Cântec de nuntă

da, pe-un stil optzecist (ca să nu-i spun bătrânesc), ai reușit să lași o fereastră deschisă în gându\' meu de cititor. am remarcat, în mod deosebit, începutu\' (primele trei versuri) și strofa 3.
strofa 2 scârțâie rău (de tot), în opinia mea. e prea \"țeapănă\" și se \"înfige\" (neplăcut) în cititu\'/auzu\' cititorului.
deosebit este și finalu\'.
frumos.

cu stimă, Cornel Ghica

cât timp optzecismul s-a remarcat prin discursivitate, trimiteri livrești, apelarea la tehnicism, autoreferențialitate parodică, un biografism oniric uneori alteori direct, frust, mi se pare hazardată ideea conform căreia textele lui Călin ar avea un fond optzecist(după cum afirmă aici, vecinul meu Ghika)

cred mai degrabă că scriitura lui Călin, în ansamblul ei, nu mă refer acum strict la acest text care nu mi se pare unul neapărat reprezentativ pentru el ca autor, aduce ceva din finețea esențializării, candoarea și inteligența proprie generației 70

în fine, ideea mea este că optzecismul poate fi acuzat de multe numai de \"bătrânism\" nu, el poate fi găsit dând în floare în multe din textele autorilor douămiiști sau dacă nu dând în floare cel puțin asigurând un pământ fertil pentru grădina multora dintre ei

așaaaaaaaa

acum strict pe textul de față

e evident că nu sunt doar niște cuvinte aruncate la întâmplare aici iar eu nu sunt adepta comentariilor în care se încearcă descifrarea sensurilor ascunse în textul autorului, rebusuri, ghicitori, mai rezolv câteodată, poezii nu, poezia îmi spune sau nu îmi spune ceva, îmi transmite sau nu ceva, îmi place sau nu îmi place, atât
poezia asta are strălucire interioară dar, în opinia mea, suferă de un final ratat, ultimul vers pare inutil, și de un exces de epitete care defavorizează din punct de vedere estetic

cam asta e părerea mea

vă salut

dana

când făceam înainte trimiterea la generația 70 mă gândeam la Daniel Turcea

ceea ce ptr tine e șaptezecist, ptr mine e optzecist.
ceea ce ptr tine e tineresc-înfloritor, ptr mine e bătrânesc

dacă, din punctu\' tău de vedere, finalu\' suferă, în opinia mea, finalu\' acestui text e deosebit.

ce facem în continuare?

cu stimă, Cornel Ghica

Cornel, în privința stilului meu încă nu s-a pronunțat nimeni. Eu personal nu-l consider optzecist, dar nu mă deranjează când se (mai) spune, ba dimpotrivă, e stilul în care am crescut și probabil singurul mai apropiat care mă caracterizează. Nu ced că voi putea scrie niciodată altfel. E stil și atât. Douămiist, postmodernist sau mai știu eu cum, sper, din toată inima, să nu scriu niciodată. Nici ”bătrânescul” nu mă deranjează. Decât ”tinerescul” de astăzi, care nu-m isună nicicum interior, prefer să rămân defazat și inadaptat. Eu scriu, atât, nu fac modă și nu mă pliez pe tipare.

Începutul de aici e ciudat, și de acolo ”a început” totul. Eu nu pot controla ce intră pe fereastra aceea. Eu doar scriu despre ce (și cine) intră.

Strofa a doua tocmai rigiditatea aceea cred că vrea s-o exprime. Se prea poate să fie neplăcută, dar și eu mă sperii când citesc poezia asta, eu nu scriu așa.

Finalul deja se contura încă de pe la jumătatea poeziei, dar mai era ceva de spus, așa că a fost puțin amânat. Strofa a treia mi se pare și mie că e bine cum (de)curge. Finalul, azi noapte la 2, mai avea o variantă, dar se îngreuna, chiar dacă devenea mai explicit. Mulțumesc pentru părere, mă interesează, mai ales că văd că știi să le pui.

Cornel a scris despre ”oasele” de structură ale acestei poezii, pe când Dana scrie despre măduva lor. Aminteam deja că nu-mi prea văd stilul aici, totuși sunt eu și mă recunosc. Chiar dacă Dana spunea că nu face descifrări, cred că e mai aproape de adevăr. De prea multe ori mi s-a spus că ceea ce scriu e o poezie de stări și de transmitere a lor către cititor, chiar și atunci când e mai ermetică.

Ceea ce spune Dana despre optzecism, cred că e o bună caracterizare a unei consistente părți a poeziei românești contemporane. În plus, eu cred că poezia de curent riscă mult mai grav să cadă în desuetudine, iar autorul odată cu respectivul curent, motiv pentru care am încurajat întotdeauna o scriitură personală și identitară, în defavoarea celei ”de cenaclu” formativ, pentru că tot asta cred că mă caracterizează.

Excesul de epitete de care spune Dana îl simt și eu, și probabil e capitolul la care voi mai aduce modificări. Dacă deja mai supără pe altcineva decât pe mine, înseamnă că mai trebuie lucrat acolo.

Versul final... își are un loc bine definit, zic eu, și țin la el mai ales că de fapt face trimitere, nu numai la recentele mele scrieri, ci și la un gest ușor esoteric, religios, pe care cel mai probabil îl voi divulga eventual doar în particular, pentru a nu-l expune amatorilor de can-can. În variantă, ultima strofă avea adăugat ca vers doi: ”șase aripi”, făcând trimitere spre cele trei perechi de aripi ale serafimilor, fiecare cu rostul ei (v. Isaia), dar sensul devenea prea alambicat, prea pretențios, prea greoi și risca a rămâne indescifrabil, tocmai prin prea multa explicitare.

Rămâne și pentru mine, în continuare, un text greu. Ceea ce l-a inspirat și l-a condus mai ales, rămâne, acum de dimineață am realizat, o totală enigmă.

Și încă ceva, în strofa a 5-a există un aparent dezacord, nu atât gramatical, cât al sensului. Ei bine, subiectul acelui verb la singular, în marea de verbe la plural de dinainte, e... să vă las să-l găsiți?

Am scăpat de ”remușcări descompuse”, cu sacrificiul ritmului sincopă - vers lung - sincopă, și de ”piatră aspră” și ”ochilor muți” fără nici un sacrificiu.

Îngerii respectă taina. Ei nu o pot săvârși. Doar o privesc și o slujesc. Tainele noastre nu pot fi cuprinse de orice minte. Uneori citim lucruri pe care nu le înțelegem cu toate că ne străduim.
\"Înainte de a te căuta te-am aflat\".

Maria

Exact, Maria, ai înțeles foarte bine. Ciclul fetei din livadă s-a încheiat. Fac și eu 40 și e timpul să trec la lucruri mai serioase.

Ceea ce spui aici despre îngeri e deja o percepție mult peste accepțiunile obișnuite. Îngerii doar contemplă și mult mai puține taine le sunt ascunse decât oamenilor. Întotdeauna găsești înainte de a începe, de fapt, să cauți. \"Găsirea\" e condiția necesară începerii căutării. Fără a găsi întâi, cauți haotic, de fapt nici nu cauți, ci bâjbâi. Mulțumesc, înseamnă că drumul e pregătit. La biografia mea vei găsi planul întregului ciclu.