Daniel Bratu

Poanta textului provine numai dintr-o omonimie (eseu - eseu) nici macar inedita.
Cat despre pozele la care m-am referit, era usor de inteles. Nu e vorba de poza de langa text si nici de cea din profil, ci de pozele existente in intregul site (inclusiv in galeria foto). Adica, in conditiile foto-trucajelor, de corectitudine.

Ziaristii de la Academia Catavencu n-au poza langa fiecare articol, in schimb s-au tot fotografiat prin pagini si numai cine ii citeste cu atentie trebuie sa le mai trimita si adresa pentru a le solicita asta.

Apoi, nu prea era momentul.

Uite si alte motive de posibil zambet si amuzament tipic:

Pot muri sub ape-o groază
sau, sub gloanțe, pentr-un „thank you!”,
trei plus unu. Ce contează…
Bine(-n)scrie … Cațavencu!

Da, Lory, ai dreptate, asa gandesc si eu. E bine ca macar acum sa fim uniti. Trebuie salvati. In clipele astea nu mai conteaza a cui a fost vina rapirii lor. Important este ca ei sa traiasca si sa se intoarca acasa.

Doamne Dumnezeule, adu-i teferi ACASA !

Rugbytter

Jupp ar da pe transformare
chiar si poza sa ghidușă -
dar e-o sticlă de licoare
slabă, iar el tare-n … tușă.

Recunosc, catrenul meu de replica e slabut, la fel ca Bitterul din singura poza a lui Jupp accesibila, însă epigrama postata in fruntea paginii nu are valoare mai mare decat un pretext pentru poza cu trucajele si tușele mai groase de ironie din titlu.

Probabil asa e, unii sunt mai fraieri ca si isi permit sa se arate deschis lumii. De-acum ne putem astepta la orice fel de „ghidușii” fotografice.
Felicitari Jupp(beep)ittere !

Felicitari, Ion Diviza! \"fracele\" mai mare de peste cotul Prutului. La si mai mare si la cat mai multe volume de haz distrugator, precum acesta, pentru care iti multumim, eu si familia mea, ca ne-ai dat prilejul sa-l citim, cadou \"candriu\", pana seara tarziu, la zguduirea blocului de 10 etaje.

Transpunerea acelor momente, activitate pe care o banuiesc destul de anevoioasa, exprima o mare migala si marime de suflet. Felicitari, Maria!

Dupa citirea (ne)atenta a eseului Mariei, iata la ce concluzie (gresita, desigur, scuze maestre) am ajuns:

A miscat cortina briza
si s-au spart (de ras) trei vaze,
cand \"satyricul\" Diviza
s-a lansat ... drept...\"KOMICAZE\".


P.S. \"Cand necazul ma doboara\", deschid prima fila dintr-o carte pe care mana autorului a scris, cu o mare marinimie, cateva randuri despre si spre mine si, crezand nemijlocit, ma felicit si ma bucur in gand saltat. De ceva vreme, mi-am facut un suport de purtat cartea (Komikaze)in fata, deschisa la prima pagina, cea cu dedicatia, ca pe o oglinda retrovizoare :). Asa ma trec zilele, pana cand, nu stiu... poate pana la urmatoarea carte a maestrului de har si haz.
Multumesc, inca o data, felicitari, Ion Diviza!

Dana, multumesc, tu ai construit aici un alt poem, in loc de comentariu, in mine au ars clipele cu strigatul lipit de sine.
Scuze pentru intarzierea raspunsului meu.

Roxana, multumesc, ai un spirit sintetic si cuprinzator, ai perceput foarte bine nuantele. Cat despre incercarile depasirii de stadii, acelea sunt sortite esecurilor, dau cu fruntile de sarma ghimpata si neguri.

Anca, multumesc, asa este, de la \"xanax\" a plecat textul meu, de la definirile de acolo, crezand si eu ca acel xanax a fost construit ca un remediu al angoaselor de pe sinele mele ferate. Nu cred, insa, ca textul este prea explicit, e doar o continuare a cosmarului din \"ne-ajunge maine, ca un tren\", cu multiple posibilitati de interpretare si traire, atunci cand vaile devin tot mai largi si orizonturile de asteptare la fel, macinand sferele de lumina in gol.

Multumesc, inca o data, scuze pentru intarzierea raspunsului.

Dana, multumesc, primavara se deschid portile gradinilor, asa e, sunt greu de gasit insa, chiar si in al \"douazecisi patru-lea ceas\" de catre noi, barbatii astia bezmetici, carele ne aflam gen Vronski - supradimensionati iluzoriu de aripile cailor de inchipuita putere si care nu avem, pana la urma, cu toata miscarea noastra browniana, frenetica, decat sansa reducerii la cuie de muguri \"intinsi pe o felie muscata\" la geam, in permanenta asteptare, de fapt.

Florin, multumesc, forma pare, intr-adevar, flexibila, dar a fost conceputa pe o anumita structura, anumite ritmuri si rime (aici invizibile, necomparativ), de pornire, astfel incat a existat o rigiditate mai mare, autoimpusa, decat la poezia de forma fixa. Tiptilul este dat, asa cum spuneam anterior, de resemnare, boncaluitul si trepidatia fiind inlocuite, ca o intindere pe deasupra firelor de iarba, cu un gen de levitatie a infrangerii.

Da (Loredana are dreptate), ca un galbenus in \"trans\"-latie dintr-un ou primordial, matrice a lumilor interioare, fecundate inertial de un vis cu nuante arhaice, de rugaciune (\"ce va sa vie\"). Atmosfera, pictural (coaja oului e trans-lucida, e ca un ecran) de haiku, final ca o declaratie de iubire inchisa intr-un ou vopsit cu zapezi.
Titlul este foarte ingenios ales, multiplu semnificant (luciditate, transecendenta, traversare a luciditatii, transa, translatie, transparenta).
Obiectii: aliteratii gen \"la luna\", oarecum \"lung ca\"; comparatii alaturate(\"ca o agonie/ca sunetul...\" - de ce nu \"urletul\"?- nu cred ca ar afecta melodicitatea, sonul deosebit de lin al poeziei).

Exista aici stiluri ingemanate pictural, lumini diverse, pagina e ca o felie de tort cu miez de bunatate:

Dana Stefan - cu basm insirat pe versul alb, anticipand zonele poetice, \"esentele\" (\"structuri cu osaturi de turn\", \"suprapunere metalica pana la oglindiri\", \"chihlimbar care conserva insecte\", \"zgirietura fina si stralucind de mangaiere\");

Andrei Ionut Sava - cu o grafica expresiva a cosmarului, din zabrele de vid si contorsiuni;

Adina Batâr - cu cel putin doua versuri de exceptie: \"anii tai cu fruntea lina se aduna intr-o poveste/ lasand gravuri pe fiecare fibra de lemn albastru\", intr-un text specifica aniversar, oglindind inima \"imparateasca\";

Daniela Luca - cu valul de matase al marii si coamele cailor din vers cantand si incantand, asa cum numai ea poate stii face (superbe: \"ti se invirt ploile pe gene se coboara in florile tale de maine\" si \"caii ei albi caii ei neimblinziti/coama-si aluneca-n mare/pe gleznele tale valul saruta/astazi prima culoare\");

Maria Prochipiuc - cu sufletul ei imens, in continua developare si imbinare cu versurile noastre (mi-au placut in mod deosebit versurile: \"vorbesc dintr-un anotimp/ unde ierburile mă îmbarcă a renaștere\", \"...trupul o țintă a neliniștii/mă simt uneori rănită în sensuri/ca un fruct copt\").

La multi ani! Ana, drum frumos din si spre poezie, in continuare,
drag

Maria, multumesc, cred ca tonul usor color si muzical al textului e dat de miezul de primavara, plimbarea resemnarii spre gradini, in cautarea, oarecum indusa, de porti.
Am schimbat forma, randurile, e drept, dar \"ana-xx\" nu, ea e simbolul de plecare.
Multumesc, inca o data, pentru aprecierile tale. Nu au mai fost alte pareri, mie imi este de ajuns ce ai scris tu,
cu drag

Bogdan, multumesc, intentia mea a fost de a developa un cosmar dublu. Un gen de vis in vis, in care “punctele de sectionare” pot fi si de intersectie, dar si chirurgicale accidental. Explicatiile date de mine anterior duc oarecum la alte concluzii, dar si ideea ta este interesanta si chiar viabila, in adanc. Acel “maine” este dorit, el vine altfel, incat eu nu-l mai vreau intelege ca “maine” si il astept in continuare – da, este, pana la urma si asa, e alt unghi de vedere, numai ca nu este vorba numai “sinele” aceluiasi “eu”.

Maria, multumesc, comentariul tau, deosebit, plin de stiinta poetica si exemplu de imbinare a inteligentei cu emotiile, a creierului cu sufletul, dezvaluie mult, dar nu, eu nu vreau sa ascund, dimpotriva, incerc sa transmit, sa „developez” starea ca dintr-o negura (acel \"cosmar\").
Nici o steluta nu ma poate bucura, lumina, mai mult decat un comentariu ca al tau, multumesc inca o data.

Referitor la unele semnificatii, asa cum le-am vazut eu si le-am dorit initial:
- elipsoida e pata de contact a lumilor, in care „maine” joaca un rol determinant, asteptat, ea e opusa „restrictiilor”, e „ireala” lor. Restrictiile inving, insa, si integreaza;
-vocea care se aude e numai a mea; e ca un fosnet, o tanguire – in strofa a treia vocea nu se feminizeaza (acel „prinsa-n cruci” se refera la „amprenta”), desi parca ar fi si mai interesant asa cum spui tu, sa existe o a doua voce, strofele cu italic sa fie un dialog suierat comun, de-abia auzit, de-abia inteles, de aceeasi intensitate, anulandu-se reciproc;
-„viteza maxima a perceptiei” are numai ca punct de plecare terminologia feroviara – pupitrul de comanda al circulatiei, intrarea in aceeasi zona a restrictiilor si a barierelor mecanice („noi” este cu dublu sens – de adjectiv „bariere noi” - blocari suplimentare sau pronume – „noi/convoaie cu parcurs paralel”);
- „viata categorie de B” – este viata din zona medie, aflata intre catastrofa si insignifianta;
-„comutarea macazelor” – dirijarea impersonala – soarta, asociata „prafului” de pe „rotile dintate”, care este identificat ulterior, in ultima strofa, cu „maine”; „atacarea in fals” anuleaza efectul dirijarii, dar intr-un sens distrugator, spre deraiere, spre pierderea definitiva a controlului - unul din motivele deraierii este tocmai inmultirea auto-restrictiilor, puse sub forma „marcilor de siguranta”;
-„timpul…/ne murise tacand” – un final in care „ne murirea” timpului determina inghetarea, mumificarea, prin tacerea trecerii, in opozitie cu strigatele de evitare a dezastrului (inscrise cu italic, in text).

Alin, multumesc, comentariul tau ma bucura, il apreciez si ar putea fi dat drept exemplu. Poate ca asa e mai bine, decat 15 comentarii de un rand, in slujba zeului „marketing”, trei vorbe si cinci prostii, mai bine unul, elaborat, la obiect, sclipitor, de o pagina si.

Ai intuit bine, \"speculatiile\" tale nu sunt simple speculatii, intra in \"carnea\" versurilor, ar mai fi insa cateva aspecte ramase pe sub prisma de piatra sparta a textului:
- curbarea temporala - disparitia lui \"maine\", sarit ca la o roata a norocului masluita, timpul devenit cerc, roata, care genereaza apoi secerisul organic al sinucigasului, transformat in \"maci de carne\" peste camp;
- semnificatia oniricului - fixarea voluntara de traverse si firele caii, ca intr-o cruce dubla, imbold sinucigas al ratarii, automartirizare, in asteptarea unui \"maine\" de neajuns;
- \"Ea\" nu apare la mijlocul textului, e chiar de la inceput, in acel \"maine\"; aici as face paralela cu acel \"mark\", unde strigatul reprezenta o legitimare a prinderii noului an - \"fetusul\", cu toate dezamagirile lui banuite - in textul de acum semnificatia se inverseaza, e vorba de un taram mirific, imposibil de atins.

Ca o paranteza, exista o situatie similara prezentata intr-o schita (\"Marti oamenii sunt sparti, miercuri oamenii sunt cercuri\"), pe care am citit-o candva, demult si mi-a revenit astazi in memorie, dupa ce am citit comentariul tau - oamenii traiau numai in cate o zi a saptamanii, in restul zilelor fiind refrigerati in containere de sticla, datorita popularii excesive a singurului Pamant disponibil, iar un tip de „marti” s-a indragostit de o tipa de „miercuri”, a facut cerere sa treaca in „miercuri”, pentru a-si implini dragostea, dar cand el a ajuns, n-a mai gasit pe nimeni, fata trecand in „marti”, in acelasi timp, pentru ca se indragostise si ea de el. Ranjetul sardonic al functionarului, cu galoane de permanenta traire, care le aprobase cererile – fara posibilitatea reconversiei temporale, ramane in loc de morala, concluzie. Functionaul timp, acest tren implacabil…

pPezia imi pare ca un manifest elegiac al nonconformismului, se vrea, de fapt, o permutare a mitului \"icarian\". Dar Icar, din cate il stiu eu, nu era un nonconformist, ci dor un visator imprudent. Poate ca asta ar fi de reprosat, o suprapunere oarecum fortata a aripilor de Icar, ca petale ale florilor de mar, peste imaginea fructului cazand, a fructului copt in dumnezeire. Alt plan, greu de asociat.
In structura ei intima, poezia e buna, insa, as remarca ultimele doua strofe.

bre(f), uite încă un text, care confirmă o cale de asumat. Ironia elegantă (v. „poezia tobogan”, „poezia fereastră”, „poezia ghemotoc”), umorul spumos din recipiente (fraze) mici (v.”poezia mușuroi”„poezia măciucă”, „poezia miraj”) și ușorul ton caustic („poezia tunel”, „poezia revelație”) ale definițiilor generează admirație, încântare și cel puțin un hohot de râs. Inteligență, inspirație de har și expirație a unui talent de neirosit. Felicitări, încă o dată, autorului, artizan al unui new age autohton, gen „relax, don`t do it, moncher!”

Obiecție: „poezia destăinuire” pare cam fără nerv, are un aer de moluscă aruncată sub preș.

Poem al nopților de primăvară, zălog de vis și sublimare în clipe de metaforă a cuvintelor de legătură, explicative („sufletul tau detaliu la umbra unei nopti/neconformiste”). Sub cuvântul fluid, dar geamăn cu stâncile în structură („inventam stînca intimă trecere/ a cuvântului”) există un erotism latent, de izvor măcinând printre pietre („se frământau gesturile adunate/ în tăceri”). Ultima parte (de la „cineva ne vindea clipele răsturnate pe-o viață”), convolut de yin și yang în mutație permanentă a sensurilor și evoluției, e chiar un „strigăt”, dar ca orice invocație onirică pare destinat interiorului de vis, nu poate sparge timpanul cerului (de observat si ambivalența ultimului cuvant „cer” - interpretat sub forma de acțiune, poezia transcende dinspre rugă spre imperativ absolut).

Felicitari Silviei, dar
felicitari si lui Ion,
c-am vrea cam toti (s-avem...\"Pardon\")
un \"Nume\" ca al lor, macar.

Sa va fie de mult succes si meritata bucurie! Felicitari!

Text reusit, debordand umor si ironie, inteligenta si har. Natie de-a lui nenea Iancu, cum suntem, parca ne sta mai bine asa, cu basca pe-o ureche, glumind imperial, decat incrancenati si cu dintii scosi la vedere pe margini. Felicitari autorilor.

Se trecuse de ceva dimineață, gata să treacă și ziua, buzunarele-mi erau goale, din suflete sparsesem 85,7 seminte de bostan, când colo, uite din coji ce fermecatoare păsări păunii înzestrați cu un curcubeu pus la rând când arată din aripi a semn, zborul se lasă pe partea cu oasele sferă și arcă. Cenușa ce trece atha-noric culeasă pe buze din cală cu tălpile sale strânge corabia, ce oase de balenă, hei iona, potopul e numai o cușcă-nvârtită e noe e neo, ia restul, sferele calde rămân de la 6, ghișeul se-nchide cand 24 ori 2 plus unu - „rien ne va plus”.
Pe catifeaua verde, șosetele roșu cu negru trosneau a dumnezeire și har, hei suflete, suflete, pas.
J
Poem bun, de pus la rană și—n ramă, cel mai bun din ce am reușit să citesc astăzi. Insolitul expresiei, imaginea cu tăiș greu metaforic din primele două versuri, îndrăzneala suplă a îngerului cu aripi de tablă de a încălța „miresmele șosetelelor lui dumnezeu”, în plutire înceată deasupra reziduurilor sufletești. A doua strofă crește din prima, separând cerul în felii inițiatice din noroiul ultimului potop – prelungire a vinovăției universale și din cenușa arderilor interioare, incomplete, cu noduri în repetiții sfâșietoare de identificare, de-un singur ochi închis („noe săracul săracul meu noe”).
Observații:
- aș fi renunțat la unele versuri („am încercat să-l lipesc cu picătura/ dar nu merge, se pare că nu am curățat bine suprafețele de lipit”), care conțin o prea mare doză de inocență mimată în plastic;
- ar trebui schimbat finalul, reduce infinit valoarea celorlalte versuri – stiu, e si in titlu, se leaga si de subtitlu, e chiar ideea poemului, dar e ca un scâncet după cascadă și vifor, transformând stâncile într-un pahar cu lapte.

Poezia nu e pe moarte, dimpotriva. Felicitari, Dan-Alexandru!

Felicitări autorilor eseului aniversar - snop de har și dăruire!
La mulți ani, Gabi!

Guri cale de leu și guri albe de ape
Aruncă poverile, resaltă-n cuvânt,
Bat undele roșii de care, să scape,
Revarsă-n ferestrele-i grei solzii de cânt.
Iridium cu verde, irozii de piatră -
Egale confuzii cu fosfor vârtej,
Legați în eclipse, cănd păstrăvii latră,
Au luna de măr, sub tentacule, vrej.

Preludii cu-amnezice urme de gleznă
Exală injecții de grație, când
Trei pleoape-n potopul din ultima beznă
Ridică trei cercuri de apă trecând...
Adună-acum focul smaraldului șoapte:
Chei calde la gările-albastre cu ploi,
Hotarele vis de prea orbilor noapte,
Ecoul cu fluturii-n aripi și roi.

Date:
1. Eu nu am clone si am fost constant impotriva utilizarii acestora. Sub mastile asigurate de clone se dezvolta, de obicei, furii si se rup norii.
2. Pentru editori e usor de aflat IP-ul. Dar acelasi IP utilizat nu inseamna, neaparat, logic, teoretic si practic, acelasi “comunitar” poezie.ro. Se poate doar presupune, folosind reguli matematice simple (de doi, trei, nu mai conteaza) precum si unele de repartizare egalitarista (“omul si calculatorul” – oare daca la calculatorul unui net-cafe de unde postez eu textele vine un altul si scrie pe site, acesta va fi automat socotit o clona de-a mea?).
3. Din cate am citit, pe contul “atropa belladona” nu exista texte si comentarii care ar putea fi incriminate drept:
- “încălcări repetate ale regulilor de ortografie și punctuație”;
- “limbaj vulgar, caracter extremist , atacuri la persoană”;
- “fără conținut “;
- “comentariile nejustificate la textele proprii” (Regulament de functionare site www.agonia.ro).
4. „Acum, întorcându-ne la oile noastre, pot a-ți spune că am și eu o clonă, ba chiar mai multe și toate au -20... deh, excepția nu s-a vrut întăritoare de regului nici măcar în cazul meu.” – Paul Bogdan – 06.Apr.05 –08.04
5. “1.3 Nu este permisă utilizarea mai multor conturi. În cazul depistării, conturile pot fi șterse fără avertisment.” – Regulament de functionare site www.agonia.ro

Concluzie: Syril (Carmen-Anghelina) a gresit, poate, dar greseala a fost de forma, nu de fond.
Regulamentul exista, e destul de bun si de permisiv. Ar trebui sa incercam respectarea lui. Toti.
Intrebari:
Sub ce nume/nick „functioneaza” clonele domnului Paul Bogdan?
N-ar trebui modificat Regulamentul, in sensul acceptarii existentei mai multor conturi pentru acelasi autor, dar numai in conditiile afisarii, la loc vizibil, a numelui „organismului” de origine?