Dana Marinescu

sunt albă și-am capul albastru deseori mă bronzez cu capacu’ ntr-o parte sunt albă pe glezne, pe noapte cu mâinile lapte pășesc peste voi magnet de cuvinte pe șira spinării mă trec ochi

la un an după ce-am ucis curcubeul, câteva luni după dispariția elefanților, puține săptămâni după sfărâmarea viorilor, în urmă c-un ceas cineva a mutilat pianistul. un mim îmi răcnește cu

Azi noapte-am preferat să încerc să închid un ochi Să-mi odihnesc mâna dreaptă. Atât de târziu... de obicei risc să fiu prea romantică M-am stăpânit să te iau în vârful pensulei Altfel m-ai fi

Seara aceea nu prevestea nimic bun Am găsit în eter un ciob de zâmbet Reflecta lumină-n culori „te iubesc“ și-am izbucnit două zile mai târziu glasul mă locuia simțeam sub piele clapele un

Venise din alt oraș A deschis din intâmplare ușa Căutând probabil o cameră În care să-și odihnească gândurile noaptea Departe de Sala de operații Doctorul cel nou Stătea langa patul

trebuia să te violez de sâmburi, apoi să te fierb, sa-ți forțez pe gât o aspirină... la borcan cu tine și ferecat în pivniță... întemnițat sub capac cu eticheta pe gură să fi stat toată iarna

fluturii mei gonaci dezbracă pământul de amintiri cu tine n-ai unde să te ascunzi după soare. fierbe sângele trădător și dumnezeu aruncă cu pietre te-ajunge trecutul în

hidrargir năsădit încep portativul în șoaptă trec de dragoste urlet unde mă sunt? cioburi de ochi verzi tolba poștașilor șuieratul trenurilor telefonul căsuța de e-mail sau fereastra de

seara, vagabonzii mi se prind de pleoape și-mi umplu retina cu înjurături undeva pe birou o pagină goală clătesc ochii în ea mă întorc mă lepăd de mine ies prin palme, prin coaste, prin

rămânem cu toții în expectativă privind, cu somnul atârnat de colțul gurii cum satul începe Să se miște între buzele profesorului, iar dinții îi bat coasa la jumătatea lecturii.

printre noroaie, pietre și frunze moarte, oglinzi de apă tund cerul. se uită azur în mine mulțumit ca nu-i mai intră în ochi norii.

Pentru el Scriitorul Făcea monumentale Tablouri De epocă. Pentru mine… Cafeaua.

apasă-mi și mie simbolul, te rog nu vrea nici cum să intre în vers își luă coasa proptită la marginea poemului și hhrrșșșțți te tăie pe din două

Făcuse un experiment Rezultatul : \"Catastrofa\". Morala: Asa se întamplă Când asculti \"Glasul inimii\".

Fii atent! Am citit azi, Undeva, Că inima e Un paianjen Urias. Dacă-i asa… n-ai vrea să fii musca mea?

Pe clape albe, albe si negre, Degetele îmbrăcate în Haine de duminică Petrec la nunta lui FA. Sol apare si ea, Zâmbitoare, Mângâind cu trena-i Lungă Pleoapele spectatorilor. Atentie! strigă

Iartă-mă De fum! Imploram Peretele Ce tusea Scuipând Gri.

De somn, au început Să-mi scârtâie ochii, Asa, la intervale Regulate Asemeni balansoarului De la tară.

spațiul a dat faliment nu-mi mai scrieți pe gânduri! m-am săturat să vă car pe tălpi așa de la unul la altul luați-l pe cupidon și scrieți-i lui pe aripi să vedem. zbor frânt la prima

îmi galopau caii pe iris simțeam copaci arzându-și crengile între buze venise sorocul și sufletu-și năștea în cazne liliecii mă usturau gândurile și a-nceput să-mi plouă în palme.

gonește ploaia aș vrea să mă adorm când bate a seară clepsidra sub suflet ramuri vor naște muguri iar fluturii se vor juca de-a baba-oarba în infinit

cineva mi-a furat ochii. controlorul vorbea albastru despre el... era singurul pasager care mânca zmeură cu palmele înverzite

Sprijinea marea cu cârja și din tremurul mâinii a plămadit valurile

în pașii militarilor se extaziau diform una-și fluiera orgasmul sub brațul statuii răbdare - strigau englezii sub mucuri nestinse și timpul își fuma ciorile extaziate in pași.