Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

monolog dintr-o fotografie

1 min lectură·
Mediu
nu vreau să plec nici la paris nici în spania nici în port au prince
când trec pe străzi oamenii îmi zâmbesc frumos
am un fes colorat și un palton vechi și necăjit
mă așez pe o bordură
tu mă întrebi
ce mai faci dana banu
eu tac și fumez iarăși prea mult

am o ușă de fier
un apartament cu multe cărți și mochetă portocalie
o voce frumoasă
(flori moarte prin toată casa)
și m-aș da cu mașina pe autostradă toată noaptea
până hăt spre capătul tău

aerul e cald
oameni câți vreau în buzunarul de la piept
și nu plec
să știi
nici în franța nici în haiti nici în italia sau turcia pe înserat
și nu mă întorc în tine
să știi
nu se poate reinventa memoria

doar o femeie îngrijindu-și spleen-ul
ca pe un cactus care va înflori cu siguranță
într-o altă zi
din ce în ce mai îndepărtată

.........................................

\"Photo


photo by Iann

asculta poezia in lectura autoarei

0366.949
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
162
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Dana Banu. “monolog dintr-o fotografie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-banu/poezie/1750663/monolog-dintr-o-fotografie

Comentarii (36)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@traian-rotarescuTRTraian Rotărescu
Desigur cactusii au nevoie de ingrijire mai ales din partea femeilor.

Iar spleenul poate fi si el foarte colorat, arborand o multitudine de nuante spre deosebire de suflet care se fereste sa atraga atentia, de aceea recurge la monologuri.

Hmm pana acum iti lipsea siguranta...adica te-ai fi oprit numai la afirmatii categorice, ireversibile ( nu se poate reinventa memoria) dar se pare ca de data asta ai intrezarit ceva :)...o vineri.
0
@bsbBBSB
Dana ai reusit sa surprinzi o stare atat de frumoasa, o liniste doar a ta, o lume frumoasa si colorata, o lume traita. Cel mai mult apreciez strofa a treia care reuseste sa ma faca sa zambesc tacut tocmai pentru ca tu existi.

Te salut! Cu drag,
Cristina cea multpreatanara
0
@dana-banuDBDana Banu
bre, bărzăunule, că scriu și eu în loc să tac...

mulțumesc pentru semn


seara bună, mă duc să îmi fotografiez și paltonul cel necăjit că fesu\' vi l-am arătat deja:))
0
@dana-banuDBDana Banu
scuze, a intrat comm-ul tău odată cu răspunsul pentru Traian...

îți mulțumesc și ție tocmai că ești mult prea tânără da\' mă citești

servus

PS: mă, io chiar exist? hmm, cred că da...
0
MCmarlanu cons
Dana, astept cu nerabdare sa-ti vad paltonul,cat despre fes
este frumos,dar si mai frumos este ce iese din ce acopera el.. cu stima..Iuri
0
@dana-banuDBDana Banu
mulțumesc de trecere


paltonul într-o poezie viitoare, ce e prea mult strică:)
0
@ligia-parvulescuLPLigia Pârvulescu
are cel mai frumos palton si cel mai frumos fes pe care le-am vazut vreodata. Si niste tigari multe si...foarte bune :)
Cu drag, un om din buzunarul tau de la piept (sper) :)
0
@dana-banuDBDana Banu
chelneri care se învârt în jurul meu
cerșetori bătrâni care mă salută cu drag
taximetriști politicoși care îmi spun sărutmâna doamnă
prieteni buni ce îmi surâd întotdeauna

eheheee, ce bogată sunt eu:)

mulțumesc, Ligia, ești...

o seară bună
0
@maria-gheorghe-0021767MGMaria Gheorghe
\"norocoaso, ai intalnit-o...\" mi se adresa cu gelozie poetica, un \"curtezan\" de-al tau, cand citi aceasta bucla de la funda,...tare sunt curiosi oamenii, dar eu le-am spus ca cel mai mult afla din \"spusele\" tale...asa ca, Dana Banu, ai treaba!...

maria
0
@doru-emanuel-iconarDIDoru Emanuel Iconar
E bine ca nu plecati, „nici la paris nici în spania nici în port au prince”. E bine pentru noi desigur, pentru ca daruiti stropi minunati din bogatia talentului dumneavoastra celor ce va asculta.
Dar mai ales e bine ca existati. Multumim!

Cu respect
Doru Emanuel
0
@dana-banuDBDana Banu
da, chiar m-ai întâlnit... dovadă fotografia asta:

\"Photo

astăzi sunt pusă pe așternut fotografii în văzul agoniștilor, nu știu ce m-a apucat:)

oamenii sunt frumoși mereu, Maria

te salut de departe
0
@dana-banuDBDana Banu
da\' ce...parcă din port au prince de exemplu nu aș putea să urlu în difuzoarele agoniei?:)nu tac eu cu una cu două

glumesc deci mai exist(încă)

servus, Doru, mulțumesc de semn
0
@maria-gheorghe-0021767MGMaria Gheorghe
chiar ca ne bucuram de intalnirea noastra, atat cat sa vrem sa se repete...

te salut si eu de la ora 16:30, tocmai ce ies sa vantur frunzele, cred ca au cazut toate, doar teii au ramas ca in floare...galbena...
0
MZmihai zabet
pohema ca pohema dar poza nu este incadrata bine ai facut tu ceva un crop si ai ciumpavit poza apoi tot poza are mult zgomot adica portiuni de alb deranjante si mai are si unghiul prost ales ma refer la unghiul de shootare

basca e interesanta sa zicem groggy hippie
0
@dana-banuDBDana Banu
mulțumesc pentru semnul de lectură


scot poza cât de curând(sau nu:)))
0
MZmihai zabet
despre commul lui dorulet

dorulet imi aduc aminte ca am avut si eu 13 ani sau 14 dar pe cuvant de pionier ca nu foloseam sabloane de genul \"pentru ca daruiti stropi minunati din bogatia talentului dumneavoastra\" nici macar atunci cand recitam pohezii scrise de nichita stanescu intru slava lui ceausescu

am inteles din pagina ta ca vrei sa ajuni un soi de labis pacat dorulet labis era un pohet proletcultist a si murit de beat ce era calcat de tramvai venea de la o sedinta de partid eu zic ca e mai bine sa iti alegi alt idol habar n-am dar orienteaza-te si tu spre underground spre ceva tineresc cacu sabloane din astea te plafonezi

e un sfat prietenesc desigur
parerea mea? nu ma baga in seama
0
@doru-emanuel-iconarDIDoru Emanuel Iconar
Mulțumesc pentru vizita făcută în pagina mea. Imi pare sincer rău că micul meu comentariu, lăsat doamnei Banu, nu vă place. Sper că data viitoare voi fi mai inspirat. Sunt constient că nu am talentul multora de pe site. Știu însă că doamna este îngăduitoare și îmi iartă stângăciile. Sper să invăț mai multe, urmărind și textele, respectiv comentariile dumneavoastră, așa cum încerc să învăț de la toți cei de aici.
Știu cum a murit Labiș, știu că mulți poeți au abuzat de alcool, dar asta nu le scade valoarea. Părerea mea.
Mulțumesc pentru înțelegere.

Cu respect
Doru Emanuel
0
@alexandru-ghetieAGAlexandru Gheție
mă interesează mai puțin paltonul și fesul colorat, calitatea pozei... ma atrage tăcerea asta, fumatul prea des, adăpostul după usa de fier, florile moarte... și totuși fotografia cuminte tace spărgând timpanele cititorului de noapte (chiar și din haiti, turcia, franța )
numai bine
0
MBMihai Bogdan
\"azi tac dintr-o fotografie cuminte
aerul e cald
oameni câți vreau în buzunarul de la piept\"
poem 100% Dana Banu
cat despre fotografie
atat poate bietul aparat si bietul fotograf
zgomot nu are deloc
imi permit sa dau o explicateie in trei cuvinte lui Zabet
zgomotul este acel efect de pixelare a fotografiei
care apare datorita insuficientei iluminari a cadrului
acest efect apare in special la fotografia monocroma
cand doua puncte alaturate de aceasi culoare vor avea nuante diferite
adica la pozele intunecate
ceea ce nu este cazul in fotografia Danei

cu respect

0
@amalia-cretuACAmalia Cretu
in \"monolog...\" este prezenta preocuparea pentru imaginea de sine si cred ca ai dobandit o anume siguranta a gestului: \"nu vreau să plec nici la paris nici în spania nici în port au prince/când trec pe străzi oamenii îmi zâmbesc frumos\"

remarc mijloacele stilistice, epitetul cromatic si metafora, prin care ai redat spectacolul vietii cotidiene aflata dincolo de \"fotografie\" reusind sa induci lectorului senzatia participarii la modul tau de viata:
\"am un fes colorat și un palton vechi și necăjit/mă așez pe o bordură...\"

pot afirma ca de aceasta data poezia se evidentiaza prin lirismul conceptual, versurile redau un mod particular de fiintare poetica, asigurat prin evocara unor obiecte uzuale, din mediul apropiat tie si care denota un ambient favorabil creatiei: \"am o ușă de fier/un apartament cu multe cărți și mochetă portocalie/o voce frumoasă/flori moarte prin toată casa\"
dar, dincolo de \"fotografie\", realitatea prezinta si zone neexplorate: asteptari, dorinte nerostite care pot sugera un dialog imaginar intre el si ea:
tu
\"mă întrebi/ce mai faci dana banu\"(?)
eu
\"tac și fumez iarăși prea mult...\"
și
\"m-aș da cu mașina pe autostradă toată noaptea până hăt spre capătul tău\"
apreciez la Dana Banu modul de a gandi dorinta: usor ambiguu dar deloc disimulat, ceva intre real si imaginar...ca fumul de tigara, semn si placere deopotriva;
in final, as sugera un posibil subiect de reflectie metafizica: fotografia.
este ea o imagine fidela a realitatii sau una deformata? pentru a sustine memoria, este doar o \"urma\" despre ceea ce s-ntamplat odata ...\"azi tac dintr-o fotografie cuminte\", in rest, amintirea este imagine figurativ-simbolica;
aprecieri,
amalia

0
SBsebastian brei
Doru, Labis a fost un deschizator de dumuri. Si Nichita l-a adorat si inclusiv Nichita a facut din pahar un prieten, ca si azi Cartarescu etc.
In plus, ce doream eu sa spun, cu o rautate nedisimulata (recunosc), este ca la unii inca mai tine propaganda comunista cu Labis mort d beat cazand pe sinele tramvaiului. Desi realitatea este ca nu atat alcoolul, cat bratele vajnice ale baietilor cu ochii albastrii au un mai mare merit la faza asta. Si sunt fericit ca am prins pe cineva in offside de data asta :D

poezia se imbiba cu aceiasi melancolie cunoscuta. mie mi-a placut in mod special versul al doilea si scena cu bordura. Si imi plac la nebunie florile moarte prin casa (daca chiar sunt e foarte frumos), dar nu le-as pune in vers pentru ca sunt prea dulcege parca.

0
@dana-banuDBDana Banu
Alexandru, Mihai Bogdan, Amalia, Sebastian, vă mulțumesc pentru semnele de lectură

să ne citim cu bine

PS: acum sunt pe fugă dar cu siguranță voi reveni asupra textului într-una din zilele viitoare, voi ține cont de sugestia ta, Sebastian,
0
@doru-emanuel-iconarDIDoru Emanuel Iconar

Multumesc! Mi-ati luat apărarea și vă sunt recunoscător. Nu renunț la poeziile lui Labiș chiar dacă nu plac altora. Știu din ce cauze a murit poetul, așa cum știu cum s-a sfârșit alt mare poet, Nichita Stănescu, pe care am început să-l citesc la îndemnul domnul Alin Pavel. Din fericire urmăresc cu interes puținele emisiuni de cultură, în foarte puținul timp liber pe care îl am. Îmi pare rău că încă nu pot lăsa semn de trecere la textele dumneavoastră. Încă o dată vă mulțumesc.

Cu respect
Doru Emanuel
0
@dana-banuDBDana Banu
tu ești mai matur decât mulți de pe aici, părerea mea, chiar și decât mine

chiar ai 13 ani?:)))

servus, bătrâne, îmi pare rău că ai avut \"probleme\" pe pagina mea și nu uita că eu surâd de fiecare dată când te văd trecând cu semn pe aici
0
@amalia-cretuACAmalia Cretu
s-a-ntamplat(!)...imi cer scuze, Dana
0
@doru-emanuel-iconarDIDoru Emanuel Iconar
A se citi „domnului Alin Pavel” nu domnul Alin Pavel.
Cer scuze pentru greșeală.

0
@podpesteprutPpodpesteprut
răzbate din acest frumos poem. imaginea florilor moarte are o puternică semnificație. nu mai vorbesc despre efect. consider că această fotografie este de fapt o carte de vizită.
0
@doru-emanuel-iconarDIDoru Emanuel Iconar
Mă bucur pentru fiecare surâs adresat mie, de o doamnă pe care o admir. Când aveți timp, poate discutăm pe mess. Pun camera. Sunt puțin schimbat, poza e veche, dar sigur veți avea confirmarea vârstei, așa cum poate depune mărturie domnul Jianu Liviu Florian. Mulțumesc pentru gândul cel bun.

Cu mult drag
Doruleț
0
MZmihai zabet
daca este facuta de tine photografia bineinteles ceea ce nu cred 100% deci daca este facuta de tine atunci se explica proasta incadrare deoarece este greu intr-o mana sa ai aparatul si sa mai si incadrezi ca lumea sa nu mai vorbim de ochi deoarece ochiul din spatele obiectivului este totul asa cum creionul este totul in cazul marilor literati si cum spuneam este greu chiar punand aparatul pe un trepied sa iasa ka lumea nu zic ca nu iese dar necesita experienta indelungata

deci in concluzie eu zic sa stergi poza dana pentru ca e proasta prost incadrata are zgomot adica portiunile de alb sunt foarte zgomotoase asa cum am spus si in primul comentariu si tot asa cum am spus si in primul comentariu poza a fost cropuita pentru a scoate fata ta dintr-o poza mai mare probabil cu persoane sau cine sa mai stie care nu vroiai sa apara in pohema ta

arta cropuitului este o arta imediat se vede daca cineva are ochi pentru a cioparti o poza sau nu la fel cum se vede imediat daca cineva are ochi are talent sa faca portrete sau nu

portretele in fotografie ca si portretele in pictura is un lucru ingrozitor de greu de facut de un ageamiu de un neica nimeni e diferenta intre de exemplu gustav klimt si sa zicem rapirea din serai

iar poza ta este rapirea din serai dana
0
@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu
mi-a placut cum ai asortat poza cu poemul. in poza imbini culori de toamna f bine asezate, intre culoare parului, ruj, si crampeie din fes;apoi rimelul albastru cu alte crampeie din acelasi fes. ochi mari, dornici sa vada tota lumea, poemul iti curge pe obraz se vede din departare.
mcm
0
@dana-banuDBDana Banu
Gligore Cartianu, Carmen-Manuela, mulțumesc frumos pentru aprecieri

Mihai, mulțumesc pentru revenire

să ne citim cu bine

o seară frumoasă
0
@dana-banuDBDana Banu
am scos fotografia aceea cu fes colorat, Mihai știe ce spune când vorbește despre fotografii, sper ca oamenii care au trecut pe aici și au apreciat fotografia anterioară să nu se supere...

în fond, nu voiam decât să mă bucur privindu-mă iar asta nu e tocmai ok, hmmm, hmmm:))

mă duc să mă uit și să tac în oglindă


mulțumesc încă o dată celor care au trecut pe aici cu semne de lectură
0
sa traiesti si sa infloresti fata...sa ne vedem sa-ti dau ...banu\' de la lansare...ha ha ha ! Mai bine un vin fiert, ies mai ieftin ! Monologul \"intr-o\" fotografie as fi vrut sa-l vad, pe bune chiar cred in talentul tau actoricesc pe care spui ca l-ai ratacit intr-un candva Memoria!?!? Sa fim seriosi...mai sti.. s-o reinventa...si nu neapart pe lumea ailalta! Te sarautesc Dano ...Ariva !
0
@dana-banuDBDana Banu
ia te uită-l și pe templier, ce faci, bre? îmi era dor de tine, vorba aia...\"mă obsedezi, tâmpitule\":))))

mulțam de semn

sssst, vorbește încet,nu mai zice de lansări și de fotografii că vine iar zabet și ocupă gările, dă foc la comuniști și aruncă în aer fabrici și uzine:)))

sărutescuri și hahaha-uri și dinspre banu fata(auzi la el, banu fata, hmmm, enervantule!)
0
@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
cool finalul, mi-a placut comparatia. as scoate insa poza, la mine nu a avut efect. si as mai reveni asupra strofei cu fotografia cuminte unde am senzatia ca te lungesti un pic.
0
@dana-banuDBDana Banu
am scos fotografia inițială(cea despre care era vorba în comentariile de aici)asta o las mai mult pentru mine, oricum e nevinotă, nu schimbă cu nimic poezeaua...

mulțumesc pentru semn, și mie îmi place finalul de aici, versul cela cu fotografia cuminte îl extermin chiar acum, ai dreptate

salut
:)
0