Daniel Aurelian Rădulescu

Cu fiecare clipă dăruirea ți-e totală, Ești propriilor vise un eșafodaj, Ești zbuciumiul perpetuu, al destinului linșaj... Pretinsa-ți nemurire o invoci normală. Și trup și suflet ești un tot

Ghețari topiți, oceanele fărâmă în nori de fulgi, Lăsându-i moi să pice, să înghețe în alți ghețari, Dar hulă se răzbună, cum suflet vrei să smulgi, Când poartă blândul, moale în țepi, de rocă,

Mi l-am dat scut de mine și, din toți de-ai mei Făcut din multe bucățele zise o ”autoritate” Să-mi țină corpul drept, ascuns de rău și vanitate, Să n-o am goală, un coif de minte leagăn să îl am,

Se scurge gând pe șine drepte De-un paralel concomitent, Pierdute-n halte de-accident Dintr-un vagon, pe uși, pe trepte. Coboară-n ritmul sacadat De reuniri, de despărțiri Trecute din sosiri,

Se sparg mari picuri gri în ronduri, încercuiri, în colisee În balta-n care se topesc, sau explodează-n stele, trombe Pe pietrele lucind, cum ochi cu gând de dus, de Odisee Și-nvolburând râul ce

Mi-am luat vacanță să te văd Aveam un dor nebun de tine. Credeam că singur e mai bine... De-atuncea viața-i un prăpăd. Visam ”sublim” și nu vedeam Că sunt departe de-un ”model”... Vedenii

Cum pot fi fizic într-un loc Și gând, un altul, cu altă vârstă, Iar mintea în calcul, sau în joc, Își face ades de cap, pe-o crustă. Și sentimente cum ițesc Singure, fără vreun control, Iar

Vreau o societate nouă, În care cartea să primeze, Nu numai hoți să protesteze... Furând cu mâinile amândouă Doresc balanță, echitabil, Nu comunism, săraci egali, Conduși de schizo'

Îngemănați fuioare-n fire de tutun, În deliru-adânc al nicotinei dintre foi, Cum praf de pușcă-n țevile de tun... Mă ard de la scânteia ta, pentru amândoi! Scris sute de citate-n filele de

Un capilar, ieșit din picătura, spălând bob de piatră, Ce se-nmâlește înrădăcinând un fir cât calvul puf Și umflă, efilând sămânța cât un glob, ce părea seacă... El știe, ca o Terră, să se împartă

Au pus cu toții mână de la mână, Prietenii mai vechi, la unii e prima oară, S-au întâlnit așa, pe stradă, într-o doară... E-un obicei, s-o facă, odată-n săptămână. E unul cu grătarul, e cel mai

E într-adevăr ea, lumea, astăzi ipocrită, Sau doar poporul meu, ce nu-l mai recunosc, Că-și lasă peste tot parfum de sconcs drept mosc Și amar-migdal îl împrăștie cian… arde iperită?! O fi fost

Simbol, este omagiul de laic, rugăciune Nespusă tare, în gând o suavă recitare D-esențe, scoase din deliricul tăciune; Elixir de-ars mocnit, inhalat răsuflare. Iar ecou e, sau nu, căci osul

Am suflet nor, Sunt trist de plumb. Gândesc să mor... Mi-am pus în gând. N-am meteor Și ceru-i plin... Sufoc în dor, Mă sting în chin... De singur... zac, M-au lăsat toți; Ca-necu-n

E ascuns subtil călăul și zilnic mutilează, Ca parașuta-n salt, ce cade nedeschisă, Cu corzile încâlcite. E dușman ce veghează, O avalanșă albă; măturând tot, neprezisă. Firul nu mai mlădie

Oriunde gând mi-absoarbe trup Și ochi, din trupu-mi, iau lumină, Ești numai tu! Timp ce-am, mi-l rup Să ți-l fac dar etern... Divină! În visul zilei te am sor Și-n nopți, lunatic, stau

De câte ori ani voi renaște, Voi trece totul în replay; Ca timp, ce vrea uitat să caște, Să nu-mi ia nici ușori, nici grei... Să-mi refac pline amintiri; Să le-am bagaj de zile negre, Când

Trec zile, ani, o viață aproape Și mai adânc mă pierd în comă... Ultim vivant pân’ să mă-ngroape Mocirla unei nații... Vomă! Trăiesc ca toți din experiență De malformații-n

Îmi caut pereche pe drumuri parcurse, pe străzi, pe alei, pe înguste poteci, S-adulmec o urmă de pași ce-am pășit și nu regăsesc decât pietrele reci, Ce nu scot o vorbă, nu-s poze de-albume și

Sunt materialist convins Din ani de școli, fără sfârșit...?! Ce-i adevăr? Ce-am fost mințit? De ce făclia mi s-a stins? Aveam discipoli Engels, Marx, Eram spălați pe emisfere, Din cranii,

Înalță ochii către oglinda dimineții să-l trezească din visul uitat și nu face decât să-i crească dezamăgirea, de copilul gândului... Nu mai crede în propriul sărut Placebo, în ”mens sana in

Bătaia cremenelor inimii m-aprind făclie Și mă topesc din ceară, mă ard fir Tot lăcrimând, mă curg, scurtez magie Ce-am fost turnat… rămân o pată de-un parcurs-delir. Doar fumul poate-a dat un

Eterul morților din seve, Oprite-n ultimul depou, Se emanând nopțile, aieve, Prin fantomaticul cavou. Alei de pași pierduți sub cruci De-o lume-n vârste înghețate, Se perindând în vis,

Fapt unic sau o înlănțuire fulminantă Fără control, voință, nici dreptate... Pedeapsă aplicată cu seninătate De-o machiavelică entitate inductantă. E-o parte din egalul de balanță Pierdut