Daniel Aurelian Rădulescu

S-a întâlnit -în cale cu destinul Ce prin hazard, eșec l-a desemnat- O victimă, la alții; trist-festinul... Se înfrunptând din el, cel vinovat. Fără putința răului, din gene Pururi timid, ades

Sunt pulsul zilnic; de pârâu ce pleacă din izvor Prin capilare fine, cu-nceput în picuri de celule Dintr-un imens întreg, divers, compus din molecule... Aflat pe un traseu codificat,

Mi-e, azi, un dor năprasnic de demult -Ce-i doar numai de ieri, de-i simt tumult - Ce-mi curge-n venele din mine, nou copil; Mă-ntorc în gând de timp și spațiu, din exil. Mi-e dor, de lungi, de

's la pas, pe strada cu sens unic, Fără s-apăs adânc pedala, Căci am un simțământ lăuntric; Se circulă... tot alandala. Încerc să țin doar inerția, Să mă feresc de orice ”stop”; Să nu

Mă rog să fii... nimic mai mult; să stau s-ascult noapte și zi... Măcar să stai, să umpli vid - nimic, stupid – nimic să-mi dai... Mă rog să-ți iei -din mine vis ce ți-am promis- de

De n-ar fi gând ascuns în vis, îl implorând real-promis, ar fi deșart, farmec în lipsă, final din start, soare-n eclipsă, ar fi doar noapte, n-ar fi țel, n-ar mai fi șoapte... De n-ar fi

M-am plictisit, profund, de mine Uitându-mă-n oglindă zilnic La trup, ce-mi îngrijesc în silnic... Și-i tot mai rău, nu e mai bine. Încerc mereu să pun, nu iau, Îi dau șanse de

Acum încep să înțeleg Divinul La care ne rugăm într-o ardoare; Că nu ne-mparte pentru fiecare Și triști, ne blestemăm destinul. Ce simplu-i, noi suntem la fel; Decidem tot -fără vreun

Perfidul nume, fără acoperire -Corespondent, absent în realitate- Doar simplă noțiune despre cantitate, Crezută de novici!... E-o ispitire! E judecata oarbă-ntr-o minciună Înșelătoare-n dublul

-Ce faci?... De când nu te-am văzut, ești mai frumoasă ca oricând!?... -Hai las-o moartă, te-am crezut la început...când mă făceai, crezând! -Dar nu-i adevărat! Te-am vrut mereu, mai mult

Cum soarele, ce ne va arde într-o zi Și luna se va prăbuși din 'nalte ceruri; Nu-i vina ignoranței, de-a nu ști, Să scoatem adevăr, dintre misteruri. Ne pierdem timp în dușmănii și crime De

Iubito, ce frumoasă ești, Nu pot să mi te scot din minte, Nu mai am glas, că n-am cuvinte Ce numai tu știi să rostești. Iubito, spune-mi unde ești, Să vin, de mână, să te iau. Nu-ți cer

De ce cu atâta ușurință spunem mor -Tratând și drama-n superficial- Ne păcălind; luând muribundul în ușor, Crezând că-l vindecăm cu teatral? De ce cu atâta ușurință ne urâm -Uitând de

Se-mbracă într-o cutumă anuală Și se golește tocmai când i-e frig; Uitând de toamna timpului de școală, Cu pui de puf, ce-ncercă-n zbor, câștig. Un cuplu de codate gri se joacă În dragostea

Nu ai noroc, așa ți-e scris să fi proscris la orice joc. Nu ai un ban și-aduni nimic, câștigi un pic muncind în van. Nu ai o casă și-ai făcut multe, printre insulte, de mîna-ți

Vreau să vorbesc de țara mea; O mână de pământ sfințit Ce mi-am lăsat, fugar cinstit, Că n-am vrut, să-mi bat joc de ea. E țara unde cinstea moare; Căci nu mai sunt părinți s-o aibă -Plecați

Am frică, pentru notorietate -Că-i sigur numai o capcană Ce prinde totul, lasă rană- Pedeapsă de posteritate! Motiv, n-ar fi, de-ngrijorare, De-ar fi, valoarea, absolută; De n-ar nega,

Mi-e frică pentru viitorul care-a fost, Când mă afund în cunoștințele incerte; De timpul dus, ce va urma de-un permafrost, Sau de vom arde în vreun sor, încet, în trepte. Sunt îngrozit de

Să te iubesc... și-apoi să mor, Te vreau mereu, te vreau cu dor Să-ți ascult glas în fraze lungi, Să ți le sorb, să nu-mi ajungi!... ”Apoi”, să n-am, de nu ești tu, De nu-ți dau zâmbet

De ce vindem doar spațiu, nu și timp -Negând suprema necunoaștere-a enigmei De-un Univers ce-l dibuim cotrobăind- Înlănțuit-mărgele de-ani lumină-n infinitul migmei. Lipsiți de simțuri, ce le

Auzi, mama mea, Ești tu, de mă mângâi, Ca pe-un pui, pe creștet Si-ți pui moi de buze, În gust de catifea Și încet îmi gângui Despre-un timp veșted, Fără pomi și gâze...?! Și mă strângi la

O lume se îmbarcă în mondializare -Căci toți suntem o rasă-n vârf de scară- Și-am creat multe trepte, către bunăstare, Din crude experiențe...Viața nu-i ușoară. Și asta este lumea-n

Mi-e scârbă de democrație - Stați, nu vă repeziți, e doar la voi o tragedie - Nu-n general ... De cea de-aici, din deal. Iubesc democrația - Stați nu vă-n veseliți, cea ce-mi păstrează

Am inima-ncolțită-n rupte vene și artere Și-mi curge-o lavă caldă; în erupție Sunt preambul către-un nu știu, plin de mistere În sentința... pentr-o așteptată execuție. Îmi curge corpul, tot