Poezie

Tomnaticul

Altceva decât ce este... nimic nu e etern.

1 min lectură·5 noiembrie 2014

Mediu

Amestec de-un frizant velur atinge dermul,

Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,

Căci orele l-au luat cu el, întunecând mai iute cerul

Și timp dispare, nu știu unde, între un zori demult și un apus.

Astrul, arzând orbește-n spre amurg, orizontal,

Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade...

Începe încet să își strecoare un regret... Moral

Se lasă pe tânjeală, vlaga disipește plaje de parade.

Rămâne singură iar marea, ce întețește val în spume,

Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, să îmbie

Îndrăgostită efemer din nou, de amorurile de-o lume...

Lăsând umbre ce șterg, pe un nisip, ce în minți or să reînvie.

Se supără și frunze, înroșind necazul că vor piere

Printre altele gălbui, pătând de gelozia acelor de brazi,

Ce stau să înțepe timpul, să se prindă, că nu sunt efemere

Și se întind apoi covor, lacrimi de pomi, odată ”camarazi”.

Se varsă seminții grăbite să nu-și piardă urme,

Ne îmbiind să stoarcem fructele-licori

Și aripate pleacă cu alți pui în zbor, de turme, turme...

Iar eu și tu, ne privim iar, ne întrebând; ”Vom fi, de câte ori?”... De câte ori?

09.09.2013

00964

Daniel Aurelian Rădulescu. “Tomnaticul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-aurelian-radulescu/poezie/14059257/tomnaticul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.