Daniel Aurelian Rădulescu

Clăbuc de vată, parvenit spiritul din noaptea zilei, Odată cu învierea își țipând, mult așteptat, prezență... Așa a început, fugarnic precum clipa, timpul ce-l menit Să îmbrace un corp felin,

Ce straniu-i tot în existență, ce n-o deținem nicidecum; zi de născare ni se spune, iar moartea n-o știm, viața apune când soare a dispărut din drum... Alții, îți văd ultima prezență! Deci

Se crapă-n ramuri neaua iernii din albul scurs, regenerând La primele răcori de cald ca un porumb de floricele Și parcă mintea scapă frâie, visând călătorit arzând, Iar inima ar plezni nebună

... dincolo de reflectoare, sus, după ce cortina s-a tras în negrul de unde se suspendă sforile timpului pentru toate actele, scenele, schimbatul decorurilor, se uită galaxiile, ce mi-au devenit

... freaticul se tot revarsă din haznale, criptele-n periplu, într-un melanj cu parfum spart în lacrimi și ceva sudoare, în palme, sau în patimi, cu un lipici de la sărut și muls în laptele de

Mă opresc la un aaa... lungit opt, cu două emisfere ca zerouri, Să mi se facă un decont; dacă vreo lipsă se cunoaște Când nu mai curg din pastă, rotind bila? Vreau ecouri, Dacă se întorc cum

Amestec de-un frizant velur atinge dermul, Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus, Căci orele l-au luat cu el, întunecând mai iute cerul Și timp dispare, nu știu unde, între un zori

Ce înseamnă nume în fond? Nimic profund! Poate un moft de-a s-etala cel care-l pune, Sau un abis ce numai el ’l exploră gând, Predestinând cumva speranțele... a fi bune. Așa-a fost

Te simt, celula ce-mi lipsește, Ce n-o mai am, o aștept să vie Să-mi intre în corp, ce-mi răvășește Tot ce exist... mi-ești maladie! Și de-mi pătrunzi sub scoarțe adânc, Hipnoze sunt, o

... s-a îndoit azi timpul, ca anul, în două, într-un început de iunie cu totul necolegial, s-a rupt în două în sufletul din mine, în mintea care-mi bubuie de-un gong spre un tărâm, deznodământ

Mi-am încorsetat parcă gândul în dragostea frumoasei rime, De ceva timp, nu știu; să-mi chinui plăcerea prin cuvinte alese... Mie-mi nu; pentru alții, ce-ar crede că-i tot ușor, făr’ să le

Am cunoscut bunu’ în persoană; Am cunoscut femeie, am cunoscut mamă. Și tată am cunoscut, am cunoscut soră... Și-o țară, ce mă vrea oricum, mă suportă oră cu oră. Câți câini am cunoscut,

Se zbat secundele să spargă timp, să se elibereze, Neștiind de pierderea în eter, tot mai destins, fără de întors, Bătând la porți de infinit un Dumnezeu să alerteze, Când gongul sunetul va

Privesc, tot numai simțuri învolburat plecate, În gândul ce mi-l pierd înspre chipul de cristal, Ce știu că poate îmi este otrava-n plumb, ce-i parte Sublimului suav, topit în pur metal. Mă

E-un singur zis, în lume, de valabil, Tot nerecunoscut, întortochiat în schisme De adevăr, realitate, regretabil Simbol, ce guvernează în aforisme. Nu e legat de niciun voluntar, Mai bine

Trăim o lume de pedepse... Pedeapsă, viața o trăim. Ești lume cât o viață este, Iar viața-i lume ad interim. Nu-i trai în viață fără lume Și lume-i mereu alte vieți, Iar rai, la scuză, e un

Privește în jos peste monoclu, cu palma la lavalieră, Cadranul ceasului, cu lanț din buzunar de vestieră Și se îndreaptă, dos arcat, semeț, stăpân pe auditoriu Dintre amici, ce-i urmăresc un gest

Sunt avorton, nereușit, La fel cu voi, ce mă citesc; Nu un’ din oul neieșit, Ce viața nu și-o irosesc... ... Nu sunt o piesă –neîncepută, Ce-oricând se poate prelucra- Sunt un rebut;

De n-ar fi fost un ieri, nu-i azi Și mâine nici nu s-ar ivi; Deci conuri, n-au fost pân’ la brazi? Și atunci Pământul, din ce-ar fi? Înainte să fi fost eu, eul, La început de tot, ce-am

Stau negrul spatelui oglinzii de cristal, Să sorb, de-i fir, de rău în chipul alb, oval, Să strâng însingurat tipar de amintiri... Ce-n zilnic se succed în alta și alte firi. Sunt smoala

M-automutilez, cu sufletul fachir, Până ce nu mai simt nici aer, să respir, Să fiu crezut curat și gând și trupul cast, Mă dăruind complet, oricât mi-e de nefast. Adorm pe pat de cuie și vorbe,

Pe țarina, meleag natal, când vii să stai, Căci o visai cu gând copil, sau tânăr Și nu-i ce-a fost; nu ți-e la cap, un umăr... Nu poți fi doar o țintă, să tot dai! Și întors, în lumea largă

E un cult, de-un timp, în talismane, Fetișuri, mult paranormal Și-i tot mai mult plâns de icoane, Iar cler, e-o firmă... Imoral! Minciuna spusă, o zi în urmă, Interpretată-i ”hors

... am coborât pe scară, până în adâncul inimii și-am dat de uși închise, vreo șase, niciuna spartă, deși se încercase și cu bocanci în ele se lovise, de către mulți, din juru-mi întregimii și