Daniel Aurelian Rădulescu

Pe băncile de lângă ceas din micul târg curat, un orășel, Se scurge timpul iute-alene-n sticla digitalului cadran Într-un melanj de-mbătrâniți șezând doar gând, pierduți fără vreun țel, Cu

Îngemănați fuioare-n fire de tutun, În deliru-adânc al nicotinei dintre foi, Cum praf de pușcă-n țevile de tun... Mă ard de la scânteia ta, pentru amândoi! Scris sute de citate-n filele de

Când prostului îi intinzi o mână, Să nu te-aștepți la recompensă; Nici cel puțin la ”Ziua bună!”... Te va-njura pentru ofensă!? Când prostului îi dai dreptate, Să nu te-aștepți să-l ai

Invazie de poezie într-un tsunami devastator de liceeni fără de vârstă, ascunși în valurile fără identitate, în poze gânditoare, răvășite de-un tumult cert simulat; pe gânduri azvârlite pe

Chiar nu v-ați săturat s-alegeți bunul rău din ce-i mai rău Și nu vedeți că tot ce-i de jur-împrejur e numai nulitate, Aleasă precum spuma de la supă?... Ce s-aruncă, zău!... Chiar așa crunt tot

Mă rupe în ”da” sau ”nu”, petale, Până nu voi mai fi nici miez; Doar elixir, miros de floare Pe-un portativ în sol diez! Pot să-ți dau zile ce-ți lipsesc, Pân-ar rămâne nopți de

Înalță ochii către oglinda dimineții să-l trezească din visul uitat și nu face decât să-i crească dezamăgirea, de copilul gândului... Nu mai crede în propriul sărut Placebo, în ”mens sana in

Cui va rămâne sunetul ce-aud Și cine va mai scrie ce-am cuvinte? Și-atingerea cum va mai fi; nu nud, Dacă nu sunt... și n-ar fi rece, ce fac azi fierbinte? Cum or mai exista copaci și

Când m-a privit întâia oară N-aveam nicio identitate; Un anonim de-o zi fugară... La braț c-un altu'... O zi, ca toate. Când am zărit-o prima dată Mi-a stat și inima, o clipă Să aibă timp...

Dragostea mea, te-aștept să-mi faci un semn Că nu mai dorm, că tu-mi erai un vis Și zilele te-aștept îngenunchiat, nedemn Că te-am lăsat să pleci... Inel nu ți-am promis! Iubita mea, nu mai

Mă-nebunește gândul fugii pe elipsă; Să nu scap ca-n prăpastii, în exterior de pistă, Că nu-s tribune, e negrul cel absolut și rece, Acolo unde nu mai știi... Nimic, nu se petrece! E-un straniu

... cu bula fixată pe atlasul știutului am început să mă rotesc pe axis, profitând că am o bună susținere; o coloană vertebrală, adică... scurt, o șiră de segmente puse unul peste altul, o

Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate; Cum om fărâmă-n plămădire-i și lumea-i om în unicate? Cum gându-i o înlănțuire de ergi înșiruiți... conștiință?... Cum nu-i și fier, din plăsmuiri

E gara sinonim cu nostalgie; de la plecări pe linii paralele pierdute-ntr-un refren de șine!... Melodie stinsă-n vagon-lit, în negrele cafele?! E gara sinonim de așteptare; de unul singur,

De câte ori te văd, mă rog Să fi a mea măcar o dată Și-apoi să-ți fiu într-una drog... Ca-n visul de femeie, fată. Mă doare când te văd de mână Cu altul și-aș pica-n genunchi; Încovoiat în

Nu mă uita; Beside you Je t'attends, Ti amo, amore mio Stai sempre mio dio, Je t'aime eternement... My love it's true! De vrei, voi fi a ta. Nimic nu-s fără tine; You are my mind, T'es

O broderie albă stă pe-un scaun, ca o spumă Și-un fin miros de o răcoare caldă se strecoară Printre mobilierul lăcuit de ochii ce-ai lăsat să șteargă orice urmă De-atingeri... E dormitorul; un

La sticla lupei se mărește urâtul și nu ne mai oprim să-l studiem ca să-i descoperim frumosul... este la fel cum lutul modelat; din mâzgă-l recreem în urne, să ne păstreze din cenușă osul. Cât

Parcă-ncepe să mă obosească rima; e ca și cum aș merge-ntr-una-n pas de marș, cum e la defilare... și nu mai vreau defilări și pentru că erau ”goale”... de subiectul meu, Eu! Și rămâne totuși un

Ce fericit e menestrelul Pe care-l strigi pe-un vârf de pană Să-ți fie alături cu penelul, Zâmbet să-ți dea, s-aline rană, Să-i spui cuvinte de amor Și să-ți răspundă cum ecoul; ”-Te-aș vrea a

O caldă boare topește văzduhul, nimic nu se mișcă nici pe cerul albastru, doar se-aude trecând cauciucul pe-asfalt și oul și-l cântă răgușit o găină crezând c-o s-o asculte vreun drag...

Nu stau cu gând decât să te-am în brațe Când îți văd tot piciorul gol din fustă; Aș sări iute, cum masculul de lăcustă În pulpe fine, trupul să-mi înhațe. Simt fluturaș în golul din stomac Și

Ce vis lăuntric am mereu scânteie; Să mă pătrund în pântec de femeie Prin poarta Edenului, 'n lunecări complice... Să mă împrăștii-n milioane de alice. Visez mereu strâmtori de acolade De

Totu-anceput pe neașteptate; Era-nrtr-o zi de mai, cu soare... Întorși sleiți dintr-o plimbare Stăteam ferice, întinși pe spate... ... Lăsați cu gândul dus alene, Când sufletul molcom