Daniel Aurelian Rădulescu

Mi-am scos din suflet la mezat Cu gând să facă toți la fel Și doar mă simt ostracizat Mă pedepsind, fără vreun țel. N-am ascunzișuri de substanță, Trăiesc în limita rușinii, Am crez de

Dacă nu-mi scriu eu însumi trăiri, peripeții, nu voi avea-n veci plânsuri la dispătut din vii... ... că-s singurul ce-mi văd frânturi de existență când martorii-s prăpăd; s-au dus, sunt

Trăiesc ca într-un ” déjà vu” Că ținte știu nu pot s-ating; Toți cei din jur mă fură, înving... Nimic nu e la fel acu'. Pe nimeni nu mai ai de pază... Toți spun ce trebuie să faci, Doar tu pe

Cu fiecare zi ce trece Am amintiri tot mai frumoase De tine; de obraji, de coapse, De cum erai cu alții rece, Cum buzele-ți erau ca maci... Ce mai faci? Te văd ca și cum a fost ieri, Cu

E inuman să te tot lupți cu prostul, -Imunul la gândire, rațiune- Veșnic în ”contemplațiune” De propria-i universală loțiune; Soluția ce-o vede numai el... agnostul. Cuvintele la el n-au

Redată............... necesar a fi analizată! Ante Scriptum; virtual (???) F.F. Urgent (pripit) Agent... ură Expediat... or... Brucan, cunoscut din Congresele cu plan... (plecat

Fărâmă de mesaj galactic Se convertind păgân cu sfinte Într-o cutumă, vis cu practic; Copil pierdut de-un zeu părinte. ”Dar” e, creație, crenguță De tată-n fiu născut incert La dată fixă...

Îmi duc culpabil crucea cu semn de ortodox Oriental, de patimi cu nesătui de sânge Ce-i am, plini de păcate, negrii precum un cox Pe lanțul plin de gene de un popor ce plânge. Și ultimii-s mai

Sunt cufundat în neputință Oricât încerc și am voință, Dar n-am idee, nici cuvinte, Nimic nu văd, mi-e goală minte... Și sufletul mi-e gol la fel, Nu simt emoție, n-am țel, Este ca și cum aș

Vă chem către suprema rațiune Să vă lăsați de oarba vanitate, Să fiți faptul ce sunteți, națiune Ne împărțită pe vendete... Integritate. Vă chem unirea s-o restabiliți Eliminând pe diabolici

Știai că toți îmbătrânim, Simona... ne trecem pieile prin storcător, circumvoluții ni le netezim, ne vedem rar, copil, uităm până și dor ... poate de ne-am clona... Știai că toți

Se joacă filmul meu -n-am scris scenariul- și regizorul mi-este total necunoscut, iar pe deasupra și actorii-s o-ntâmplare, c-apar așa, fără planificare pe-un platou ce-i doar o parte din

Inveterat de adâncimi precise de secțiune sigură, fără greșeli, sau tremurări de mână absolut interzise, ce ar putea tăia o vână ce picură, stoarsă prin mișeleli. Un scalpel mai cadaveric

Am cheia pentru nemurire -cea la care visez des- și-aveam etern împotrivire de logică... că n-avea sens?!? Brusc, banal schimb de idei și-o am soluția finală; ce medici, popi,

Ascult buletin meteo ades și tot mă uit, mă uit pe hartă unde recunosc locuri trăite; la Râmnicul Sărat ales, lângă Buzău, unde nici vânt nu iartă și-unde zăpezile-s vârtejuri troienite. Mă

Ați fost vreodat' epuizați de frumusețea Ce-o găzduiți alături zi de zi, Să nu mai știți părinți și nici copii, Să nu mai știți c-ați trecut tinerețea? E straniu, ca-ntr-un gând de

Îmi fac decont de ruperi dintr-o memorie uitată călătorind cu gândul în tavan cu ochii ficși, uscați din când în când, în rest au licărul de neavând figurile de tați ce-au părăsit copii

Din norii ce se curg în ploi Vom fi spălați de rău vreodată?... Din lacrimi, picuri de nevoi, Fard șters... Va fi lume curată? Din sulițe de raze calde Vom fi mai blânzi, de înțeles?... Din

M-am întâlnit cu mine-n viitor Peste milenii, fără să mai ”mor”, Fără să știu c-am fost cândva, vreodată... Pe-un alt ”pământ”, ”planetă” regretată. Nu mă știam, din lumea de ciudați; Amestec,

Pare-a fi doar un plus superlativ Paradoxal, un academic acceptat; Ca și cum ființa-i pleonasm la ”existat” Și dorul de-a trăi etern, un laitmotiv. Nu știu ce-i să trăiești peste trăit, Dar am

Am, ce Universul însăși n-are, Un sfânt; din suflet și candoare, Ce l-am visat, să-l am Mesie, Să nască, iar, popor și glie, Să-i fiu apostol, să-l urmez, Să-l intonez și imn și crez, Să-l

Lasă-mi doar o fină uvertură, Loc de-o șoaptă oricât e de mică Din pastelul ce blând l-ai pe gură... Să m-aprinzi ca pe-un led în aplică. Lasă-mi doar din păr o șuviță Dintr-un fir,

Stau lângă sobă, îi dau frigul C-altfel nu s-ar răci... Mă chircesc cum covrigul Și-aș boci... Și-s cu capul în jos, țin un scaun pe dos Să-mi vină minte Din firele părului, ca lăncii

O duc rău de la o vreme, mă plouă pe suflet, mă ninge pe inima-n scâncet, mă brăzdându-mă-n hău de singurătate, blesteme... Și-mi caut vina, am ochii întorși în orbite și-n negru, nu văd