Dana Mușat

Da, Ioana, și mie mi-a plăcut foarte mult acest text al tău pentru că își pune amprenta asupra cititorului și îl face să recitească cele câteva rânduri în speranța că s-ar putea scutura de sentimentul rece care tocmai l-a învăluit, de acea stare de tremur interior și frică. Ar fi trebuit să îi faci munca mai grea și să scrii un picuț mai mult.

E atâta tristețe atât de frumos scrisă aici...



Dana

Ei bine, da, se mai întâmplă accidente, dar nu cred că poți cataloga poezia de față un *accident*.

Din punctul meu de vedere, este un text bine scris (și nu din noroc, ci pentru că autoarea are condei), care nu se poticnește și ocolște cu succes clișeele.

Cel mai mult mi-a plăcut prima strofă. Cred că dacă ai fi mers pe aceeași idee până la sfârșit textul s-ar fi derulat și mai frumos.


Dana

Nu știu dacă încadrarea textului de față la atelier este corectă.
Îmi este foarte greu să mă pronunț asupra unui text scurt, deoarece nu am cum să apreciez lirismul din doar câteva cuvinte.

Dar îmi plac acele cuvinte *chircite în tine*, cred că este o imagine frumoasă și care se susține.

Titlul nu cred că este prea bine ales. Nu știu, nu-mi sună bine. Poate e doar un moft de moment.



Dana

Nu știu de ce, dar văd aici dragostea ca o transpunere în moarte.

Poemul îmi aduce aminte de Eliade.


Dana

Alex,

Stai liniștit, te-ai ținut departe de clișee, ne-ai impresionat fără expresii ieftine.

PS Poate ar trebui să îi spui să nu mai poarte atâta argint. Știi, el se înnegrește cu timpul...



Dana

Ioan, data viitoare o sa incerc sa mai scurtez situatia :) Multumesc de trecere.

Mihaela, ma bucur ca ti-a placut. Te mai astept.



Dana

Adriana,

Frumos text. Simplu și frumos.

Se cascadează cuminte și are impact.

Liviu,

După ce ai postat un text fără substrat(acela cu pisicile), uite că reușești să ne arăți un poem bine lucrat aici.

Din păcate timpul nu îmi permite să mă lungesc la vorbă, dar țin morțiș să îți spun că remarc poezia pentru cursivitate, nerv și realism impresionant.

Îmi place de la un capăt până la altul, deși poate că mi-aș fi dorit un final mai *puternic*, un final care să îți pună amprenta pe cititor.



Dana

Interpretez textul astfel:

Titlul poate că este doar o reminiscență a unui vis printre nori. Nu știu de ce, dar întotdeauna când spun sau văd vată în poezii mă gândesc la nori. Poate pentru că eram mică și vata lipită pe o coală ruptă din blocul de desen reprezenta întotdeauna cer cu nori. Niște nori simpatici și moi, nori dulci ai copilăriei.

Apoi, mersul ăsta pe bicicletă și trecerea prin zile ca o libelulă, îl văd ca o eliberare, o fugă din cotidian cu viteza unei libelule, în zborul ei atât de frumos și de rapid. O reîntoarcere către natură poate.

Căderea în pântec de aici este mz favourite part. Asta pentru că nu o văd ca o adevărată cădere de pe bicicletă (adică refuz să cred că e vorba de doi oameni îndrăgostiți, mergând pe o bicicletă și căzând pe burtă ca niște fraieri), ci pentru că iar îl văd ca o reîntoarcere la origini. Pântecul e fertilitate.

*Patinam pe viață* - aici se susține ce am zis mai sus. Trecerea prin zile, viață și fuga de cotidian și de monotonia obișnuinței.

*Patinam pe prune* - ok, aș fi vrut să te întreb de ce pe prune și nu pe altceva? Dar apoi cred că am înțeles. E toamnă, nu? Acum sunt cele mai bune prune.


În final, aș vrea să nu judeci comentariul meu. Este foarte posibil ca el să fie de prisos, să nu aibă nici o legătură cu ce ai vrut tu să scrii cu adevărat sau cu ce s-a vrut de la poezie.
Comentariul meu este doar un punct de vedere, felul în care am văzut și am interpretat eu poemul tău care mi-a plăcut atât de mult.

În plus, nu credeam că voi da vreodată stea pentru un poem atât de scurt, deoarece consider că doar în câteva rânduri nu ai cum să faci o poezie cu adevărat bună. Prea puțin spațiu pentru a ilustra ceva bun, original, etc.
Cu toate astea, consider că textul o merită din plin și mi-o asum.



Dana

Din punctul meu de vedere acesta nu este un poem reușit.

*Microorganisme* este un cuvânt mult prea lung și prea greoi pentru poezie. Într-o proză SF ar fi fost perfect.

Apoi, *un pui de pisică jucăuș lipit de spatele meu
mă linge cu poftă
hotărît intru în cadă
puiul închide ochii și toarce* - Nu-mi spune că puiul de pisică a rămas lipit de spate, în timp ce personajul a intrat în cadă. Pe deasupra a închis ochii și a început să toarcă. Nu îmi e clar dacă l-a atins apa sau era la limită (se știe doar că pisicile nu suferă apa) sau dacă era cu totul băgat în apă și atunci probabil că s-a înecat.

De asemenea, finalul nu mă impresionează deloc.
*iau un castron și torn laptele
rămas într-o cană de la masa de dimineață*.
Îmi vine să spun: Așa și? I-ai pus laptele care ți-a rămas. Șiiiiii?


Dar acesta ste doar umila mea părere. Sper să nu fie cu supărare.

Dana

Thanks for passing by.

E un text scris poate cu înflăcărar adolescentină. Dar îmi place.

E parte din mine așa cum este el și mă bucur că nu am dat-o în bară. :)



Dana

Victor,

Îmi face mare plăcere să te regăsesc după atâta timp. :)

Nu prea înțeleg de unde încleștarea asta de pumni și nervul cu care ai scris textul de față.

Personal, nu îl văd poezie.
Dar poate să fie poem foarte bine luând o formă nouă și atunci cine sunt eu să mă pun de-a curmezișul unui text original?

Îmi place coborârea aceea în hârtie.




Dana

Ilinca,


Un text bun pe care îl poți scoate liniștită de la explicite.

Apoi, vezi că părul poate crește ÎN urechi, nu PE. Sună grotesc *pe urechi*.





Dana

*De exemplu* din prima strofă e de prisos.
Eu văd acolo cum fiecare își vede de nasul lui, cum pe fiecare ne interesează doar ce suntem și facem noi sau cei apropiați nouă. Poate că medicului îi pare rău de pacientul pierdut, dar mult mai important este să-și știe copilul bine.

Îmi place apoi foarte mult cum decurge poemul, dar nu aș fi mizat pe ultimul vers. Mi se pare că textul redă ici-colo aspete din cotidian, iar dacă introducem motivul zodiilor deja sărim în fantastic.

Este bineînțeles doar părerea mea la un text bun.



Dana

1.De admirat ar fi să regândești titlul.
2.inima inimii ... nu e bine
3.Aș renunța și la paranteze, chiar dacă se vrea o explicație. E prea frumos finalul ca să îl *ascunzi* între paranteze.

*ea
își iese
uneori
din matcă
și inundă
universul
până la ultimul
ochi*



Dana

Alexandru,

textul tău este îndeajuns de matur, scris cu forță și căruia îi putem atribui adjectivul *interesant*. Îți spune asta cititorul X care a avut răbdarea de a-l parcurge în întregime. Povestea lasă loc de interpretare, ceea ce este foarte bine.

Consider totuși că te întinzi un picuț cam mult și ideea începe să obosească spre sfârșitul lucrării.

De asemenea, ai câteva exprimări greoaie și care *nu dau bine*, dar asta cred că o s-o rezolvi de-a lungul timpului când o să revii pe text. Vei putea atunci să modifici ce ți se va părea că nu este bun.

Văd un text studențesc în esență, dar care poate fi foarte ușor atribuit și unui om în deplinătatea maturității sale :)


PS. Îmi place de personajul tău, nu știu de ce nu are *gagică* și nu știu nici de ce nu ne spui nimic de prietenii lui. Pare un tip foarte de treabă. :)

Igor, textul este bine încadrat la explicite. Sunt câteva cuvinte care ar deranja pe unii sau alții.


Dana

Câteva păreri:

1.Textul este de atelier deoarece se poticnește cu fiecare vers al său, deoarece ritmul suferă, nefiind lucrat bine.

2. De asemenea, rima nu peste tot iese. Spre exemplu:
*Ecranul nostalgiei va fi tern
Imagini estompate către gri
Plutesc, nicicum nu poți să le reții
\"E efemer ce crezi că e etern*
*Gri* cu *reții* nu poate fi nici măcar rimă imperfectă.

3.Textul suferă de imaturitate poetică. Găsesc aici motivul dragostei, lucrat în manieră eminesciană, dar, din păcate, rezultatul nu a fost cel dorit.
Recunosc faptul că nu am apreciat niciodată romantismul din poeziile lui Eminescu, dar știu să spun că a fost un geniu și că poeziile lui, așa cum sunt ele, sunt o comoară reprezentativă pentru literatura română de la acel moment.
Dar de aici și până la a se ajunge în epoca douămiistă și a se scrie în acest mod, este un pas uriaș. Din păcate, astfel de texte care folosesc lait-motiv dragostea, sub formele ei cât mai simple și mai naturale, nu-și mai găsesc rostul în zilele de azi.
Ele par imature, clișeice până la Dumnezeu și dau impresia că autorul nu a citit îndeajuns sau nu a parcurs toate etapele poeziei românești.



Dana M

Alex,

Și eu cred că grupajul final (acela cu porumbei) face cumva parte din alt poem sau cel puțin din altă parte a colecției *București*.

Nu știu de ce, dar am simțit nevoia să îl trântesc aici, ca să mai tai din dulcegărismul primei părți care nu-mi este deloc caracteristic.

Mă mai gândesc. Poate îi dau cut&paste în cea de-a treia parte.


Thanks,
Dana

Una dintre puținele poezii cu rimă care îmi plac, poate pentru că reușește să se țină de cursivitate și nu conține rime facile.

Tind să cred că ai câteva greșeli de ritm (chiar dacă nu te ții de el voit, în unele locuri, am impresia că textul se îneacă).

*Frigul calcinează oase* este o construcție abruptă, care se înfige în restul strofei urât. Este doar punctul meu de vedere.


Dana

Felix Nicolau,

Voi fi prezentă și eu printre sutele de oameni care, sper din tot sufletul, vor trece să te felicite și să te citească. O să mă pierd printre rândurile din spate și o să te citesc pe ascuns și sper ca, la final, să îl înțeleg și să îl diger altfel pe Eminescu.

Și mai sper la succesul pe care îl meriți din plin.


Jos pălăria!

Dana M