Poezie
Divină
Să nu credeți în supremația vitezei luminii... dacă vreți să călătoriți în Univers!
1 min lectură·
Mediu
Oriunde gând mi-absoarbe trup
Și ochi, din trupu-mi, iau lumină,
Ești numai tu! Timp ce-am, mi-l rup
Să ți-l fac dar etern... Divină!
În visul zilei te am sor
Și-n nopți, lunatic, stau planton
Să-ți fiu de scut și eu să mor...
Să te apăr, chiar de rău-i zvon.
Sunt tot un cald fluid, mă curg
De mintea mi te dă adiere.
M-aș face cum pământ în amurg;
Să mă arzi, soare, de plăcere!
Doar rază de ți-ai îndrepta
Din mijlocul caldului iris,
Pe veci aprins m-aș aluma...
Mi-ai fi eternul, din vis... Vis!
De ce oare exiști, din cine
Te-ai pogorât ca o cometă
Și cum de ești al lumii bine
Doar tu... și singura-n planetă?
Mă rog la îngeri să-ți păzească
Sufletul și timp să-ți țină
În puful lor; să nu-l rănească
Nici secole trecând... Divină!!!
20.09.2011
00975
0