul comentariu (ceea ce a recunoscut, de fapt chiar și prietenul Dan Norea). Este foarte riscant să spui că niște texte, la un concurs, ar fi meritat premiul întâi, dacă nu ai citit atent toate celelalte texte. Păi, este de ajuns ca o singură lucrare să fie mai bună decât cea evidențiată inițial (ceea ce este foarte, foarte probabil) și atunci aceea este de premiul întâi. Dar, vorba ceea, orice rău este spre bine... Dacă nu se „zgândăreau” niște orgolii, nu ne delectam cu celelalte producții postate în cadrul comentariilor. Oricum, în opinia mea, nici domnul Nicolae Lunca nici domnul Daniel Bratu nu au nevoie de clasamente efemere pentru a-și dovedi imensul talent de scriitori umoriști.
Numai bine!
Cornel Rodean

Gastronomică...

Golit de orișice invidii
Și-abandonând duelul dur,
Mănânc moluște,-adică stridii,
La Cannes, pe Coasta de Azur!

din volumul „Rondelul bocancilor comozi”, Ion Bolocan, Editura PIM, Iași/2004:

„Rondelul cu scalpelul

lui Vasile Vajoga

Amice, eu nu am să accept duelul
Precum ar face-o orișice bărbat,
Nu că ai fi fachir prea încercat
Să poți să râzi de mine în tot felul.

Nu că nu pot în rime să mă bat
Ori să mă-nvârt pe poante ca prisnelul
Amice, eu n-am să accept duelul
Precum ar face-o orișice bărbat

Ci fiindcă tu, precum mefistofelul,
Îmi bagi mereu un știft nemeritat
Apoi, eu sunt un tip prea cumpătat
Ca să-mi tocesc pe tigve mici scalpelul,

Amice, eu n-am să accept duelul.”

”Rondel de pace 2004(?!)” se va citi, desigur, ”Rondel pacifist/2004(?!)”