Poezie
Desfințenie
Altceva decât ce este... Nimic nu e etern.
1 min lectură·
Mediu
E într-adevăr ea, lumea, astăzi ipocrită,
Sau doar poporul meu, ce nu-l mai recunosc,
Că-și lasă peste tot parfum de sconcs drept mosc
Și amar-migdal îl împrăștie cian… arde iperită?!
O fi fost tatăl meu un snob, închipuit,
Că doar știa bun-simț, onoare, despre cinste,
Sau azi nu se mai poartă vechituri ariviste...
C-ai mei, cei noi, n-au trunchi… să și le fi-altoit?!
Sunt toți născuți ciungi astăzi, că nu mai știu de mână,
Ce n-o mai dau de gaj, sau o întind alene
Și judecăți de-s puse, de dat cuvânt... mecene
S-au dus și scris se uită, în schimb mințit e-arvună?!
E nația mea-n peril, să fi pierdut virtute
Și atâția ce-a îngropat și ce ni-s hrană-n holde
Să nu-mi mai dea schelet și caracter drept solde...
Să fie țara mea, încet, pe dispărute?
Și dacă ar fi să piară, eu ce mă fac, cui sunt,
Că-s născut învechit, ca un străbun, pierdut
S-am sufletul cât țara, ce-n el a încăput
Și vreau să îmbătrânim toți caști, curați... cărunt!
30.05.2014
001.006
0