Daniel Aurelian Rădulescu

... deci se-nmulțește zilnic infinitate, nu mai e niciun final când deja sunt două sute de mii, de mii de miliarde de stele adunate, din o sută de mii, de mii de miliarde de galaxii -dublul

Ai uitat să mă-ntrebi, demult, de la un timp De te mai vreau cum ziua-n fiecare zi; Cu dimineața-n roua-ți să mă scald, să fii Cum primăvara-n flori, un singur anotimp!? Ai uitat să mă-ntrebi

Mă-ncolăcesc cu opt brațe, sorbindute-n ventuze, Diform fără schelet, suflet cum gelul moale Mă strecor din abis, mă-nalț l-a tale buze, O inimă să-ți dau, sau trei să-ți pun în poale. Din

Sunt ca un pom încercuit de ani Și nu pot să mă mișc de rădăcini, Apăsător, de multele tulpini Ce le-aș fi vrut un bulevard, castani. M-am întins ramuri să fiu multe cuiburi Și-am pierdut tot

Se gudură de câte ori mă vede și nu știu, să-l privesc, așa prin sticlă, fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe- sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică, să-i dedic clipa c-un minut de

Cred că prostia-i sfântă că duduie-n biserici, 'n mulțimi ce nu cuvântă se prosternând la clerici... ... dar e și-n școli, duium, ce-au devenit ghetouri cu plata în uium, la scos multe...

Mi-am ”stroboscopat” azi mințile ”ejaculate” Din ”foaiele” ce țin de mult în ”almanahe” Și vă ”curjur” pe voi, toate ”herniile” valahe Să-mi fiți părtași dezvăluirilor

E Luna în plină zi pe cer; Un sidefiu în culori albastre... Crâmpei dintr-un rotund stingher, Cum un copil după dezastre. Stă cum o pleoapă ridicată Cu iris alb, tot franjurat, Mijând Planeta

N-ar fi mai bine de-am da viață la părinți, în locul... la copii și-ar fi câștig de înțelepciune și moșteniri nu ar mai fi, iar dragostea profundă ar fi, căci s-ar întoarce-n început și trup din

Sfârșit de iulie torid, De un fierbinte clar albastru, Topind și gând efemerid În lene... soră cu dezastru'. E scalpul tot într-o sudoare Și ape curg pe brațe, ceafă... Nici sub umbrelă nu-i

Am la rabat melancolie C-am strâns prea multă și m-apasă Pe aripi, veșnic într-o vrie În transa unui alt... acasă. Misterios e nepătrunsul Neînțeles, de timp trecut, Prezent ce-acum

În fapt, ziuă-i mereu cum noapte Și stat, e-n mersul de Planetă. Câștig, se pierde la ruletă... Urlet la surzi... nu sunt nici șoapte. Adânc, e doar că-i înălțime, Iubirea-i doar un

E și mai mult decât aproape; Când simți un iz de adiere Te-nfiorând în epigastru, De-apare așa cum bănuiești, Sau strânsă inima se zbate 'n sincope scurte de tăcere Rămasă-n trup golaș,

Retina mi-e o întidere de clorofilă ce-aș vrea-o melanina-mi, să-mi astâmpăr seve prin rădăcini ce-nalț la cer, la soare... milă s-amestec; galben cu albastru-n crud de verde... ... să

Trăiesc, joc filmul vieții mele Cu rol nescris, improvizez Și nimeni nu-mi ia loc pe schele, Unde-s urcat să pavoazez. Sunt în mulțime, figurant, Dar principal pe scara mea; Când mim, când

Viața de-apoi sigur există Prin gând, cuvinte de urmași Ce fac că EUL îți persistă, Dar nu participi tu... Îl lași. De-abia atunci ești... spiritual, Nepreocupat de existență, Subiect,

Când voi muri 'mi vei întâlni priviri rămase-n umbre pe lumina zilei întinsă-n ultime cotloane... ne vom atinge pe mobilier, coloane, pe ziduri, pe versetul filei, pe iriși... De ne-om

Aiurea-i spus ”și-a pierdut viață”; Ca și cum iar s-ar regăsi Sau căutată iar ar fi, Din nou, cum berea de la gheață. Sau nu-i, că noi n-o avem Cum ea există și ne poartă 'ntre două stații-n

Din călător, pe alei de poezie M-am rătăcit, pe conul de-un vulcan Ce pare stins, lipsit de frenezie De culori vii... Era doar fadul tan! M-am dezgolit de orice precauții Și m-am întins

O pretenție!... Că altfel lumea n-ar mai exista, de nu s-ar spune cum să fie, ca și cum Creatorul sau Geneza însăși, totul, s-ar organiza dup-un patern; un alter Dio, auto-atotpretins singular pol,

Mă strâng în colț de-o amintire; lăsat de tren într-o amiază de-un târg molcom fără primire, doar singur, tânăr fără vază! Stă scris; e Râmnicu Sărat, c-o crâșmă-n colț, de navetiști ce

De n-am avea cuvântul, N-ar mai fi scris, doar semne De părți de trup sau sunet Imperceptibil, tunet; Limbaju-ar fi de lemne... N-ar mai fi jurământul! Cuvântul de n-ar fi, N-ar fi nici

Nu poate nod să facă din fire deslânate; N-ajung nici cap la cap. Se rup, reînnodate! Orice plecat e-ntors din drumul început Și nici tot -strâns de mână- n-ajunge la sărut. Și banul, strâns cu

Cum fosforul luminiscent pe negrul drum Să nu mă pierd pe căi nevrut greșite, Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite, Te vreau acum, acum, acum. Secătuit de-arșiță pân' la scrum Într-un