Melancolic

Îmi caut pereche pe drumuri parcurse, pe străzi, pe alei, pe înguste poteci,

S-adulmec o urmă de pași ce-am pășit și nu regăsesc decât pietrele reci,

Ce nu scot o vorbă, nu-s poze de-albume și multe-s la fel, asfalt cubic ’ntr-o rână

Și, altele-s duse demult, îngropate pe veci să astupe din gropi, azvârlite de-o mână.

Și ochiul mă îmbie, întors înspre creștet, turnându-mi din rolă imagini neșterse

Pe-aceleași alei zi de zi răscolite, bătute de gânduri prietene, adverse,

Cu suflet de mână, sau pus peste umăr de-amic ori iubită, gol, plin de emoții...

Dar parcă mereu însoțit de mistere, speranțe, ce ani mi-au furat, precum hoții.

Privirea îmi fuge ca prinsă de friguri pe casele vechi, unde am stat chiriaș

Orașului gazdă de nou absolvent, plimbându-se floare, de dor pătimaș...

Dar nu regăsesc nici culorile șterse, tencuiala-n patină, vechi cadre-ferestre

Și nimeni nu iese să pot da salut, să-mi spună de-ai săi, de-a dat fetei de zestre...

Prietenii vechi nu mai ies la plimbare, la șpriț, la friptură, o cafea, stau mofluzi

Vorbind de nepoți, se sfiind de amintiri, să bea un pahar, parcă-s iar copii cruzi

Și amor de-altădată, fugare idile, nu mai sunt numai zâmbet, duc sacoșele pline...

Mă întorc în parcare, mai singur și-n gând, am lacrima în colț, parcă a plânge îmi vine...

06.05.2014