Dan Mitrut

oftatul, o durere neavortata, o stare retinuta in pantecul sortii. il simti e acolo si nu stii cum sa il dai afara, ai senzatia uneori ca e parte organica din tine:

\"Zvacnirea lui o resimnt
in dreapta dar mai ales in stanga
unde-i place sa loveasca\"

mai departe se vede, oftatul urca, ia forma de sarpe spre inima, in liniste fara sa faca zgomot, sa nu fie simtit si expulzat printr-o ultima respiratie de eliberare.

la lumina durerea asta interna nu mai are forta, e dezgolita, lipsita de suflul vital ce il fura din sevele vietii, demistificata.

eliberarea trebuie sa vina daca faci in tine liniste, o auzi cum boleste in tine si o arunci afara, spre soare. de asta e soarele, sa arzi in el durerea si glasul ei cel lipsit de vlaga:oftatul

asa cum l-am receptat eu e un text magic. timpul nu mai conteaza. suntem in poceste pe taramul lui JUmatate-de-om-pe-jumatate-de-iepure-schiop.

motivul mitic al privirii vinovate, asemenea \"Povestii porcului\", drumul si emotiile, amintirile si solutia finala, viata intre doua lumi, una inalta plina de minune, alta a mocirlei, a intunericului....

toate astea fac din text o imagine mai aproape de suflet, de mirajul cel viu al basmului.

da, nu amafirmat nimic despre reciproca. avem de invatat de peste tot.

e foarte buna observatia ta

Caspar, Melchior, Balthazar. in cronica lui Zosima, text bogomilic, se pomeneste si de un mag Musta.

numele lor poarta, dupa Origen, semnificatii esoterice a trei mari functii spirituale ce s-au supus si au recunoscut pe Copilul Divin.

multumesc pentru comentariu.
ai surprins o multime de lucruri din text si ai intrat in profunzimea textului.

parca ma simt mai inpacat cu gandul ca doi trei oameni au receptat ceva din mesaj.

inca ramane deschis: se pot face trimiteri spre multe directii,mai ales spre trezirea spirituala.

delfini, desene pe nisip, energii, Fenf-Shui.

mie imi place pentru toata forta ce emana din text. ca si cum ti-ar da cineva palme sa te trezesti: \"Omul ăsta e nebun/ e cel mai nebun dintre noi, nebunii\", \"îi cade mâna jilavă
peste ceva
ce–i atârnă
legat cu două silabe
de trup\"

\"Silabele canceroase
i–au făcut limba pușcă
și degetele trăgaci.
Nebunul nostru cel drag
începe în fiece zi câte un război…\"

e o bogatie si durere si dulceata aici, injuratura si strigat, mangaiere si alint.

mi-e greu sa scriu ceva. si ma intreb ce rost ar avea? am spus tot

nici un om nu se intoarce inapoi de pe calea lui.

in liniste vei gasi linia de lumina din naturaletea fiintei tale.

daca nu faci asta nimic din ce ai fost nu mai are valoare.

te rupi de trecut e ca si cum ai rupe o mana de la tine si arunca-o.

in viata hotatrarile pripite apar mai tarziu ca efecte incomplete.

eu cred in tine.

armonia nu se dezice. pentru ca armonie inseamna sa fii alaturi de \"da\" dar si alaturi de \"nu\".

aici observ o armonie a luminii: \"Respir lumină...\", \"Trupul vibrează de stele\"

lumina inseamna evadare in tine si prin tine in univers, ca o poarta secreta: \"La noapte...se vor arunca/În cerul de ape s-aprindă simțiri\"

transformarea alergarii in zbor e superba. poate zbura numai cine a invatat mai intai sa mearga bine si prin asta armonia ne transmite ca simte manifestarea unei stari noi de fire:

\"Respir lumină
Și alerg...
Nu!
Zbor...
Și îmi zâmbesc
Cum ar fi trebuit să fac de atâtea ori!\"

mie finalul mi se pare frumos de tot. ar fi trebuit sa isi zambeasca mai demult. abia acum, despovarata de teama aripilor, poate experimenteaza zambetul interior, gratie, izvodire de lumina.

imi place felul asta de a scrie lumina stiind ca exista si intuneric. asta e armonia de fapt

aduce de departe cu promisiunile facute copilului de imparat de parintii din basmul Tinerete fara batranete si viata fara de moarte. e asa de frumoasa asemanarea pentru ca in esenta tot despre o anume transcendere a conditiei e vorba in ambele.

cerul si pamantul apar legate prin apa ca fluid intermediar: \"pământurile mamei în călcâie mă dor/de la primul înot până la ultimul zbor\" sau :\"de la creștetul apei până la geoizii de humă/m-or legăna-n ciutură de fântână, ei, sfinții\"

e o calatorie pe verticala de la copilarie la nefiinta prin toate starile de fire.

si iar ma bucur de citire

eu trec doar sa citesc si sa ma citesc in acest haiku.

la asa ceva nu se mai poate comenta nimic. doar fsci liniste in tine, te bucuri si.....multumesti maei

imi place cum in poezie se concentraza toate spunerie in aceste \"a\"-uri ca niste orificii de clepsidra. imaginile trec dincolo, transfigurate mai colorate, rearanjate dupa tiparele inimii:

\"...si prefer sa zambesc fluturi
si colturi de cer\"

\"a\"

\"cite secole de fericire
mai avem de trait in doi\"

\"a\"


\"si dragostea a ramas la fel de frumoasa, tragica,
abisala,intimplatoare,reala\"

luand totul de la inceput, mai intai trebuie sa te nasti.

frumos mesaj a...

sunt multe imagini de mare putere vizuala, dar nu e vizualul detasat, nu doar observatie ci traire, e ochiul care tremura:

\"Ea să îmi ia brațul și să desfacă
de la încheietură ceasul cu cadranul turtit
și întotdeauna rece
(se înfiora dacă îl închidea în pumn),
ducându-mi-l la ureche să-i aud
ticăitul ritmic ca o inimă,
nu, ca o respirație,
nu, ca o amețeală
în dreptul pieptului ei.\"

imaginea incarcata face bogatia textului, o coloana vertebrala a unui fel de a scrie care se lipeste de felul meu de a vedea.

multa forta pusa in imagini si o stare sufleteasca bine sugerata:

\"poarta-ma doar pe jumatate treaz prin secretele tale de budoar
Voi da din cap din cind in cind ca un ciine de masina\"

sau:

\"Zi-mi mai bine despre nasterea ta dintr-o femeie tipind
despre calul care alearga nebun intr-o singura picatura de singe\"

imi place chihlimbarul si masculinitatea ce degaja poezia in intregul ei.

taranul roman a spus despre cer lucruri mari, nevinovate si magice cu mult inaintea comunismului.

a se citi \"Credintele taranului roman despre cer si stele\" de ion Otescu, aparuta in 1907. ea se bazeaza pe chestionare. la acea epoca inca se mai putea sonda prin aceasta metoda fondul folcloric de obiceiuri si traditii al poporului. si asta e cel mai apropiat ecemplu la indemana.

am inteles si eu semi-gluma si raspund:-)

nebunul?
pai uite, daca vei citi atent, vei observa ca ne e vorba de un personaj patologic, ci de unul Trezit. gandeste-te ce s-ar intampla cu un om care trecand printr-o trauma se transfigureaza brusc si incepe sa vada integral realitatea, in tot ce are ea subtil, adanc, dincolo de ecranul mental.

nu i-ar fi usor, evident, dar tot ce ar spune el ar fi considerat o nebunie, pentru ca ceilalti nu vad, sau nu cred.

de un altfel de nebun e vorba...

iti multumesc mult pentru rabdare si apreciere

observ ca sunt mau multe feluri, sau grade, nuante de tarziu: un tarziu al lucrurilor definitiv pecetluite:

\"privesc cu teamă
la satele lăsate în spate,
ruinate\"

apoi vine tarziul evenimentului inca posibil de intors din drum, dar ca o parere, puterea de a face aceasta nu iti apartine:

\"să inventez un instrument optic
prin care să văd lumea
așa cum e
ciudată, inversată, lăsată
baltă\"

e ca si cum te-ar speria sa vezi lumea asa cum e ea. o senzatie de anestezie prelungita dar inca nesiguranta: \"sa inventez\", \"sa vad\"

apare tarziul gata sa se produca. vointa ta aici are forta necesara sa transceanda realitatea imediata: \"nu e prea târziu\". in acest spatiu al visului inca se poate face ceva intru indreptare:

\"hai să mai stăm de vorbă
despre viață
hai să mai bântuim prin vise
până dimineață\"

dar totul se frange in final. cazuti din inefabil, trantiti de concret, \"e deja târziu/ și s-ar putea să nu mai prinzi nimic/ spre casa\"

nu-i tarziu sa iti zic:

eu cred ca tu esti aceasta ghicitoare, ce mereu isi schimba raspunsul. o ghicitoare vie cu trimiteri foarte subtile: de la creatia din nefiinta, la monade, de la cele trei campuri de cinabru, tan-urile izvoratoare de elixir, la mantuire...

in poezia asta e o cautare, intre extreme printre sunete si imagini iscate din \"foamea de tine\" :

\"Sunt cascada răgetului sufletelor
Mă urlu în mine, de față cu mine
Mă devor periodic
Scâncesc când mă violează Dorința\"

e firesc sa fie ghicitoare, spontana cale despre care sugerezi.

sunt placut impresionat de profunzime, de jocul dintre transcendent si perisabil, de lupra si metamorfoza ce fac forta acestui text.

a te apropia fara sa atingi, a sorbi fara sa risipesti aroma.

nu ii spui pe nume o inchipui pasare pentru ca duce pe aripi un cer ce te striga pe nume.

trandafir salbatic, coasta padure, un anotimp nedefinit: iubire?

imi suna a imprimavarare in suflet.

cred ca e un inceput bun, in afara de urarile de bun venit pe site, nupot sa nu remarc imaginea aproape de tablou a sufletelor legate prin trupuri de copaci in arsita noptii.

senzatia onirica de intalnire cu adancurile fiintei. curatenia stralucirea scanteii celeste e sufletul tau: \"mă orbește de-mi dau lacrimile\".

fata in fata cu acest mai mult decat visul nu iti doresti decat opusul, resorbtia in cotidian. inca nu a venit timpul, pari a spune, sa traiesc in corpul cel de slava.

ma pune pe ganduri adancimea oglinzii si fascinatia care te-a cuprins incat e greu sa i te smulgi: \"ajută-mă să mă trezesc!\"

subtil si omenesc spus, trait.
exact dupa gustul meu