Poezie
Urme
Altceva decât ce este... nimic nu e etern.
1 min lectură·
Mediu
O broderie albă stă pe-un scaun, ca o spumă
Și-un fin miros de o răcoare caldă se strecoară
Printre mobilierul lăcuit de ochii ce-ai lăsat să șteargă orice urmă
De-atingeri... E dormitorul; un iatac de-amor în ramă, dintr-o vară.
Și pieptănele, lângă un ruj, zâmbește cu toți dinții
Sub buzele-nroșite diafan, sculptate-n lemn
De abanosu-ți păr în mlădioase fire, de-un penel din baierăle minții
Ce le adună-n fald de vis... senin se-ngemănând de-o acoladă-n semn.
Mă scutur de crâmpeiele amețitoare, mă reîntorc la sensuri
Lăsate-n fin contur de aceleași buze, pe-o ceașcă de cafea
Ce-s poartă-ncă surâs... Pe un spătar, de alt scaun, în fine dresuri
Și pe cearceaf, stă perna îndoită-n logo-ul ce-ntind... ”Nu mă uita!”.
Și aer ce respir și-a luat subtil un iz d-identitate
Și pe-o hârtie-n scris, e-un început de ”Eu...”
Și-o lumânare pâlpâie-n căuș de ceară, pe-un fitil de-o noapte
Din care a rămas doar vis... în palma desfăcută, c-un fileu...
27.08.2011
00959
0