Poezie

Desfințenie

Altceva decât ce este... Nimic nu e etern.

1 min lectură·31 ianuarie 2017

Mediu

E într-adevăr ea, lumea, astăzi ipocrită,

Sau doar poporul meu, ce nu-l mai recunosc,

Că-și lasă peste tot parfum de sconcs drept mosc

Și amar-migdal îl împrăștie cian… arde iperită?!

O fi fost tatăl meu un snob, închipuit,

Că doar știa bun-simț, onoare, despre cinste,

Sau azi nu se mai poartă vechituri ariviste...

C-ai mei, cei noi, n-au trunchi… să și le fi-altoit?!

Sunt toți născuți ciungi astăzi, că nu mai știu de mână,

Ce n-o mai dau de gaj, sau o întind alene

Și judecăți de-s puse, de dat cuvânt... mecene

S-au dus și scris se uită, în schimb mințit e-arvună?!

E nația mea-n peril, să fi pierdut virtute

Și atâția ce-a îngropat și ce ni-s hrană-n holde

Să nu-mi mai dea schelet și caracter drept solde...

Să fie țara mea, încet, pe dispărute?

Și dacă ar fi să piară, eu ce mă fac, cui sunt,

Că-s născut învechit, ca un străbun, pierdut

S-am sufletul cât țara, ce-n el a încăput

Și vreau să îmbătrânim toți caști, curați... cărunt!

30.05.2014

001.018

Daniel Aurelian Rădulescu. “Desfințenie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-aurelian-radulescu/poezie/14102443/desfintenie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.