Poezie

Pom

Altceva decât ce este... nimic nu e etern.

1 min lectură·12 octombrie 2012

Mediu

Sunt ca un pom încercuit de ani

Și nu pot să mă mișc de rădăcini,

Apăsător, de multele tulpini

Ce le-aș fi vrut un bulevard, castani.

M-am întins ramuri să fiu multe cuiburi

Și-am pierdut tot ce-am adunat în frunze

Și găurit mi-am vindecat din scorburi

Cu triluri... Timp mi-am încântat cu muze...

Și florile m-au părăsit în fructe;

S-au dus semințe, nemaiștiind de carne

Și am rămas nins, golaș pe creste abrupte,

Tot nemișcat, nici vânt să nu răstoarne.

Am plâns cu sevă după putregaiuri,

De râs nu știu, că n-am fost mângâiat

Decât în vaiete de-un Pan, rapsod de naiuri...

Iar cer să zbor, adesea am implorat.

Mi-am făcut umbră singur și-am și dat

Și nume-n coajă mi s-au scrijelit...

Poate-am iubit, ca șișul încrustat

Când s-a înfipt... și drag mi-am altoit.

Câtă pădure-s mame, tați căzuți,

Fără o vorbă, doar mă legănând

Întrebător de pomu-are virtuți...

Și nu știu; vântul n-are niciun gând!...

Mă privesc singur oglindit în picuri

Din ploile ce m-au spălat, m-au făcut mare

Și n-am alt dor decât să mor hârtie-n plicuri,

Împrăștiat scrisori din Lună, până-n Soare...

24.07.2011

00978

Daniel Aurelian Rădulescu. “Pom.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-aurelian-radulescu/poezie/14015860/pom

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.