Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

curba colorației

2 min lectură·
Mediu
va fi o noapte lungă.
la televizor, imagini din țări salvate
de coronavirus
îmi simți respirația aproape
electrizată,
în lumina ecranului,
camera pare un animal de companie tratat
foarte rău.
îmi cuprinzi fața să-mi arăți că sunt omul pe care
l-ai vrea
înainte de împlinirea promisiunilor făcute
despre lucruri atât de ascunse,
încât nici dumnezeu nu știe că există.
pui pariu că spun asta tuturor fetelor,
să-ți demonstrez că pot invoca suferința,
încerc să te apăr de vaporii amenințători
precum florile cu mijlocul negru din care greu ne vom trezi
dacă vor ajunge
la maturitate.
te lipești de spatele meu,
reacție în lanț-
apa urmărește vinișoarele evidențiate
de albul pielii
contagioase,
urme de răni dobândite în timp
poate vor ajuta sufletele pe care le-am luat mai devreme să se odihnească
în pace,
nu pentru toți viața s-a retras fără compensații.
dacă aș fi ajuns așa la camera de gardă,
m-ai fi pregătit pentru autopsie
mă întind
în căutarea buzelor, prelungesc agonia unui sărut
provocat de reacția nervilor cerebrospinali,
o să te iubesc fără să te omor, dar îți vei petrece restul vieții
dorindu-ți
lipsa soarelui și a somnului.
dacă te sperii, e bine.
pipăi zidurile pline de transpirațiile încleștate,
crăpături ieșite
înainte să apară vreo rază sfâșiată
prin ele,
strâng mâna tuturor îngerilor.
vreau să-mi răspunzi și la ce am uitat să-mi doresc,
de exemplu,
câte organe au început să-și pună întrebări
despre mine,
câte suspiciuni fac rinichii să-ți ceară odihnă,
inima să refuze supapelor balansul de roșu,
până vom trece de ziua de azi,
spală-mi părul cu vin,
înainte să pleci,
încuie,
pentru ce va urma.
072.357
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
267
Citire
2 min
Versuri
53
Actualizat

Cum sa citezi

dan petrut camui. “curba colorației.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-petrut-camui/poezie/14148139/curba-coloratiei

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
„Ce va urma” îl lăsăm în seama intuiției, anticipativului, fortuitului și aleatorului, căci în variabilele lui ce va urma pot fi inoculate „remușcările” pentru ceea ce am făcut cu viața noastră și regretele pentru ceea ce nu am făcut.
0
@bogdan-geanaBGBogdan Geana
Asadar, Dane, nu mi-a placut. Dupa primele doua versuri speram sa fie dicteu automat, insa nu s-a adeverit. Am citit un sinopsis dupa moartea lui lazarescu, hardcore si patologic. Foarte filmic, lapidar si atat. Si a venit ultima strofa in care te-ai gandit sa devii steam punk si m-ai ingrozit. Cred ca daca dezvoltai ultima strofa rupeai, asa insa e dezechilibrat poemul tau si foarte vorace. La recitire mi s-a facut frica de el. Daca accepti un sfat, sondeaza starea si lasa actiunea pentru cichician.
0
@dan-petrut-camuiDCdan petrut camui
- răzvan, mulțumesc de trecere și răspunsul semnificativ. rămâi tânăr!:)

- bogdan, așadar nu ți-a plăcut. mulțumesc, poate data viitoare!;)
0
TNtea nicolescu

Inainte si inapoi fara salturi ci urmarind curbura infrangerilor si a nainte să pleci,
încuie,
pentru ce va urma.
reusitelor...
Viata, Dane, prin care tu stii sa umbli cand direct cand pe furis.

Totdeauna mi-a placut introspectia devenita imagine externa, "fotografie" la cere te uiti incercand sa intelegi.

Tea
0
@dan-petrut-camuiDCdan petrut camui
știu că am o datorie dar promit... cum din cauza pandemiei nu sunt evenimente sper ca luna viitoare să trimit volumele...și ptr tine și ptr vero.
la lansare a fost departe și frumos desigur nu am invitat pe nimeni :)
deci așa, drag de dvs în continuare distinsă doamnă! cu mulțumiri!
0
TNtea nicolescu
Iarta-mi gresala din comentariu, comp. meu (sau) am imbatranit.

Nu-ti face probleme cu expedierea si vero si eu stim cim e viata acolo (si aici)
Numai bine, N. (mai traieste Pora?)
0
@dan-petrut-camuiDCdan petrut camui
mi-a dat bani să deschid o șaormerie și s-a supărat că am vopsit-o în culorile rapidului!:))))
0