tonuri de alb

merg la biserică de parcă orbii ar fi greșeala lui dumnezeu îmi distrage atenția cu macarale și camioane gata să curețe locul moartea trimite cete de oameni nevinovați râd neîndemânatic&demodat iar tu nu reacționezi la lumină trăiesc în țara care niciodată nu-mi va întinde și obrazul drept închid totul soarele se aude atât de tare încât mă împiedic de crăpătura din zid particule accelerează la comanda unui gând obscen nervii ating masa critică efectivă reacție în lanț legături moleculare pierdere iminentă iată de ce sunt atât de scumpe tonurile mele de alb te iubesc de parcă aș căuta între coapsele tale un supraviețuitor și în minte am numerele de cod din valiza ce-mi provoacă dureri nucleare trebuie să beau mai mult să aflați sfârșitul poveștii când diavolul nu-și cunoaște dușmanii începe cu oameni care arată ca mine probabil semăn cu președintele la finalul unui discurs despre pace în timp ce coreea de nord mai aruncă o rachetă zeflemitoare în mare în rest colțuri întunecate, amenințări catolicismul tău inspirat face notă discordantă cu imaginea apatiei pe care nu mă sinchisesc s-o arăt oricui mă întreabă despre dragoste cu respect și inteligență da suntem oameni de multe ori o încasăm atunci când zile de luni fac uitate iarba din fața casei, nemișcarea unui iepure prins de viscol