Daniel Bratu

Din ceas pazit al gândurilor toate,
Arpegii lasă toamnelor frunzare,
Cu pețiolul incantând legate
Iluzii de pe corzile fugare.
Același anotimp, slujind șamani,
Desface-va-ți din Istru,-n ape clare,
Anume căi de aur. La mulți ani!

La multi ani, Raluca!

Felicitări, Maria, pentru nesecatul izvor de poezie si daruri

\"pescuit clasic

Nu l-ai știut pe insul calp,
Învinuind pe toți de crime?
Fiindcă scrie doar vers alb
L-am prins alaltăieri la... r(î)ime!\"

Ba l-am văzut :). Privind, sub rochii,
ofta - pe mal treceau fecioare
(și-n apă rima-i, umezi ochii):
- Deh, frumusețea-i trecătoare!

simbolurile mistice sunt arcuite firesc, prin apele tarodului („pustnicul”, „noua trepte”, „turnul”, „poarta”, „douazeci si doua arcade” – douazeci si doua arcane, „roata”) trecand,
ritm preluat de pe trepte de turn si provocare, mister amplificat, tablou al facerii lumilor, ademenirea cuvantului-vartej al tainelor primordiale, polarizare ermetica a jumatatilor

\"șerpii pre limbile lor pier

Când ies cu limba despicată
Trădându-și hirile șerpești,
În plasa hâtru aruncată
Se prind ca niște proști de pești.\"
(Ion Diviza)

Se prind ca „niște proști”, în plasă,
și șerpi, și pești, doar că, gândind
la cât e apa de lucioasă,
nu-s mai proști ăi de nu se ... prind?

P.S. Multam de apreciere, Ion, epigrama ta e de milioane (lei noi - RON :)

\"Cei care-au încăput în plasă,
Doar una știu: să nu mai iasă!
Pe mal acei de salivează,
Nici poezia nu-i salvează.\"
(Ion Diviza)

E plasa ei armă vitează,
cu doua, trei tăișuri, cică
cei ce-n adâncuri salivează
deasupra limba și-o despică.

\"Venind la râu cu undițarii,
Ce bucurie mare-n crapi:
În loc de pești, ajung pescarii
În plasa ei... de la ciorapi.\"

Doar plasa-i împărți,-ntr-o doară,
așa pescarii, ca mai sus:
unii, în ochi prinși de-aripioară,
ceilalți, din coadă dând, că nu-s…

Lory, felicitari, drum frumos, panze de corabie cat orizonturile roz, fir (fie si de \"ciorap negru\":)intins prin apele metaforelor, noroc bun in toate daruitele tale catre cei din jur zile,

Maria, felicitari,
prezentare in stil - soc, portretistica bine conturata, prin forma de interviu cuvintele vin clare, au margini si cuprins de firesc jurnalistic, peste pagina intreaga plutesc imprimeuri ca o plasa densa ale unor aripi fine cu insertii de otel, apoi imaginile, apoi imaginile...:) scuze, apoi fiecare cuvant - cronica adaugand har

mult adevar in tot, indeosebi in:
\"când scriu o poezie am o mie de cuvinte în minte, nu există rima forțată, poezia se scrie în tine singură\"

multa asteptare fuse, dar se pare meritata, chiar si numai prima parte de-a ramane si, tot unse, caile de povestire de-acu` maine (si poimaine?) ne-or aduce vara toata in gandire, pana toamna-ngalbenita se va sparge-n struguri-muguri, bobi de floare (de ninsoare) ne-or incinge fata-plita, dinspre hornuri inspre soba,-n gura ei de unde vorba nici vreun duh, mai iscusita n-ar aduce vreo desaga-asa de plina de-aventuri si haz - lumina

Ioan Diviza mester papu_as,
Ioan de Peia din Giurgiu-oras,
Maria-Mirabela de la Iasi:

un hatru cu privirea blanda-adanca,
un portretist mai fin ca finu`,-si inca
si-o panza de visari, de gand, cald-aurie,
ce-a adunat, in munti, alti munti, de poezie

P.S.
1. \"Plecat-au nouă de la Iași,/Iar fără Bratu, zece...\"
Am vrut sa plec si eu, dar zau,
mai bine-a fost ca nu m-am dus,
ca lipsa mea de pe Rarau
a fost trecuta, vad, la plus... :)

2. Carmen/Atropa Belladona „a dispărut de pe net” premeditat, astfel incat episodul nr. 2 sa se cheme \"Regasirea Atropei\" (subtitlu` - \"elixir(ara)u`\")? :)

*Anda, multumesc, desigur, nu Ela, scuze

Ela, Dana, multumesc,
textul are cateva planuri suprapuse, voi ati vorbit despre eroticul- obscen (strofa a treia face trimitere la \"pisica in cizme, asa e), respectiv despre nuanta de fabula cu trimiteri directe,
eu am gandit textul si ca exploatarea unei zone de suprarealism aforistic general uman,
imaginati-va lumea, ca biotop, fragmentata, partile suprapuse unor diverse divinitati alterate, in forma de pisica, oamenii - soareci inghititi de pisica, se hranesc din interiorul ei, cativa ies, ajung sa conduca si sa formeze o casta, aroganta, lorzii - deci, \"își ling buze\" unii altora, pana cand o noua \"religie\" (politica, financiara etc.) ii inglobeaza, din fragmente noi sau vechi, precum stomacul unei alte pisici - de aici genetica, o alta varianta ereditara, cu acelasi rezultat, insa, fete ale prismelor, caracterelor - determinism genomic,
imi dau seama ca nu am reusit sa expun clar toate astea, exista si latura parodica, cea care acopera, cu referire la unele preferinte literare din alte parti, precum si un anumit context, la care nici nu m-am gandit, dar la care ma voi

Ela, Marius, multumesc,
cuvintele si luminile voastre dau sens dorintei mele de a scrie, inseamna ca imaginile, versurile mele isi pot dezvalui si multiplica, prin voi, intelesurile, dincolo de aparente si sonuri,

gand frumos, despre solidaritate si spirit,intelepciune, interdependenta, comunicare,
comparatie reusita, cu multiple intelesuri,

stalpii singuri pot lumina, arzand, loviti de trasnet,
acestia nu sunt surse, pe ei ii gasim sub forma de cenusa, dupa furtuna, precum tusul din scrieri postume

poem filosofic profund (e vorba de axa luna – gatul autorului – centrul Pamantului), declaratie de iubire ametitoare, exprimarea protectiei, grijii, delicatetii (pentru ca luna sa nu raneasca ochii iubitei, iubitul asteapta sa vada pe ce parte va adormi aleasa inimii, inainte de aruncare), o modalitate de abordare a lumii intensificandu-i elementele, dar si o viziune sceptica, amara, intensificare plina de gravitate a reflectiei, relativism, sinteza, in balanta – luna vazuta ca un vehicul al sinuciderii – pietroi – greutate,

citind prima oara, am crezut ca si-a pus cineva, in pagina, din greseala, o poezie de Blaga, citind a doua oara, am amutit in admiratie ca o lebada, a treia oara, pocnind linistite aceste versuri in gand, era sa ma calce o masina pe un pod in centrul orasului, trecand strada, cand pe-o parte, cand pe cealalta

cand colo, nu stiu cum, dar un „tip de ludic aproape” de ludica lui, iesit din acel Range Rover mare cat un dric, cu un „limbaj care trece de ceea ce as putea explica si argumenta logic”, oprindu-mi „savurarea emotiei”, „mi-a incalzit inima” in „putine cuvinte”, „reusind foarte mult”, adica beep, beep, beep, beep (limbaj explicit - nu suna celularul, doar celulele mele erau in plina expansiune), eu oprisem traficul, el motorul nu, raspunsul meu se reflecta civilizat, intru „savurarea emotiei”, adica tot „beep, beep, beep, beep”, ludica isi expunea realitati ascunse, un „melanj de suprarealism”, pline de „metafora” de „metafora” de „metafora”(…) sub cele 9 fuste colorate-ridicate, brusc ludicul a scos un cutit si mi-a crestat fruntea, eram acum ganditor, mai mult Aristofan si Platon, apoi mai putin cu un Publius Ovidius Naso, aratam ca un „îndrăgostit veritabil, veșnic” stropit de bataile inimii pe fata, „cred ca te prinde foarte bine forma”, mi-a spus, „singurul cusur pe care-l gasesc aici”, este acest „si”, „inutil, ba chiar suparator \" adica mai ai sanse, vrei sa continui, ei si?, i-am raspuns, s-a dus la masina, s-a intors cu o arbaleta, nu m-am speriat, stiam ca „săgeata subțire, ușoară nu \"duce\" departe”, mi-a observat linistea („ruhe”) si atunci a scos, triumfator, din buzunar, o punguta cu stelute galbene de tip „ludic ninja-2000 si peste” serie nelimitata, lucioase, dar pana sa le infiga in mine colturile, i-am cerut politicos voie sa incerc eu intai, ca imi cunosc mai bine partile vulnerabile, a acceptat, dand din picior cu un gest „bine conturat, expresiv” de mila pe fata, „voiam sa arunc o steluta - dar nu ma puteam hotari de care parte”, („acum stiu”, dar ce folos), „pentru ca am simtit multa” pofta in aranjarea unui profil propriu „bine conturat”, mai ales ca se lasa amurgul, eram din ce in ce mai „scăldat în apele misterioasei luni”, intr-o „simplitate covarsitor de frumoasa”, aruncam stele una dupa alta, ele imi dadeau din colt in colt, la ultima, „o stea pentru ca sa aiba luna cu cine sta de vorba si \'poetii\' ce citi... dar mai ales ce invata…” s-a auzit poc-poc-poc, dintr-un membru in altul si inapoi, tipul ludic orbise, ii intrase luna in ochi si stralucirile mele, l-am dus in Range Rover, i-am dat sa citeasca ziarul lui Dinescu („Aspirina saracului”), langa ludica adormita, urla de bucurie URAA, AM „DE CITIT”!, totul fusese foarte „interesant”, „enigmatic” si „personal”,
„am plecat incantat, cum rareori plec de la cineva” care incearca sa imi castige prietenia, in noua mea „postura” „ludico-luminoasa”, era intuneric, podul plutea dus de luna usor umflata pe-o parte, cu un „alt aer”, strain de cunoastere, plecam, o scena plutitoare, covor zburator era podul si nu-mi placea tendinta asta „de a ascunde la vedere frumosul” ce devenisem, cu asa beep, beep, beep, beep, „limbaj” „de maturitate, in ciuda aparentelor”…

P. S. Titlul „Umbreluta” eu cred ca se refera la protejarea iubitei, care doarme, de ploaia de stele :)
Nu cumva subtitlul e un typo? e „liv” sau „luv”? :)

Florine, multumesc,
constatand, cu surpriza de surpriza mai ceva decat in *poalele Andreei Marin, un comentariu la text, si mai ales ca de-al iscusitelor dumitale maini, am revarsat bucuria precum si cafeaua in foc
si jucaus, da nu prea mult, recunosc, de cand tizu` meu mai Brown a scos carticica (pe care am citit-o, dar pe tren si, vorba aia „zdronca, zdronca” de sareau literele si cifrele alandala), numai referinte la ea aud, da` nu-i (mai degraba v. conu` Caius Dobrescu etc. etc.- eu)
„personagiul” este … care este (caz real),
si daca iti scapa ce? lasa ca-l prinzi mai tarziu,
multam, nu-i nevoie, daca da, sa ma anunti, poate gandim impreuna :)

*limbaj explilicit

descriere si inscriere ale unui continent aici - inima „in trei dimensiuni”, ce pare a se dezlipi de sub coaste si aseza pe o pagina, purpurie, lovind „ecouri de piatra” – piatra-i raspuns, sugerat si inchisoare si „raspantie” de puls,
structura armonioasa, verosimila, impunand eleganta expresiei, ingloband si acel insolit „green card” in ineluctabile reguli interne,
metafore dand incantatii si sens magic cuvantului (cateva: „mersul părului despletit”, „caută cheia cântecului agățată pe ultima treaptă”, „am mutat noaptea după zăbrele”, „ani pierduți spulberati sub chiciura stâncilor”, „sângele din venele pietrei”, „cu ochi obosiți aprinzi amurgul”, „să schimbăm amintirile în zori”),
alunecare spre mituri si dezvaluiri abisale, care izbandesc, paradoxal, rasfrangerea codificata a marginilor spre interior,
cuib de catifea acoperit cu ziduri, inima

Multa fericire, Maria, macar pe jumatate cata imparti

Obs.(parere): In prima parte, zona descriptiva, oarecum pregatitoare, unde gasesc surplus de cuvinte, chiar daca si ele in dar, as rescrie:
vânturile își răsfrâng gemetele în buzunarul inimii lumina se strecoară sclipire răcoroasă
aurul rumenit e pierdut între veghe și somn oglinzile descoperă doar verbele-s desen animat
pe coridoarele amintirilor singuri cu temerile noastre în țara asta vom primi
imediat un green card timpul face fuioare de neliniști
pe clapele unui pian fermecat degetele vârtejuri de nebunie păcate
ce uneori se cer împlinite inimile pe acoperișul viitoarelor toamne
armonii voluptoase sub umbra salcâmului
unda fluviului încearcă dăruirea poveștilor lumii
nu te arunca în valuri
nu știu să
înot

ca despre o pasare brancusiana, a esentelor, de la prima vedere, o supra-grafie simbol, strofele – aripi, finalul -de soclu,
o lume a absolutului, incadrabil, decat prin talent, in linii largi, sigure
indrazneala sclipirilor de „verde-albastru” cuprinsa, foc fara petale, doar scuturi de timp si ardere fina, in „clipiri”,
personificarea sevaletului – „ultim indragostit”, avertisment aforistic, cumva si mai mult,
ritm corespondent sensului, volute largi, pe rand apoi batai de aripi,
poem - „mini-portret” permanent insetat si imbogatit de „pasul inalt” al frumusetii, armoniei, desavarsirii

Obs: in strofa finala, de ce „mirat”? de ce „in urma”? – as fi rescris versul, cam in acelasi sens: „sevaletul isi deschide ochii inaintea ta” - niciodata spatele intors catre har

Ela, multumesc,
o imagine dintr-o carte cu povesti, ilustrata, uitata in iarba, deschisa la pagina in care domnita (Mara-Maria, fata imparatului Dazur) isi scapa condurul (caleasca gonea, se deschisese usa, in viraj strans) la margine de codru, a atras un greier, acesta incercand sa-si gaseasca scena si culcus in pantoful pictat,
cantecul sau s-a stins, odata cu inchiderea si asezarea in raft a cartii, a greierului, biet si imprudent menestrel, un semn de carte, doar,

drag tie, multumesc inca o data, atat pentru comentariu cat si pentru imaginea-simbol

Alin, multumesc,
transmisia din Whitechapel s-a cam incheiat, mesajul s-a pierdut, in eter si garduri de fier, \"pacat, pacat de visul revarsat\",
doar Jane \"Black Mary\" se va mai scrie pe garduri de-acum
si cuconu` Jack, sigur,
nu \"fracturat\", ca de la fracturisti la fripturisti in sange citire e spintecare de idei mai bine si decontu-i gata

Ela, multumesc,
nu e chiar sumbru, e o latenta, o sfarseala, dependenta a contemplarii eului, de undeva, din zbor spre un departe al ceturilor, cuibarele de aer de sub aripi-maluri, negrul lebedelor in miscare, similar negrului pustii, standardizand in alb incremenirea („cretatele morti”) relativa, dovada secventiala a zbaterii, ca o fotografie martor, un contur schitat de mana divina,
multumesc pentru mierea versurilor, tie si lui Ronsard

Liviu, multumesc,
da, asa e, si eu, daca nu vedeam ca scria Serban Foarta sub un text, as fi jurat ca am inceput sa public in Dilema Veche, acum ceva timp,
iar Foarta, ce sa mai spun, mai sa se dea de ceasul mortii ca n-a fost recunoscut drept unicul autor al lui „Joc secund”,
Ion Barbu, in timpul asta, agita compasul si se certa de mama focului cu un individ foarte aprig la manie si mare panglicar (ceva intre jongleur si brodeuza), poreclit de sine insusi Arghezi, pe niste Flori de mucegai,
la Ambasada franceza, un grup de sustinatori, baudelarieni de rit nou, cica, aruncau in functionari cu toate florile de le venea rau si mucegaiau in asteptarea vizei,
asa mare paranghelie ce a iesit cu sonetu` asta, niste coji de nuca si genunchi de toamna parca vad sa-mi fie de-un canon, macar :)
mai jonglam, mai jonglam, sa treaca timpul, deh
placut si eu, onorat,

Dana, multumesc,
oglinzile de suflet au ochiul deschis, lacurile-adanci se suprapun adesea, de ocrul cuptorului launtric si luntriri se leaga padelele, aripile, zvacnind oniric, ca intr-o rafinare a zborului din zbor, predat toamnelor

Dora, multumesc,
da, sepia, impresia de culoare cafenie, culoarea toamnei, din culori amestecate rezultand, culoarea aducerilor - aminte, cu margini neclare si contrastul ca un gand, pierdut,lunecand, spre final ca un pocnet de arma, fluturii-s imago-amintiri, inchise in aripi de lebede negre-mpuscate