Daniel Bratu

Din cate stiu, textul \"De ce tin cu Steaua\" a fost incadrat, initial, cand eu am postat comentariul, la \"articole\", nu la \"personale\", cum ar fi trebuit, intr-adevar, dintr-un bun firesc minim, pus de la inceput.
Depinde din ce unghi privesti acest \"nu se poate compara\", si eu pot zice cu aceeasi mandrie aceleasi vorbe, ca intr-un joc de ping-pong in impoderabilitate.
Luce, \"cunoscut ca adept al jocului defensiv\"? Poate de catre necunoscatori (a nu se confunda rigoarea tactica si \"jocul defensiv\"). As fi crezut ca cineva care mergea la stadion inca de pe vremea lui Vigu (nu \"Vigh\" - jucator in \"Razboiul stelelor\", mai degraba :)) a auzit de stilul de joc superofensiv al echipei lui Gabor, Petcu si Klein, echipa care in campionatul 80/81 a marcat 72 de goluri, parca, record la acea vreme.
Dudu a castigat ghetele mai mult din centrarile lui Lucescu decat din aranjamente. Steaua, in schimb, a castigat o Cupa a Romaniei prin decret prezidential, caz unic in lume si in istoria fotbalului, parasind terenul de joc la semnul lui Valentin Ceausescu, inainte de final. A fost o vreme mai mult Ceauseaua decat Steaua.
Si eu tot la oamenii din teren m-am referit, un teren pe care trosnetul tibiei lui Ardeleanu (FC Bacau), pliata ca un briceag sub crampoanele \"eroului fair-play\" Laca`, a transformat Ghencea intr-un circ al groazei.
Apropos de simbolul stelist, multi l-au asemuit cu Garincha (celebra extrema braziliana), in sensul ca daca pe Garincha il ajuta in fenta piciorul mai scurt, Lacatus era favorizat de un scuipat mai lung, bogat si orbitor (fan M. Cartarescu). Si-apoi, am crezut ca e vorba de fair-play, nu de premii, pe-atunci fiind la moda \"academicielenele\" si \"horroris-cauzele\", hartii lucioase pentru ochi de naivi.

Cat despre text - ca \"declaratie de dragoste\", cat o fi el acum de \"personal\", pentru o echipa de fotbal, pare si ridicol si ingrijorator.
Cand sunt atatea de iubit in viata asta...singura, poate.
CeauSteaua!

P.S. Felicitari pentru jocul superb realizat cu Sampdoria! Pe bune!

text de recomandat, care are simplitatea si forta unui manifest lipit pe fruntea opresorului (sau vinovatului sau/si una si alta - RDS), transmite bucuria viguroasa a victoriei, potenteaza muzical strigatele de izbanda (servindu-se priceput de majuscule), convinge, explica solid, linisteste si induce suspansul jurnalistic spre final,

imaginea broscutei perturbatoare de retea completeaza in mod fericit articolul,

articol aflat in doar (?) patru exemplare pe prima pagina, astfel:
- la \"cele mai noi texte\";
- la \"subiecte fierbinti\";
- la \"forum\";
- la \"noutati, scame, recomandari\" - rubrica noua, care a \"oferit\" alteia - \"Portrete de Maria\", viata de o juma` de zi, si aceea \"virusata\" rds-sistic.

P.S. Chiar si fara cine stie ce de \"posibilitati materiale\", solicit si eu inscrierea pe eventuala lista, alaturi de bunul si talentatul meu prieten de poezie.ro cu \"spirit pragmatic\", Sorin

chiar asa, de ce? :)

textul e bun, are dictia dictionarului de istorie si balon(zaid) rotund pe umeri cumpaniti, in echilibru,
de admirat abordarea temei pe un site din care \"microbul\" fotbalistic fuge ca alergat de spirt medicinal si penicilina versuita

ciudat insa, in text, imi pare un anumit imobilism, o rigiditate a exprimarii, improprii subiectului abordat, care e favorizant, mai degraba, pentru iuteala si fenta zglobie, decat pentru ingenunchieri ido(latre:) și oratii de catedrala

riscante sunt, apoi, afirmatiile:
1. \"Stilul impus de Steaua în fotbalul românesc a fost bazat pe frumusețea jocului ofensiv, pe un fair-play desăvîrșit.\"
- hai sa ne aducem un pic aminte si de alte echipe cu frumos joc ofensiv, anterioare Stelei lui nea Imi, precum Stiinta lui Balaci, Corvinul lui Lucescu, Dinamo din epoca Dudu, Rapidul de oricand, chiar si zdrentuit prin B-uri de conjunctura;
- despre \"fair-play-ul desavarsit\" ar trebui intrebati si cei cu picioarele rupte de Lacatus -\"Fiara\" (vreo 3, 4, nu multi), precum si toti fotbalistii (toti, cu exceptia lui Lucian Balan) echipei de aur steliste care au declarat in almanahul Luceafarul-86 ca ar fi procedat la fel ca Maradona la celebrul gol dat cu \"mana lui Dumnezeu\". Fair-play-ul stelist de astazi nici nu intra in discutie, e deajuns ca Gigi Becali sa deschida gura, MM Stoica haina pentru directa de dreapta, Gheorghe Mustata autocarul pentru invadarea teraselor si tonetelor, iar Smarandescu-\"Smardoiu\" doar corzile...ringului, pentru...desigur.

2. \"Atașamentul față de Steaua s-a consolidat cu trecerea anilor, iar astăzi îmi dau seama că nu aș fi putut ține cu altă echipă.\"
- se distinge un usor iz de fanatism, atasamentele de acest gen fiind greu de controlat si izvorand mai ales din capricii coloristice si temporale ale \"microbului\", nu ale \"inoculatului\".

Intregul articol imi pare replica la ultimele actiuni becaliote, de vanzare, in poarta bazarului, a stemei, imaginii, istoriei steliste, in coji de plans inabusit, langa lintoliu si fanfara militara.
Daca e asa, subscriu, desi, chiar daca nu se vede :), nu sunt fan stelist
Hai!

critica, exegeza literara sapa santuri pe sub pielea scriiturilor, prefac in oglinzi straturile ascunse, aduna foi de dictionar si potrivesc sunetele in lentile astronomice, accesibile oricui, aici, fara nici o taxa,
obiectivitatea, exactitatea, scrupulozitatea, insusiri teribil de greu de gasit si de transformat in unelte, hacuite de ghearele talcuirilor ghemoase, in acest loc se dezvolta si noteaza, urcand pe trepte stabile,
din temeritate in temeriate, trecand prin aflarea fagasului harazit, parca, Maria desface, dezvaluie, progresand lent, dar fluent si sigur, dand prilej de invatatura tuturor comentatorilor amatori, care au prilej de adulmecat petalele artei despre arta,
comozi, grabiti, orgoliosi, egoisti, citind in salturi si neadunat, noi comentam dupa miscarea urechilor si zgarciului icnit, asteptand adeseori aplauze si cununi din cozi de paun, pe cand Maria isi face din poemele noastre temple si se cununa cu truda mangaierii fiecarui por si fibra din vers,
stiind sa se identifice just si sincer, cu fiecare,
mai cu seama aici, la textele Silviei, Dorasara pe deal, din care erosul suna flamband pana la parjolire iarba tavalita a gandului despre si in doi, a gandului ca un snop de nervuri prin parfum de femeie

Dana, multumesc, scuza intarzierea raspunsului, spiralele de drum s-au adunat,
mantiile plecarii ascund acum ghinturile cailor orbi in tropot sub lumi, de unde se pot intoarce axe si colora miezuri goale de invelis,
iar drumul nepoleit e drum polenit cu griuri, da,
ingustat si-aproape el seamana cu scorburi de luna si fata intoarsa,
lumile raman fericite, se vor inmulti doar prin \"porniri\", prin divizari,

multumesc din nou gandurilor si luminilor, comentariul tau straluceste cu ghint, fara ghint, oricum

Maria, Ela, multumesc,
prin \"fraul saracit de ghinturi\" am incercat o inducere a cenusiului, a lipsei de stralucire, a cetii, a inutilitatii miscarii(fraul bate apele, ai intuit mai departe, nu este \"montat\" pe capete de cai), e interesanta si ideea ghintului de arma, ca o spirala prin timp,
\"cornierul\", \"fierul beton\", \"zidul\" - da, din aceeasi familie, a inchiderii, impietririi, mortificarii, artificialului,
ultima strofa e legata de celelalte prin imaginea vegetalului putred, univers inchis, zabrelele si zidul \"intomnirii\" care cern berzele, ucigand posibilii prunci, intr-o lume oricum deja pornita, in alta directie,

textul e scris de ceva vreme, dar am simtit ca si toamna de acum e pe potriva lui si-a mea

n-am ajuns acolo unde s-a fost lansat Liviu Nanu cu cel de-al doilea crucisator de Poezie, mi-a parut rau de ne-ajungere (si probabil si altora care n-au avut pasi de facut intregi pana acolo), dar uite ca Maria a reusit sa aduca acel Rosiori de Vede (UVede-n rod e) pe site, intr-un joc de culori si atmosfera fara cusur, intr-o imbinare eleganta a decriptarilor exegetice cu fuioarele de suflet prietenesc dublat cu umor, ironie si autoironie,
printre intrebari cu susur de flama sub haina semnelor, raspunsurile dau detalii de microscop intru devenirea unei carti prin care diamantele joaca lumini inca de la coperta,
apoi chipurile si clipurile de prieteni, adunati intr-un subsol cu aroma de palat prins in clestare,

n-am ajuns la Rosiori,
dar Maria se Vede ca Maria Sa da, dand ea ocol lunii si dandu-ne pe noi cu fruntea de stele necolturoase, din care aortele incolacescu-ne orice tasta, de la Any in sus

Maria, multumesc, ai priceperea de a extinde intelesuri, de a le ridica spre Univers, apoi luminezi si dai culoare metaforelor din versuri, istoviri ale transei,
interesanta interpretarea strofei a treia, in adevar suprapunere (aproape) inconstienta a cordonului ombilical cu intestinul subtire,
nu incerc sa maschez, asta sunt acum, deocamdata,
cel pe care tu il dezvalui in forme exegetice de mare har si acumulari,

Carmen, multumesc, din nou, cateodata inteleg, altadata doar ma fac, uneori ca da, alteori ca nu,
iubind insa si marea, mereu
agapao

Dana, multumesc, prima data am crezut si eu ca poezia este frumoasa, apoi am privit-o cu alti ochi (lentile de contact albastre - model Brad Pitt, se poarta acum, cand cerul este numai o poarta deschisa pentru norii albi si in plin proces de raspindire a fulgilor de perna) si mi s-a parut mizerabila, fiindu-mi rusine in exces ca am scris-o, o pata pe obrazul neted al site-ului, chiar,
finalul versurilor chiar nu era necesar, de fapt nici un final nu (aici am uitat ce voiam sa spun, dar parca suna mai bine asa), cred ca nici inceputul nu-si avea rostul, ba si mijlocul duhneste,
de rime slabute, fericite cu ele insele, am fost acuzat in trecut ca le cresc in gradina, asa ca le-am aruncat la un banc de pesti, in locul lor fac abuz nerusinat (iarasi) de rime de-astea vai mama lor(care nu e) de orfane ce sunt si jucause fara motiv,
versurile sunt inegale din prea proasta intelegere a democratiei de tranzitie, unele s-au imbogatit nemeritat, \"ilicitele\",
o sa mai revin si eu, daca, hm, poate, cine stie, eu nu, asa cred, sigur, e numai o parere...

Ela, multumesc, e impresionant comentariul tau, din el s-ar putea naste alte si alte poezii, analiza psiho-literara care depaseste, cred, valoarea textului comentat,
text scris in amalgam de imagini frante, joc de oglinzi si organe, de pierdere de sine ca un castig, asa cum migdalele-amandes dau gust vietii, inlocuind sangele, intr-o calatorie finala, cercetare numai prin renasteri, in care celulele cenusii devin din soareci sobolani, inutili, in cusca, prin asocierea simtirii, perceptiei
alien - da, e acel strain, dar nu numai, e si straniu, alienare constienta,
e si alinare - fonetic inclus,
e si sensul multiplicat, de \"all\",

Virgil, multumesc, titlul cuprinde si sensul pe care l-ai vazut, am precizat si anterior,
strainul de langa, strainul din, acelasi cu noi, ai intuit bine, in parte,
ma bucur ca ti-a placut textul, mult, cumva surprins
(credeam ca ar avea rost sa scriu numai pentru mine si cei cativa prieteni, renuntand chiar o perioada sa mai incurc lumea pe aici cu texte)

poate fi resemnare, dar e o resemnare in transa,
fara cusur calatoriile, tipare, identificari, esentializari
in \"taietura\",
microscopul dezvaluie, dar isi incheie rolul topindu-se, ca intr-o \"calatorie fantastica\", cu dublu sens,
al(l)ien ter, all i enter,

Carmen, multumesc

S-o purta rosul, daca asa spune aceasta furioasa de frumoasa poezie, cu \"ochii\" aia ca \"semn de carte\" se pot scrie povesti pe care alti ochi s-ar asterne ca sim-boluri scoase din firea creierelor si bastonaselor zglobii, infiorate de mirosul rosului din \"buzele muscate\" razboinic. De la modernism la post drumul pare ca este mai scurt decat \"taraisul sarpeeeeluuuui\" si \"pasul curcanuluuuui\".
Zice-se ca, scuturati de frigurile tranzitiei, ca vestimentatie, romanii si romancele prefera negrul sau, cel mult, complementar mascat, albul.

Alta forma, acelasi superb talent, pentru descrierea caruia cuvintele ar trebui reinventate.
drag, daniel

Laurentiu, multumesc si buna sa-ti fie inima, ca de miere sunt vorbele pe care cu gand frumos le-ai spus.
N-am incotro, asa cum (sibilinic si cu un ochi inchis) am scris mai devreme, in urma reactiilor voi continua cronica, desi intre timp s-au intamplat unele lucruri care numai spre asa ceva n-ar trebui sa ma indrepte.
Cat despre ingrediente, ele imi sar singure in farfurie, din bucataria marilor maestrii ai genului printre care, cu maxima consideratie, imi permit a te nominaliza.
Scuze de intarziere, comentariul tau a aparut in timp ce scriam celalalt raspuns.

Lacrimarul 7, da, l-am asteptat. Nodurile incep sa se desfaca, fraza devine mai lina, ruperile de ritm se retrag in fluenta, dinspre maluri, extremitati. Personajele prind contur, se aduna incet, fragmentar, devin familiare. Pagina s-a terminat prea repede, incep de acum sa astept. Lacrimarul 8

\"frunzele-nvie
mustind
a veșnicie\" - Maria Prochipiuc


ceasurile mor
must aspreste-n limba
campul rostogol

Text la limita, pe o franghie unsa cu adrenalina, dar cu un subiect cam \"negrut\". Pentru partea de \"mestesug\" prozodic am cateva obiectii, insa, si cred ca versurilor le-ar sta mai bine ritmate asa:

Nici o privire, în jumătăți de fraze,
Nu mai cuprinde intre margini bezna…
Cu-n mers nesigur și în metastaze
Pasu-mi prea orb și-a fracturat iar glezna

Fără s-aștept nici critici, nici ovații
Pe sârma vieții tot m-aventurez
Legat la ochi voi face acrobații…
Nu voi cădea, cu moartea pariez.

Pe umbrele ingrate, ca emirii
Voi șerpui iar demn, fara de vină…
Și-n gândul tremurand clipa trăirii
Simti-voi dulce gust de-adrenalină.

Ana, desi suntem departe localizati, vedem cu aceeasi ochi. Ai dreptate, textul a fost scris intr-o perioada de spleen anticivic, iar strofele sunt ca niste trepte intoarse, pana spre final, ca un acoperis al mutantilor anormalitatii (uriasii).
Ma bucura si ma surprinde ascutimea spiritului tau de observatie, credeam ca nimeni nu va observa acrostihul (precum s-a intamplat si la \"Ma prefac\").
Multumesc, scris usor si \"picselii sa te sarute\".

albatros peste sloiuri
roșu se zbate
inima ei în salon

Adrian, multumesc, pentru comentariul tãu pertinent, tehnic, bine „ancorat” pe text, ca pe un câmp de studiu dilatat, respect punctele tale de vedere, câteva explicatii si-ar mai avea loc, însã:
- prima parte e altceva, da, e încã senin, desi primejdia se simte, dar nu stiu de ce nu a fost remarcat planul de separatie, plecat de la acel „aburii grei/ întorc fântânile peste fântânile ochilor ei”, intrare într-un univers tortionar, de nuantã expresionist-suprarealistã;
- creatura aceea „jumãtate tap jumãtate iepure schiop jumatate” are si alte corespondente, nu numai din basmul cu Aleodor împãrat, îmbinarea monstruoasã se leagã de o anumitã prolificitate pubertarã a bestiarului selenar (iepurele) cu tragismul intern al jertfei dionysiace, tapul (legãtura cu Dionysos a remarcat-o si Ana Suter anterior), dar si cu, mai ales, plecând pe linia biblicã, simbolistica desfrâului, a diavolului, apãrut ca o mascã, secvential, în text, laitmotiv (acel „suflã…dintre coarne”);
- întrebarea ta cu sarpelee Lee („who the fuck is ALeece”) m-a distrat enorm (ai umor, bra`!), pentru cã ai perfectã dreptate, nici eu, dacã nu as fi avut un prieten mare amator de jucat în retea Snake 3D, inventat de un tip pe nume Lee(Lee Eson, parca), n-as fi stiut (3D, dar tot acea cuscã, iar sarpele învârtitor, mai putin kundalini – apropo`, atentie la unele jocuri de cuvinte, oarecum netraditionale din acea zonã-, mai mult micro-cosmico–ludic, demitizant);
- ai înteles gresit cã eu mã identific acelui guru, care tie TI-S-A cã MISA (absolut nici o legãturã, sughite în sec, degeaba, acum, sãracu` Grieg Bivolaru), am scris (si tu ai observat, dar numai cu un ochi), drept rãspuns la un comentariu anterior, cã nu renunt la final, pentru cã acest gen de a încheia (la siret) textele mã caracterizeazã (cu o anumitã încãrcãturã de ludic, autoironie dar, mai ales ironie amarã).
Ca unul care, pânã la comentariul tãu, am fost încadrat ba în zona fadã a barocului, ba în duios-dulceaga familie a romanticilor, am strigat, cuprins de o bucurie fãrã margini cã mi-ai dat, chiar asa, partial, certificat de avangardist cu pieptul de fier forjat (asa e, un gen de suprarealism, aproape de Eluard). Multam, Adriene, thank you, aurevoire, merci, da di nisip di se n-ai zis (las` cã-mi mai zisi di vii…) .

Ela, multumesc, uite asa sunt de încurcate cãile labirintului, nici eu nu mai stiu de ele, ce sã fac, nu-mi rãmâne decât sã zbor spre tãrâmuri mult mai esential de simple unde sã nu mai scriu altceva decât, în nisip, „mea culpa”...
drag

- scuzati întârzierea rãspunsului, astea-s conditiile, vremurile, „valurile”…

Multumesc si eu, tarziu, dar niciodata prea
pentru cuvintele si luminile voastre
inalte, albastre,
de din spreea
Multumesc Danei, pentru darul ei mie,
de raspunde minunat, de oricand,
cu gand la gand
si proza-poezie

poezie a desprinderii metempsihotice, transgresare in azurul de sub pamantul supus talpilor, multiplicare \"in piatra in bronz\", in cuvinte,
cuvinte din piatra, bronz, povara si zbor,
scrisul in oglinzi ale sinelui - superb,
ca o dezvaluire in ziua nasterii, cu gand la alte nasteri si la reverberatiile multiplicarilor in suflete asemeni,
un text-sarut pe mana de mama si peste suflete de prieteni, semn inainte de alte si alte plecari

\"apoi am plecat simplu
o altă piruetă când aveam altă întrupare
ori așa visez în zorii nesfârșitelor nopți\"

in alta parte, piruetele noastre dau si ele ocol:
http://www.poezie.ro/index.php/essay/142771/index.html

La multi ani, minunati, Ela!

Ela topește balansat în valuri ziua,
fildeș de cuvânt, fiecare verb e ritm și vibrație, fiecare frază, aparent simplă, are țărmuri de nisip mișcător, în transformare spre „val alb”,
apoi apele acoperă, sub ele sunt zbateri, acolo e zbor de „pescăruș rătăcit” și „orizont chemător de stele”, condensate în „urmă de scoică”,

Adina izbește cu noaptea de lună, cuvintele sunt pietre coapte întru „frăgezire” și expandări în „stele lichide” și amprente,
poezia ei ocupă bolta, înălțimile, în aceeași măsură în care Ela umple adâncul cuvintelor,
ca într-o sferă echinocțiu-echilibru e portretul sugerat, reușit,

Felicitări, Ela, Adina!

La mulți ani, Dana!