Daniel Bratu

lacrimile verzi, slefuite, ca esente ale exteriorului de muguri ai linistii, curgând firesc, sincer
lacrimile in rosu, inventare metonimice al patimii, excedent globular, sub presiune, lavă („rosu mocnit”),
dualism al starilor, sfâșiind unitățile tip monolit, cubice, ale fruntilor de piatra mori cuvantatoare,
intre ele, cerul se pierde in „inel inflorat”, ca o apa stranie, maree circulara a „reverentelor”,
aplauzele sunt semnale ale detasarii, izolarii, cu manunchiul de leagan al sunetului plecand rotile, noaptea, soptitele trenuri

observatii - pareri:
- separare a ultimelor doua versuri din prima strofa (sparg sonurile melodiei, fara avertizare);
- in loc de „lacrimile verzi/sunt doar ale tale” - „lacrimi verzi/sunt doar”, in strofa penultima, ultimele doua versuri (pentru eliminarea repetitiei „tale” – „tale”, precum si pentru o oarecare imbogatire de sens, imprumut de „lacrimi”);
- in penultimul vers, in loc de „destinatii” – as fi scris „statii” (penru ritm si sens mai legat) sau chiar „respiratii” (pentru personificari si metafora).

Adrian, multumesc, comentariul tau straluceste nu numai atunci cand critici,
textul este, dupa cum ai si observat, si despre creatie, mecanismele ei, puncte si unde plecarii, poezia ca o revarsare a oniricului, a iubirii, golind noptile de sensuri prin trecerea in alte vase - cuvintele, scrisul,
distihul din final e in “canon” sa concluzioneze,
forma de trei catrene cu vers de 12 silabe si rime incrucisate pana la distih, de asemenea, impusa


Dora, multumesc, ai dreptate,
tu reusesti, si aici, transformarea comentariului intr-o dezvoltare a poeziei analizate,
apoi minunate trimiteri spre unul din parintii acestui gen de poezie (initiat de Thomas Wyatt, reprezentat cel mai stralucit de Shakespeare),
cuvintelor am incercat sa le tai din mot, sa umble versul ca o perie si chiar daca mai iese cate un accent anapoda din curgere, razvratirea lui e “amortita” de urmatoarele alcatuiri, in ovale azurii,
postmodernismul nu-mi pare nici tabu si nici blestem, asa cum nici formele poetice clasice nu ma-nrobesc, fiecare ma poate transmite, starile guverneaza firesc, zilele, noptile decid, cand alb, cat rimat si ritmat,



marturisesc, totusi, ca obisnuinta mea cu sonetul italian afecteaza muzicalitatea de aici, fiind primul de tip englezesc (shakespearian - S) incercat, poate la urmatorul mai bine sa fie va fi

drag de voi, multumesc, inca o data

umor din belșug, dar fără bici, catifelat, cu vârful floretei în formă de petale, prozodie hrănită cu jar de cel incins, din pulbere de stele, dintre rânduri sare în față “cetitorului” o veselie superbă a scrierii, o jovialitate felină, teribilă tocmai prin bucuria bucuriei,
felicitari, scuze pentru dat buzna la așa text dedicat, iertare pentru interpretarile mele cat(r)enare:

”Trandafirașul nu-i poet,
E doar o poezie.”
“…am depășit stadiul de domnișoară de ceva vreme :)”

poezie

a fost cândva o domnișoară
cu nuri, trandafirie,
trecând la stadii noi, sprințară,
ce-a fost e … poezie.

:)

Nancy, sensibilă urare, de suflet, Maria (Tirenescu), definind suplu versurile Darei si reinventandu-le, Codrina, mistuind veșnicia in coaja unei secunde, Daniela (Dora), imaginand zboruri cu taieturi verzi de pleoape-aripi, Maria (decembrie), cu oglinzi suprapuse pe care versurile Darei lasa urme pana dincolo de luciu, de reflexie, nea Genu, sclipind hatru, cu punctii de haz, Horia cule-gand flori de colt, din profil,
colaj de ganduri, versuri mulaj, cu tonuri distincte, un dar frumos,
asa cum si sarbatorita, pentru cei care ii citesc versurile este,
un dar de dara

darului acesta adaug si eu
o picatura de “chat-neala”:)

“Dar alt loc nu gasisi, mai baiete?”-
Avea glas de-auriu minereu,
Rasarea din tabele concrete,
Apunand intre ingeri, mereu.

“Bine-ti sta, lasasi versuri in cete…”
La secunda-mi scria … puncte, iar eu,
Un vers alb, “La multi ani!”,
pe-un perete.

Zile si ani fericiti in poezie si viata, Dara!,(.- test)
drag

in suflul poeziei se distinge o nuanta armonica de pietate, intr-un registru nu religios, ci cald – confesiv,
versurile poarta pe umeri fuziuni de ambra, cizelari brancusiene spre infinitul spiralei, rotirii in acelasi sens spiritual,
emotia vibreaza adanc si proaspat, cu sublimari si parfumuri secante

Alba si mandra, altita ei tremura ca niciodata,
La poarta casei ii bat neamuri agonice, duse
Ierbii matase, departe, privirea-i nevinovata
Ni-i a pricepe ca-i vizita scurta si … fuse.
(Are-n programe din cele orare, reduse).

Mare ti-e gandul, dar fie-ti si masa mai mare,
Asa, loc gasi-vor halbele noastre prea-pline
Norocului si canturi mai albe se pare,
Oratii ce-au refren rece, de cine pe cine.
Larma- i un fir dinspre campul cu nori diafani
Esentiali in o mie urari. La multi ani!

Cuvinte intrate in rafinare fireasca, ondulatorie, inca inainte de gasirea formei, acolo unde matritele strang mangaietor intelesurile, buchet cu flori de gand mistuitor, mimetica verosimila, multiplicare arborescenta a simplitatii si circumstantelor sale, structura armonioasa,
dar esential,
sinteza aparitiilor,

A venit, a trecut ziua,
Luminile-n oras se-aprind,
Iar felinaru-n cer tarziu a
Nascut stelare cai in grind.
A venit, a trecut ora,

Mireasa clipei alburii
A venit anul, parca, or` a
Naimit visare cum ca ti-i
Oracol cu oglinzi ca palma.
Lucind in linii drepte, vii,
E scris cu-arginturi: “Multi ani, Alma!”.

\"Nevastă-mea mi-a reproșat
Că proastă-a fost când m-a luat
Și-am înțeles atunci, pe loc,
Că prostul are mult noroc\" - Florin Rotaru

Din ce ai spus, deși nu-i joc
de loto căsnicia, iată,
cu-al ei reproș, că ai noroc…
de o femeie luminată.

*in loc de \"Eecluze\", evident, \"Ecluze\",
*in loc de \"Slară\", evident, \"Solară\" ,
scuze

Mai e-un cuvânt, înalt,
An rupt din alt sau celălalt -
Eecluze…

Sălășluind cu archebuze,
Tunici de fier
Au ceilalți și rugină,
Năimește suflul, singur gel,
Ea, puls în vorbe, feminină
Slară primenind argilă…
Cu ochii-nmânușați toți cer,
Uniți: Mulți ani!, Mae - lumină…

David, pana apare vreun Goliat, tu vei da cu prastia, in ciuda celorlalti, inteligenti, exigenti si fini comentatori ai acestui text.
Foarte bine faci, e omeneste sa te infurii, sa ripostezi, ba chiar, asa cum mi-ai demonstrat cu acest \"intelept\" comentariu, sa iti si dai in spectacol frustrarea, razbu-narile umflate.
Este evident ca, incepator in alte site-ului si scrisului, ai nevoie de ceva indrumari. Cu \"tusul\" de calugar gata pregatit, multi te asteapta, asa ca \"cere si ti se va da\".
Uite, de exemplu titlul comentariului tau de aici: \"Orice ar face unii dintre noi, mor tot gâze...\", care e ca un bici ironic, manuit de un diletant cu ifose, cu sfarcul nimerindu-i propriul nas in pleasna. Stiu ca, citind, te intrebi, mirat la culme, incapabil de intelegere, de unde si pana unde. Iata de unde: din felul in care ai reusit sa pui virgula, probabil ca vrei sa te jeluim cu totii, pentru ca, dupa eforturile inutile ale comunitatii, inclusiv ale tale, esti cam pe duca, iar in loc de catafalc ai pus ochii, si nu numai, pe un musuroi.
\"Crezi că dacă vorbești despre amniotic și uter... câștigi capital femenin?\" - la aceasta intrebare a ta, un singur raspuns: Nu, ti-l las tie, pe tot (\"capitalul femenin\"), stiind la ce iti foloseste, dupa cum chiar tu te-ai exprimat intr-un textulet. Caldura mare, sete la fel.

\"La nivelul meu de 120 cm\" da, e riscant sa faci tu comentarii, e drept, asa cum spun legile, trebuie sa numeri de 200 de ori si sa vorbesti odata. Daca mai poti vorbi. Si atunci, nu cu gura plina. Si nici macar cu \"parfum de femeie\".

\"Poezia cu stadionul\" (de fapt, \"Fluierul fermecat\") chiar a fost scrisa, pentru 1 Iunie (ziua copiiilor), de un scolar. Asa ca poti rade in continuare, pana iti crapa falcile.

Dupa inundatii, satul
s-a trezit c-un individ
plutitor - avea, doar, capul
tare, marisor, ...da` vid.

Bravos, Camp David

\"daca amanuntul s-ar fi specificat in subtitlu\", textul acesta tot n-ar fi fost decat o piatra aruncata in balta de prastia unui mic si pofticios david

textul are calitatile lui, sonoritate, salt peste conventii, depasire de limite, oricare ar fi ele, pana spre teribilism infantil, inutila orice interogare a lui Freud,

snop retezat cu metafore interesante: \"ca un mort,sub albul merilor sălbatici/Un cort,/al dorințelor vechi,/cârpit cu trupul unei femei\",

prilej de alte interpretari:

Ultimul cuc

Era pe la Pasti
si, scapati, caii verzi imitau de departe
cocosii,
n-avea nevoie
omul acela
cu buze crapate
de oua prea
rosii...

E voie?
La voi e?
Si daca da, ce?
Batea soarta
cu teasta,
privea gospodarul,
la fel si nevasta,
cum isi etala arta
in a le sculpta,
cersetorul,
de zor,
omul acela cu talentul
istovitor
si fruntea lui,
poarta
maramureseana

\"Mai omule!\", striga gospodina
in timp ce i se
ridica o spranceana,
\"vezi ca nebunul
catra mine cata!\"

dar acela-si potolise
avantul, deodata,
numai ca ramasese asa,
cu gura cascata,
dormea si prin vise
astepta un fir
de lichid
cu fata in sus
intre picioarele portii,
usor departate,
sortii,
prieteni, pareau ca i-au pus
norocul pe buze,
uscate:

deasupra, departe,
cerul se pravalea ca un stalp luminat,
din care scurs, mat,
galbenusul din cuibul stricat
parasea coaja sparta,
prin lemn,
spre gura deschisa,
prin poarta,
mimand buzelor insetate
inserarea,
divina
cu aroma de nuc,

si-uite-asa a murit
fericit,
ca un caine in China,
ultimul cuc...

strofele sunt cutii muzicale, in care sunetul isi masoara amplitudinea cu metrul antic,
obsesiv secolele se strecoara si se topesc printre ferestrele singuratati dublate, oglinzi cu \"aramuri\" amprente, cuvintele se infasoara dansand pe firul de lumina,
cutii muzicale, da, cetati in care starile se inchid si ingheata, ca o spirala de imagini, unele din altele curgatoare candva, cutii in cutii, ca daruri ale nuntirii cu singuratatea,
\"sempre\" e condensare de memorii si analiza, bol zvarlit,
cochiliile, coaja de perle,
iar noaptea, ca dubla frontiera
dar si revelare

simplu,
dar in adanc, tulburator

Text bun, cu nuante romantic-simboliste, un melanj tulburator de durere, ironie si autoironie cu dublu sens, ludic amarui pe final, doar cu aparente rasturnari,
cutremur in adanc si tzunami mangaietor al unui continent stabil, totusi, fara derive, acaparator onest, prin constienta contopire,

plecate din oarecum rigidele schele ale sonetului (cu doua exceptii, in prima strofa), versurile par a impune, pe alocuri, unele dorinte de slefuire si incizii ale cuiburilor comune:
- in loc de \"Amprenta mea o poarta, negru, toate\", \"Amprenta mea iti poarta-n negru, toate\",
- in loc de \"Ti-am stins in negrul meu orice lumina.\", \"Ti-am stins in noaptea mea orice lumina.\",
- in loc de \"Si baijbaiam iertarea la morminte/Ce nu mai pot simti ce greu e dorul\", \"Cu ochii-ntorsi, tot cautand, prin sfinte/ Vitralii de-nceput, interiorul.\"
- in loc de \"Si te iubesc cumplit, cu suferinta\", \"Si te iubesc, pana la nefiinta\",

e-alt zvon, ca ea, la o adica
nu rau de mare, nici de mica,
avea ci, la asa menaj,
un rau de lipsa...de tangaj

\"Dora ce-mi spui tu e grav
c-o fata ce lung posteste
nedand apa la narav
e-o floare ce nu rodeste\" - dumitru cioaca-genuneanu

Genu, printre randuri sapa,
cam in grija, ca nu poate
sta cand florile-adorate
cad si-i lasa-n gura apa.

desi scos de sub umbrela \"personalelor\", textul pare a avea un voal confesional, indus, tesut si de timpul prezent al verbelor,
spontan si incisiv, microscop invizibil lipit de aripa ingerilor, versul investigheaza si cerne, alege,
intre \"vantul cel galben\" - raza de soare, furtuna calda de nisip si \"usa minciunilor\"(parca fara expresia \"trasa de par\" si-ar avea loc mai bine), intre \"departea\" - inclusa in esente, iubire, acea departe scuturata de zborul ingerilor) si \"privirile\"- \"fotografii in care urla nepasarea\" (acestea \"se aud\", se face un transfer sinestezic al simturilor, ca o recurenta a sinelui si \"departelui\" din interior; bivalent, setare a prezentelor navalitoare nedorite - dintii pot fi si zimtii fotografiilor si),
aprofundare, si prin titlu si subtitlu, a resorturilor naturale intime, nealterate, revolta, prin delimitare, de artificial, intoarcere la fagurele clipei

Felicitari, bun venit, Dora!

Ela, cand am vorbit de “portionare” nici eu nu m-am gandit la impartirea textului meu in bucati, in blocuri de pozitie sau italice, neitalice, grecesti, aramaice sau cine mai stie ce, am inteles perfect, citind cu atentie ce ai scris si am sperat, ca intregul meu raspuns la comentarii sa fie citit la fel si sa nu fie inteles gresit.
Mai incerc o data:
- ai scris “Se întrepătrund trei lumi paralele, din care o patra se desprinde. În prima personajele sunt închipuiri aproape mortifere, malformate, deformate, bizare”, deci ai dat nume de ordine lumilor, am fost de acord cu existenta lumilor paralele in text, numai ca am considerat, ca prima, ca numar de ordine, repet, ar trebui sa fie cea a femeii, dintr-un imbold nu numai cavaleresc;
- ai scris: “În a treia se așterne \" ochiul observator\", cel care își judecă gurul,”, intentia mea nefiind nici o clipa aceea (indusa in comentariul tau de acel “isi”) de a-i supraordona “ochiului observator“ pe sus-numitul ”guru”;
- ai scris: “atunci când \"the snake now is crying\", încercând un fel de descânatre a iubirilor, pentru a le purifica de un suflu demonic” – aici am facut referinta la italic si neitalic, facand distinctie intre “iubiri”, de fapt versurile erau asa: “unu pe doi pe trei dactili/ Lee the snake now is crying”, cea din “descantec” fiind doar, cum bine zici, doar un “imago” (eh..Dumnezeu(le)/, vorbim la fel dar ne intelegem mai greu:).

Multumesc, inca o data, si pentru comentarii si pentru ingaduinta

drag, Daniel

esente, introspectie convertind metaforele, explorand, un burghiu parabolic strabate “insight”-ul, cu lumini colorate de avertizare, prin ceata anacolutelor autoimpuse, substraturi mitologice, biblice, literare(1+49 danaide, zeita dreptatii, balanta, “imbibarea coastei in intunecare”, lanturile si biciuirea, “despartirea cerurilor in patru”, “o singura porunca ne-ncalcata”, “putredul lemn” si “altfel de danemarca” hamletiana a celui putred ceva), suprapuse in nuante teribile, intense, atat in foc, cat si in apa, spectacol bivalent, cutremurator, sacralizant, in care sugestia si simbolurile se inchid septentrional intr-un decor al suferintei si esteticii ca intr-o nervura spatio-temporala
de remarcat in intregime,
in special, insa:
“ca o ulcică spartă de ieri și mâine
vine inima-n sânge
liniștită în lumea focurilor”

Dana, multumesc, valtorile sapa fantani de inteles, poate altfel, dar plecate din aceasi curgere intoarsa spre cer, de din cer, din cerul rotund, ca o cusca a peretilor gri, circulari, unde-s si urlet, si cantec, si patima, si apa, si foc, si nisip si inchidere, si speranta, si zambet bolnav,
multumeste si luminii tale cerul meu innegurat textual

Ela, multumesc, e greu de raspuns comentariului tau, mai ales ca, venind in continuarea celorlalte, dar altfel, a dezvaluit textul, l-a portionat in alte texte, mai mari decat intregul constient de plecare, aproape,
cateva observatii doar, asa cum am vrut scrie,
in prima parte e femeia, iubita, nu demonii
femeia din prima parte nu e mai e aceeasi cu cea din zona cu italice, cantata, deci nu ea e judecata, ei doar i se dezvaluie pericolele, acolo e o alta, prezentata ca intr-un film documentar, cu nume incifrat, imagini dintr-un iad, sub comenzile si judecatile demonice,
guru nu e asumat ca Dumnezeu, „observatorul” stie ca doar ii joaca rolul,

multumesc, inca o data, voua, cu drag