poetul local înspre seară

despre poetul local se știa doar că uneori adormea cu capul pe masă în restaurantul gării
nimeni nu îi citise vreun vers nimeni nu îi cumpărase vreo carte
era poet pentru că avea o pălărie neagră uriașă
femeia de servici șoptea înjurându-l matern printre dinți
dă-l dracu\' ăsta-i doar un țigan pripășit pe aici
n-are unde să doarmă
iar acolo în carnetul lui face mereu socoteala
să vadă și el amarnicul cât a cheltuit până acu\' înspre seară
și dacă-i mai ajung banii de-o bere
vai de zilele lui bine că nu sunt ale noastre

poetul local nu vorbea niciodată cu nimeni
număra trenurile oamenii care alunecau prin spațiul lui deloc metaforic
sticlele goale femeile care-i cădeau de la etaj
fix în brațele obosite dar puternice încă
număra ferestrele orele rotițele mici din ceasornicul cu lanț
pe care-l purta agățat la buzunarul hainei
număra mereu fără-ncetare obosea apoi și privea înăuntrul lui
până departe ca printr-un ciob afumat o eclipsă totală de soare
n-am să scriu niciodată nimic își spunea niciodată nimic n-am să scriu
în cele din urmă adormea liniștit cu capul pe masă
lângă el o pălărie uriașă aducea noaptea peste oraș


ascultă poezia în lectura autoarei