Daniel Aurelian Rădulescu

De la străbuni ar trebui s-o am solidă Căci fizic mi-au dat bună moștenire Ce-o simt c-o am în corp și în simțire Și-am crez s-o întrețin, mereu avidă. Mi-o vreau dorință-n gând și-n

E groaznic că s-a inventat plecarea -Ce de când știu mi-a dat melancolii- Împovărându-mi gândul cu uitarea Ce-mi ia din loc, în timp... din reverii. Dar nu-i așa?!... Sau poate nu tot

Pastel din humă, răsărit petale În culori de vis ce nu poți reproduce, Mânjind de-o frumusețe eternă Pământ sau cer, ce altfel ar fi goale Și lumea-ntreagă nu s-ar reproduce... ...O himeră. O

Să ne propunem noutatea Și s-o creem între noi singuri Recuperând și libertatea, Ne ridicând înșine imnuri! Putem să eliminăm flagelul De vorbe goale de agnoști, Împiedicând la timp

Oh, blegi ce sunteți De nici nu vedeți; Tinerețea-i calculată... Nu-nsă după dată!? Este un multiplu, În fond e un ciclu; Cifre-n repetare... Prin acumulare! Veșnic întrebați, Vă tot

Deși știi bine despre risipire de timp, despre amăgire, crezând cuvintele din file de cărți, multe citite, sau trăite... nu poți să-nvingi -cu nicio-mpotrivire- treceri de multe

Îi spune vis la o poveste fără sens, ca un crâmpei dintr-un ochean cu sticle colorate, sparte, un fel de real interzis, sau un condens din tot ce-am petrecut printre ai mei, cu toții

Întâmplător nefortunat, Verigă dintr-un lanț de-avere În care tot el dă și cere Cu risc de-a fi expediat... ...E-umanul, tuturor egal, Ce își plătește loc de...spațiu Ce nu-i va fi pe veci un

Aș vrea să mor într-o vară Să nu-nghețe sufletu-mi-n zbor S-am lume puhoi stând afară Ce-mi plânge plecatul, de dor. Aș vrea să mor într-o vară Să nu simt pământ că mi-e rece, S-am inima

În pragul ușii, ce-am deschis cu inima-ndoită de-un nesigur, am tresărit la zâmbetul păpușii -semn de paradis- 'n sclipirea mult râvnită și iar mă tulbur ...un neprihănit. Și-am luat de

Mi-ai spus că treci diseară pe la mine Și nu-nțeleg de ce mă amăgești; Ți-am cerut doar un pic din clipele infime Ce poți să-mprăștii din surplus ce risipești. Mi-ai spus că nu mai eu sunt,

Plutesc alienat de-alcoolul pur d-endomorfină, desemnat să mă conjur la disciplină... ... și mi-e indiferent tot ce se-ntâmplă, îs hotărât să nu fiu coerent chiar de-am pistol la

...E un strigoi ce bântuie doar pe-unii care susțin că-s doi, precum nebunii și nu pot piept să țină frîu destinului... N-au niciun mijloc, chiar cu rugi divinului. E-un tot nefast, de tine nu

Sunt străzile goale de-o fostă eleganță Nu doar în veșminte ce n-au importanță, Ci-n gropile, mii, curmând dreptul la vis În murdaru-mproșcat, făr-a fi interzis. Sunt oamenii negrii de hăul

Cutremur simt în mintea-mi Cu trupul prins în tremur De frica de neantul ce-așteaptă sus pe boltă Cu străluciri de gheață, un meteor din lumea-mi Din care gângurind mă petrec înspre murmur Ce

Urme-adânci înfundate-n înnouratul, pudratul de puf, Peste câmpu-n scaieți rari, brun-strâmbii și rupți, Se acoperă-n treacăt de viforul plin de năduf De-un ianuarie crud, repetat nesfârșit, ani

M-am spart în bule de șampanie erupte pe pista de joc dintr-un mix de mojar, într-o sărbătoare fără participanți, printre palmele de trăgători, cu pantaloni bufanți, ce degetele mi-au băgat în

Paradoxal, ne pregătim viața degeaba, Din pur instinct și cu ce-avem de la părinți Sau mai profund, sfidând și galaxii și sfinți... Cu crez că trecerea de timp, nu evoluția, ne-i

Îmi pierd privirea pe profilul tău; M-agăț de buze-n maci de rouă Și-ntrezăresc mari picuri, căci din gene-ți plouă Și n-am nicio putere să opresc din rău. Mă strâng în mine, am nod în

Mi-a răsărit din suflet azi, o zi Și-i o altă prima, dintre aproape patru sute Ce se vor scurge inexorabil, ca și alte multe, Oricât aș fi de indiferent sau m-aș împotrivi. Și uite așa, am

Mamă cât de tânăr eram, Puf de fulg, de pe piept, când zburam Cale-albastră, din cer, în priviri... Nu mai rabd nostalgii, amintiri. Mamă cât de suplu eram Ca un paj... prin idile

Sunt tremur, în valvule-n cord, de semnale Citite din cânt îngeresc în corale Și nu mor d-extazul morfinic de cântec Ce-mi zguduie corpul, din creier în pântec. Îs o strună ciupită din

Trăiesc, din timp în timp, de Anul Nou Înșelător -că mă-nvechesc când se-noiește- Iluzia, ce-ndeamnă să-l petrec împărătește, Uitând că timpul nu se-ntoarce, cum ecou. Împart colindătorilor