Daniel Aurelian Rădulescu

... măi, e vrunu’ printre animali ce stă p-aicea-n poetrini și s-ar voi-ntre gheniali; nu d-ăi reali, mai... submarini!... ... să ne iubim, nu sexual, așa-n simțiri cu vorbe plânse; doar ne

E-atât de tânără, fără sfârșit se pare, căci tinerețea i-a-nceput copilă; de la-nceput de școală, c-o idilă la-ngrămădeală, c-unu' mult mai mare... Doar o aventură. Tinerețea pură și-o

E ”n-are”, pe stradă, nici pentru mâncare și-ar vrea să fumeze ... și n-are țigare și face paradă ținând metereze, să-l vadă oricine că nu mai e bine... Nu mai are rușine. Dar răul e

Îmi caut idoli din străbuni ca să-i pot plânge, Să-i venerez pentru dreptate, cinste și onoare, Dar nu-i găsesc și sufletul profund mă doare, Că-mi sunt doar vașnici vărsători de sânge. Mi s-au

Suntem în zorii omenirii Când doar aflăm despre viteză Și-ncet în ciclul primenirii Tot micșorăm din paranteză! Se întrevede în timp schimbarea, Căci zilnic răsturnăm recentul, Ce-i tot mai

Mă tot surprind cu-aceeași întrebare; Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?... Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!... Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost? Parcă-i prea

Sunt lângă poartă, doar treceam așa-ntr-o doară. Îi văd pe-ai tăi și tot speram să ieși afară, Că nu mă plac și tot le-am spus că țin la tine Și te-așteptam pe unde treci, dar nimeni

De-ați ști ce rău îmi e, ce mult regret Că mă dezvălui tot așa de sincer Și-ncerc să mă transpun cuvinte de poet, Crezând c-ating visări cu pana unui înger. Îmi trec din timpul scurt, mă

M-am îmbătat d-extazul dintr-o roză și nu știu cum miresmele le-adună din mâlul sevuind... Prin ce metamorfoză parfumu-și dă? Culori de vis, face cu... care mână? Din ce chimie-ocultă

Mă uit la Regele Mihai cu sfiiciune; E ca o filă rară de istorie reală, Un adevăr gigant de-nțelepciune La țara ce mi-o pierd... Ce-i tot mai goală!... E ca și mine, răsărit într-o țărână Și

Mă întreb pentru ce goana apocaliptică de procreere, De la bacterii și furnici, primate, păsări, om, lepidoptere? Ce țintă le e așa supremă, într-un etern consum de-amor?... E oare râvna narcis,

Copiii privesc azi părinții drept comori De zilnice prădări, ce traiul le-ntreține Ferice; ca-nainte de finișul cu flori, Să-ngroape tot ce au, să-i lase pe ei bine. Nu au de ce să-și ia,

Frige nisipu-ncins, miroase a verde de alge Și de sub pleoapa zării se întețește valul Sărat de-abis de lacrimi, din răul ce se sparge De picurile ploii se mângâind cu malul. Și pescărușii țipă

De m-ai uitat, e că ți-ai pierde mintea Ce-am sechestrat-o-ntr-un seif de gânduri Ce-l țin în palme și ascult când murmuri La altul, tot ce te-nvățasem... Rugămintea. Să nu mă uiți că ce-i mai

Ești ca un gălbenuș de floare-n tei, Ești ca un puf de-un pui de-o zi... Nu mă mai știu pe mine de-unde-oi fi Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei. Ești ca o ciută tremurând pe glezne

Pentru tot ce-a trecut, va fi, posteritate, Dorințe mult visate și amintiri de basm Ce-ar merita popor pedepsit în marasm... Să ne fiți veșnic viu, iubită Majestate! Pentru ce-a fost frumos,

Ciudată-i moda, fals e stilul Ce-și promovează-n sârg facilul, Creând trunchiată calitate Pretinsă-n popularitate. Devotament e ipocrizie, Exemplu de diplomație În reușitele

Am trecut astăzi iar pe-unde m-am născut; Fugar, pe lângă casă și am un nod în gât... S-au prăvălit pe sufletul ce-l am, ce-i numai unul, Talazuri de-amintiri torente, cu duiumul. Că am așa cum

Trece pe ulița, în praf scăldată, Mereu cu capu-n jos, absent, Împovărat de greu... Nu știu de-i fată Și nici de sănătatea-i... Nu e, evident?! Frizează timp, putere, În plină iarnă-i

Promite că te-ascultă, dar te privește-n gol Cu mintea adusă-n hăul de labirint de sine; Chiar dacă s-a jurat, la tâmplă cu pistol... Te vinde tot în cioburi... visând să ia rubine. E

E astăzi... Foarte exact! Pentru că știu fiecare lucru ce mă-nconjoară! Pentru că mă are!... Deci totul se bazează pe avut! Inclusiv timpul!... Și cum este... există, ”a fi”, depinde de-”a

... s-a hotărât tot într-o zi, fără să fiu întrebat, că nici nu aș fi putut fi, să mă fac dintr-o întâlnire ou, apoi să fiu o mură-ncet, încet erou de-o aventură; să stau într-un

Cu fiecare clipă e-n tot, cotidian lipit într-un decor, cu acțibild se confundând, simțit carne din spațiu, întreg într-o cutumă uitată cum n-ar fi, ca timp fără liman ce-l doar percepem, este...

... Când opoziția-i un cert în preambul Neexplicat, căci e inexplicabil Când din haotic faci indubitabil, Vestimentând în robă jurământ credul... ... Se înfiripă încet cu gust de ură Hrănită