Poezie
de-a statul acasă
2 min lectură·
Mediu
n-aș putea respira în prezența ta
așa cum nu aș putea să-mi feresc mintea
de
începuturile ființei
recunosc locul în care soarele explodează
dintr-o emisferă în alta
iată,
m-a certat înțeleptul
uită-te la El
câți oameni răi nu lăcrimează la cuvintele sale
și asta face pate din talent
arta seducției
mi-a spus cu mâna pe inimă
în timp ce îmi înghețase sângele în vine
ai crezut că este mai ușor să mă lași să plec
deși cu brațele în jurul tău mă simțeam ca acasă
sperând că-mi vei simți inima
că-mi vei vedea slăbiciunea în splendoarea unui gând ce-a
făcut lumea să aplaude în picioare
fiecare moment petrecut mi se pare o șansă în plus
nu vreau să pierd nimic din ce se cuvine unei morți premature
uitarea își exprimă negativismul
lovindu-se de pereții peșterii mele
întunericul se simte viu
lipsit de libertate și de posibilitatea de a contracta
alzheimer
de fapt cine e mai bătrân decât spaima
omul care și-a ridicat ochii
luptând pentru viața lui
în timp ce atinge mânerul taxiului
cu care sufletele pierdute trec
dintr-o lume în alta
azi nu am febră
deschid fereastra convins că greul a trecut
orașul își înalță curajos coșurile de fum semn că
apocalipsa nu a lăsat urme mai adânci decât dispariția dinozaurilor
generația mea se pregătește de o nouă eră glaciară
cineva din partea binelui vorbește în parabole
nu înțeleg de ce iubirea trebuie să întoarcă
și
celălalt obraz îți ia apărarea:
nativul rar scapă de la moarte,
pentru că aceste lucruri reprezintă partea vitală
în corpul său,
iar Saturn are cea mai mare putere de a face rău,
un rău
mai mare decât m-ai iubit tu vreodată.
043.304
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- dan petrut camui
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 278
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 47
- Actualizat
Cum sa citezi
dan petrut camui. “de-a statul acasă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-petrut-camui/poezie/14145434/de-a-statul-acasaComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Prinși de fluxurile timpului ne depărtăm de „începuturile ființei” și ne apropiem de sfârșitul intervalului existențial, când „înțeleptul” din noi devine activ căutând „șansele în plus” pentru a face din ele beneficii și avantaje.
0
TN
Hi dan!
Iti scisesem un com. destul de detailat...stii cat admir poezia ta, dar nu stiu de ce a fost forbiden! Poezia este de exceptie, profunda, sensibila...POEZIE!
Misterioase aceste interdictii pe site-ul asta, de aceea nici nu pot publica.
Nu exista explicatii in sensul acesta
Iti scisesem un com. destul de detailat...stii cat admir poezia ta, dar nu stiu de ce a fost forbiden! Poezia este de exceptie, profunda, sensibila...POEZIE!
Misterioase aceste interdictii pe site-ul asta, de aceea nici nu pot publica.
Nu exista explicatii in sensul acesta
0
-Adina pentru cuvinte și trecere, ai dreptate, cu cât va trece timpul cu atât poezia mea va fi mai actuală;)...te mai aștept!
-Răzvan, my friend, mă bucur de vizită, toate cele (mai) bune!
Mare plăcere!;)
-Tea, ca de obicei cea mai dragă!;)
-Răzvan, my friend, mă bucur de vizită, toate cele (mai) bune!
Mare plăcere!;)
-Tea, ca de obicei cea mai dragă!;)
0

Asta înseamnă că va fi de actualitate și peste un an, peste zece.
„ de fapt cine e mai bătrân decât spaima
omul care și-a ridicat ochii
luptând pentru viața lui
în timp ce atinge mânerul taxiului
cu care sufletele pierdute trec
dintr-o lume în alta”
Aici am remarcat punctul de maxim de lirism.