Dana Banu

având în vedere că am deja la activ un manual pentru cucerit gagici, femei, cum le spuneți voi băieții literați(manual care a circulat la vremea lui printre prietenii mei iar unii chiar și-au făcut case de piatră pe baza lui), dă-mi voie să îți spun că nu cred ar fi cazul bun să trimiți astfel de scrisorele de amoare gravă vreunei demoazele că nu știu zău, s-ar putea să se întoarcă scrisorile la expeditor cu tot cu niște înjurături aferente și perpendiculare pe freza și țeasta ghenialului autor

ca jurnal merge dar, părerea mea, cam apos-pretențios, faza cu \"labirintul oglindirii\" din final e fandată rău, ca să nu spun ucigătoare de amurozamente

sper să nu iei semnul lecturii mele de aici drept vreo cazma(mănușă) aruncată în față, e doar o trecere și atât


salut

PS: dacă scapi de subtitlul ăla s-ar putea ca textul să aibă o șansă de supraviețuire, părerea mea din acest moment

pentru mine e destul de greu uneori să mă conformez regulilor casei și să dau cu comentariul steluțar elaborat, frezat și ferchezuit în poeziile prietenilor, pe de altă parte asta ar însemna să nu mai comentez și înstelez never poeziile care îmi plac și asta doar pentru că autorul mi-e cunoscut

deci iată-mă cu stea aici, enervant momentul acesta al conceperii comentariului, dacă ar fi după mine ți-aș spune doar că mi-a plăcut poezia, nu mi-am pierdut timpul citind aici, salut, reverențe, să ne citim cu bine, ai grijă de tine
iartă deci, emiliane, gestul de a mă juca aici de-a dana banu-criticul literar cu un picior în Sărindar și altul în virtual care nu sunt, nu am nicio șansă și nici nu am de gând să devin vreodată în viața aceasta a vieții mele, amin
dar
vine băiatu\' încheiat cât de cât regulamentar la toți nasturii paltonului-manta de combatant agonist și spune așa:

emilian cel pal are forță și știe ce spune, emilian cel pal scrie poezie cu impact, are ștaif, glanț și sânge în cuvintele lui, adică poezia lui chiar trăiește nu doar supraviețuiește, nu are nevoie de resuscitări(nici chiar de înstelări), autobiografismul lui nu e nici diluat nici miorlăit, scrie de parcă noi am fi stat lângă el și i-am fi spus cum și cât să-și drămuiască vorbele(fii atent aici, că danul tocmai ți-a plasat un compliment, știu de la mine, cel mai mare și mai adevărat compliment e să-ți vină un cititor și să-ți spună: \"mă omule, aș fi vrut să scriu io versurile astea\" pe lângă o asemenea vorbă criticii ăia cititori în zodii momentane sunt praf, pulbere, nisip etc)

poezia aceasta pare scrisă și rescrisă cu atenție, cu migală, cu sufletu\' întreg la vedere pe masă, are o jucăușenie tragică, imagini care dovedesc că autorul stăpânește dezinhibarea proprie poeților pentru care inspirația e prieten de drum lung, un stil personal și ușor de recunoscut, \"găselnițe\" ce nu-s căutate, nu-s făcături minutarde, cuceritor acel \"o\" din versul \"ca piatra unui mormînt în care o fost coborît de curînd\"(hmm, sper să nu fie vorba de un typo:))

o emoție a spunerii și a mesajului care îmbracă desăvârșit cititorul(când spun cititor mă gândesc doar la mine, știi că nu mă urc never pe masă ca să plasez cu ton grav și strănutat păreri categorice), o poezie care rezistă, cred eu, pentru că are versuri ce pot fi reținute, pentru că are o expresivitate a ei și mai ales o ținută elegantă, rafinată și naturală în același timp

cam atât, asta-i părerea mea de simplu cititor al poeziei tale de aici

salut îți spune

simplu


dana banu

după zilele agitate ale gaudeamusului, pline de cărți, lansări, pișcotărisme și sindrofii zgomotoase, mi-a rămas în minte imaginea unui tip superb(înalt, păr negru, ten alb strălucitor, picioare kilometriceeee, pălărie neagră uriașă, accesorizat cu cearcăne și aură boemă) întâlnit la muzeu, un tip care ne înjura larg aruncând spre noi priviri fioroase, mă gândeam atunci, măi danule, ăștia de stau singuri pe la mese întotdeauna par mai inteligenți decât cei care stau în haită

nu e mare lucrătură aici, e doar o poezea scrisă în dimineața asta așa, dintr-o tastatură aproape, pentru aducerea aminte a unui moment

Ștefan, Vasile Munteanu, vă mulțumesc pentru faptul că mă citiți și îmi lăsați uneori semne care mă ajută să scriu mai departe, așa cum pot, atât cât pot, vorba mea, zile și zile, poezii și poezii...deocamdată doar poezele



dana banu

nu ți-am mai lăsat de mult semn de lectură, bătrâne prieten din cluj, iată-mă aici cu servus și cu zâmbet spunându-ți despre cât de potrivit mi se pare titlul, despre ritmul impecabil al poezelei și despre cât de reușit mi se pare finalul(da, îmi pare un final de cântec)

ca întotdeauna îți păstrezi finețea specifică a versului și esențializezi fără să cazi în desuet

acum plec, nu înainte de a-ți lăsa servusul despre care ți-am spus la începutul semnului de lectură

servus, Titit:)


dana

îmi pare foarte rău că nu voi putea ajunge, trebuie să spun și aici că invitația pe care am primit-o m-a onorat cu adevărat, Florine, și tu știi că nu bat câmpii politicoși agonici

sunt sigură că va fi o seară reușită și că publicul va fi unul pe măsură

aștept cuminte vești despre eveniment și mai ales poze, muuuulteee pozeeee


vă salut pe toți, dragilor,
să fie într-o seară frumoasă și reușită

dana

Anamaria,

din păcate faptul că textul a fost recomandat e în defavoarea lui, probabil vei primi acum o mulțime de comentarii care ți-l vor demola cu totul, are multe scăpări, bănuiesc că și tu îți dai seama...în opinia mea paragrafele 3 și 4 sunt demne de atenție, sunt bine susținute

dar...desigur tot părerea mea, că nu am obiceiul să mă urc pe masă și să vorbesc în numele tuturor, personala ta de aici merita cel mult o stea de încurajare din partea editorului care l-a recomandat

mesajul e viu și repet, are o lumină a lui(lumina proprie autobiografismului) care impune respect

iartă-mi revenirea pe textul tău de aici, ea dorește doar să spună mai limpede ceea ce voiam să spun în primul comentariu, blândețea mea rămâne aceeași

nu comentez al doilea paragraf, ne aflăm în România iar aici istoria nu vorbește, tace doar și pleacă fără să fie cunoscută sau înțeleasă...

în rest, un text simplu, direct, limpede, pare scris dintr-o tastatură iar asta îi oferă o aură aparte
foarte bună încadrarea la personale, părerea mea,

am găsit aici o lumină a mesajului care pe mine una mă face să privesc înspre cuvintele tale cu blândețe și mai ales cu respect absolut

nu comentez never ideile oamenilor pe agonia, le privesc, încerc să le înțeleg, trec mai departe, aici am rămas un timp apoi am plecat, apoi m-am întors, m-am foit pe scaun, am fumat o țigară(două, trei:)) mi-am spus, iar zburdălnicește Victor cel Potra prin agonia, apoi mi-am spus, nu, omul ăsta e viu, nu vine dintr-un virtual al măștilor inutile, omul ăsta chiar vorbește cu el, cu alții, cu nimeni și cu toți, așa mi-am spus citind ce ai scris tu aici

mi-am mai spus, lasă un semn acolo, cum că ai citit și ai înțeles, da, omul ăla e viu, e dincolo de literatură, de făcături și de construcții mai mult sau mai puțin artificiale, pentru că, nu-i așa? cum dracu să fii viu dacă nu stai față în față cu posibila ta moarte în fiecare zi?

și iată-mă cu semn în pagina ta pentru că au fost zile în care am gândit și eu gândurile tale de aici, oamenii au parte cu toții(părerea mea filozofardă pe care s-ar putea să mi-o schimb până mâine în bunul meu stil:)), de sinuciderile lor zilnice...ai găsit un punct de legătură între tine și oameni iar asta te face, în opinia mea, un creator

sunt zile care pleacă de la noi și din păcate sau din fericire nu se mai întorc niciodată intacte, la fel, se pare că tu ai avut aici parte de o zi inspirată(vorbesc despre momentul în care ai scris textul acesta),
vezi tu, Victor Potra, eu cred că se întoarce la noi doar ura despre care vorbești tu în primul paragraf de aici, da, ea se întoarce mereu, atunci când ne așteptăm mai puțin...totul e, zic eu, să ne punem masca și să zâmbim ca și cum cuvintele noastre ar fi doar așa, niște semne pe nisip...

cu respect și apropiere față de ce ai scris tu aici,

dana banu

de data asta poezeaua e mai obosită decât autorul:)

asta și pentru că e scrisă pe parcursul a 2 zile de drumuri, câte un vers scris pe fugă și apoi puse toate la repezeală într-un întreg la care se mai lucrează încă

știi deja ce urmează să-ți spună danul cel previzibil, nu?

mulțumesc, tânăra și fidela mea cititoare
:)

salut

ia te uită, ce vești bune!

Ofelia, Dan, D.D., voi încerca să fiu alături de voi nu doar cu gândul. Cu siguranță voi cumpăra cărțile voastre. Vă felicit pe toți, dragilor, și vă doresc să aveți parte de un public cât mai numeros

dana, cititorul vostru


P.S.: Dane, coperta e mai mult decât reușită, părerea mea de expert elianistic:)

Gelu DiAconu

desigur

errrrată

deocamdată am pus un titlu nou care nu mă mulțumește, mai caut

e bine că mi-ai adus aminte că ai și tu un poem cu titlul acesta deci stai liniștit, semnul tău e înțeles exact așa cum l-ai trimis

schimb titlul imediat

mulțumesc pentru semn


salut

se vede că e multă muncă aici, ai redat cu o obiectivitate desăvârșită atmosfera de la deko, ai tot respectul meu, prietenia e deja de câtva timp asigurată:)

da, cenaclurile de deko merită urmărite îndeaproape(e pasionant ce se întâmplă acolo, merită ca agoniștii din bucurești și nu numai să își rupă din timpul duminical și să participe, părerea mea)

duminica asta nu pot ajunge(plec la Constanța peste câteva minute) dar văzând cum ai redat aici întâmplarea de duminica trecută sunt sigură că la întoarcere voi afla despre tot ce s-a întâmplat acolo citindu-ți cronica, ai un stil curat și repet, obiectiv

să fie într-un ceas bun, tinere cronicar


salut

cu desăvârșită eleganță ai redat esențialul din acest text

îți mulțumesc

nu pleci nici tu necadorisit cu o melodea( tomnatică da\' cam lugubră, ce-i al ei,e al ei:)) de aici

http://www.youtube.com/watch?v=e0oQ7ZOKTls

așaaaaa

mulțumesc,

mie, acum după trecerea punctată a lui Leo(care avea dreptate în ce privește versurile în plus), cel mai mult și mai mult îmi place iarna, da\' tu mă știi, garantat mă răzgândesc până mâine(sau nu:)))


salut

Leo, mulțumesc pentru semnul de lectură



dana

parcă e o poezea de turtă dulce, pe vremuri, în îndepărtaaaata mea copilărie, prin iarmaroace se vindeau inimi de turtă dulce pictate frumos, cu oglinjoară la mijloc, cei care le cumpărau nu le mâncau niciodată, cică erau doar așa, de decor, eu le ronțăiam cu plăcere deși nu aveau un gust prea bun, erau de un dulce-amar cam ciudat, erau tari și vechi(uscate adică), puneam apoi oglinjoara în buzunar și totul era bine

poezia ta de aici e luminoasă și dulce-amară, părerea mea

http://www.youtube.com/watch?v=VPZSsBfVlro


îmi ești mereu aproape


mulțumesc

P.S.: ajung la Constanța cât de curând, sper să privim iar împreună seara de la masa lui elian

când făceam înainte trimiterea la generația 70 mă gândeam la Daniel Turcea