Poezie
Vinovat
Să nu credeți în supremația vitezei luminii...dacă vreți să călătoriți în Univers.
1 min lectură·
Mediu
S-a întâlnit -în cale cu destinul
Ce prin hazard, eșec l-a desemnat-
O victimă, la alții; trist-festinul...
Se înfrunptând din el, cel vinovat.
Fără putința răului, din gene
Pururi timid, ades neacceptat,
Singur ținut răspunzător de drame, fără scene;
E veșnicul cu degetu-arătat, drept vinovat.
Rămas fără de casă și soție
Nenorocitul, paria, un ratat
Sălășuind tenebre, nici nu știe
Că chiar nefiind povară, e vinovat.
E fericitul ce are și-un copil
-Odor crescut, ce-n multe școli a dat-
Plecat demult... E-n robă de edil
Cu vilă scumpă... fără loc, de vinovat.
În greutăți, curajul și-a pierdut
Să ceară drept de-o pensie, la Stat
Și viața tot muncind și-a petrecut,
La sonde, hămălind, eternul vinovat.
Avea o boare de avut de-o viață
-Până-ntr-o zi când totul i-au furat
Și-i știe, i-au spus mulți, ce-au fost de față-
Dar judecata a hotărât, că-i vinovat.
Târâș își duce sufletul, cu greu;
Nu plânge, e cu soarta resemnat
Printre injurii... Închină rugi la Dumnezeu...
L-a părăsit și el, pe-al lumii vinovat?!?
01.12.2010
001.014
0