Poezie
pustiu nisipos
1 min lectură·
Mediu
iubirea mă face să nu mă ating de mâncare,
deschid sertarul din care amintirile cu tine
se ceartă să iasă primele -
nopțile în care te iubeam singur, apoi cele în care
te iubeam
de față cu lumea de după potop,
luna tremura oblic lăsându-mi o rană
adâncă,
ziua a șasea o petreceam învelit în
pielea mea nouă - pătură cu motive bisericești.
până să moară primul om, viața și moartea erai tu,
vorbeai cu atâta siguranță despre iubire, încât mă simțeam încolțit
în spatele unui zid ca o rugăciune,
îndreptată împotriva cuiva mai înainte decât noi,
sau ca un blestem despre care nimeni nu știa ce să creadă.
în spatele acelor priviri și trupuri speriate,
ființe
gândesc, calculează și fac glume pe seama noastră,
singurii în stare să dovedim existența divinului.
pentru că numai tu
îmi spuneai:
pot să iau un cuvânt de-al tău, să fac înconjurul pământului
și să ți-l aduc înapoi întreg și nevătămat
cu mai multe semnificații,
ne iubim, siguri că nu trezim spada cu două tăișuri,
solidari în neliniște și nedumerire.
023.566
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- dan petrut camui
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 176
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
dan petrut camui. “pustiu nisipos.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-petrut-camui/poezie/14124051/pustiu-nisiposComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DCRăzvan, bine-ar fi să te-audă;))
0
„Zidurile’’ ridicate între noi de „neliniște, nedumerire’’, deziluzii și resentimente, se pot sparge prin forța iubirii ce se mărește prin „rugăciunea’’ sinceră la altarul dragostei fără impurități și fisuri.