Daniel Aurelian Rădulescu

Băi, ce-i? Voi sunteți idioți Să vă votați, ca voi, tot hoți Și apoi să le strigați ”Hoție!”, Când voi o practicați?! Prostie! Tot plângeți, fals înlăcrimați, Că sunteți desconsiderați, Când

Se bate clopotu’ asimetric, numai bangul, S-audă de odihnă sparge caldul, caldul C-un cer senin, senin, cu dâre-n rândunele Și-n șine de-alb-traseu, îs metalic, păsărele... Ca de sidef,

E atât de rară nașterea în viață, Înscrisă a ta ’ntr-un calendar comun, Aniversata zi, o dată ce-ți răsfață Steaua, propriul ”Ferice Moș Crăciun!”. J’attends passage non

Din sus, din deal, pâlcuri se arată; pătrate strâmbe de nuiele Sau țambre, ce abia se țin să lase dâre de căruțe, Ce nu se văd... ba sunt, de sprijin pe la polate de căsuțe, Ce în câte-o rână

Sunt iar un gând, pe strada Dintr-un oraș himeric, Acum, visând balada De amor, trăit feeric. Mi se topește piept La glas de sub timpane. În vele-n vânt... mă-ndrept Spre forme

E lumea făcută din rău, e foarte rea, Zbătându-se-n supremații, tabu, În egoism de-un viitor de acu’ Cu orice preț; de-ar fi și de-a elimina! Este-un tipar preselectat, ”puternic”, În

A băut astăzi, iar, atâta apă... multă, De la izvor, la Lac și de la o cișmea Fără stăpân; ”nu se contorizează încă”... Și a pregătit răspuns, de întrebă cineva?!... Că n-ar spune oricum din

E ascuns subtil călăul și zilnic mutilează, Ca parașuta-n salt, ce cade nedeschisă, Cu corzile încâlcite. E dușman ce veghează, O avalanșă albă; măturând tot, neprezisă. Firul nu mai mlădie

SunT îmbarcatuL într-uN caR alegoriC, îN nesfârșiT AvânT - speratuL buN- haR metaforiC de-uN trăiT DE minE; dE truP răvășiT diN minteA-mI desprinsà PE oricE, cE ruP, spășiT priN înainteA-mI...

Sunt toți nebuni în România; ”Își bat toți joc, cu pumnii în cap... Chiar de-s ținuți cu Poliția Și cu jandarmi!? Ei tot o fac?!” ”E un protest, o încercare...” Zic c ”e-i chemați ca să-i

... timp, scurs inexorabil, recitit dintr-un înscris interpretat haotic, fără respect de adevăr, răstălmăcit, mereu schimbat, dintr-un ’nadins narcotic. ... demers, subiectiv dintr-un

Din con de lavă în fuior, fecioară Se naște, aluat dintre mulțimi răpuse, Ce s-au topit de dor, de mult, odinioară, Dintre idile rupte, sau pe-ascuns, nespuse. Și-ntinde mâini cerânde, spre

Se-aude un huruit, de după nori, ’n sincope, tot mai tare, apoi pierdut, ițind în gând buchetele de flori la revederi, îmbrățișați în cald sărut. Răsar, pe pata de albastru clar, două

De câte ori ani voi renaște, Voi trece totul în replay; Ca timp, ce vrea uitat să caște, Să nu-mi ia nici ușori, nici grei... Să-mi refac pline amintiri; Să le-am bagaj de zile negre, Când

Propun să se legalizeze spagă; Că-n buzunar mâini nu se bagă, Salariu nu se mai pretinde... Guvern își ia, doar lui... merinde!? Primarii trec din poartă-n poartă Și dobitoace, își iau... la

”Je me promenne” pe St. Denis, sau St. Laurent, Am Dorchester în sânge, îs pe Sherbrooke. Pie IX, cu Maisonneuve, colind exuberant... Pe St. Hubert, sau Ste. Catherine, cumpăr trabuc. Sunt în

Din interes dăm celuilalt să creadă C-avem iubirea-n dar, lui o purtăm; Cum inima în palme i-o predăm, Nu amorul propriu... căutându-și pradă!? Iubitu-n sine-i egoismul ludic De-aș satisface

Mă plimb pe plutele de nori de vată, În azurul bleu, m-afund de moale voal Și-am pânze de păianjen, fine întinse, Să mă lipesc acolo sus, vreodată; Sunt solul meu, în cercetare de astral, Când

Asurzit sunt de-o găină Ce tot cântă pentr-un ou Pe-un cuibar, de prin grădină; Parcă-i vacă... ce-ar da bou!? ... Și de porc, sunt tot sătul, De guiț, iz de rahat; C-are coteț și

Mă adresez cu cinste la onor, Al dumnevoastră, eu-l subsemnat, Ca-n înalta funcție, de prim și procuror, Să constatați cât sunt de vătămat. Mi s-a furat tot ce-am avut mai bun, Prin muncă

Se poate? M-am îndrăgostit de țară, căci mă calcă timpul cu pământ din genele de-ai mei și-o simt așa de mult de aproape, eu brazda întoarsă să-i cresc cald, să-i fiu o veșnic vară, așa cum o

”N-am bani și-i rost de-a face treabă, Că atâtea știu..., plin de idei! Nici timp n-am; muncă ar fi degrabă... D-altul s-o facă... să-mi dea lei!” Așa-i de când tot știu, e-o vorbă La noi...

Ce-i cu țara lui Năstase? Toată într-o perimare În judecăți, cu țeasta... oase, Nu cu mințile... primare? ”Cinstea” are-un nume, Ponta, Ce-a lipsit la curs de etic; Spune, aurul că-i

E gravă boala; somnu-mi face versuri Și dialog, fără vreo rimă, parcă-i slut. Iar lumea-i plină de poeți, poete, eresuri Doar; idei ușor de autorizat, fără statut! Ce bine-ar fi să poți vorbi