dan mihuț

m-am găsit după îndelungi căutări la rubrica decese (scris în caractere gotice) adăstam întins sub cerneală rânjind cu acțiuni la gerunziu în brațe mi-am pus întrebarea firesc de ce

a fiert până când s-a scurs colagenul din el în bălți mici pe sub arcurile patului care se oglindeau precum guzganii pe prund serviți o puncție făcută cu neonul cu burta în jos masând coama

mă ameninț cu moartea în fiecare zi. noaptea, îmi tastez frumos baia de acid sulfuric, extremitățile prinse în menghină, unghiile smulse scrumul țigării sfârâind în carne, crestăturile, șamd,

pajiști de câini roși precum vintrele de pe tulnicul din oglinda apei o velieră ce duce timp către trebizonda acolo unde apa e mai tulbure decât ochiul plin de carne bulgări de ocru cresc pe

punct dintr-un punct începe sângele să curgă dintr-un punct tu nu te mai vezi pe pieptul timpului îmi târăsc pașii și parcă e pieptul meu mă dor locurile în care m-ai privit mirosul tău îmi

m-am așezat pe nisip și m-am dat cu mâl până nu mi s-a mai văzut prezentul istoric de la ultimul seminar pe care-l mai țin minte cu pâtea sub pleoape s-a dezvoltat o chestie din amintiri sau

dedicat țoapelor poetice ieșirii în spațiul deschis îi corespunde o închidere -cubul. laturile asociate unei sere experimentale tortura cu libertăți de balaur vina de a fi prozaic, de

voi fi scurt dar voi priviți-mi retina în noaptea asta mă voi reteza mai mic cu un cap voi traversa marile rețele ale creierului în papuci și cu guillotina pe urmele mele numărând câți pași fac

noțiunile care te bagă-n ceață au în ele o corporalitate de silicon și mai ales nu te fac să stabilești un diapazon care să aducă o viață în plus în bătaia acului de ceasornic ca o limbă care se

într-o poiană a zborului luna lucind în nisipul pâlpâind în apa ce numără ochi stele solzi parte de pamânt strigătul nebunului din mâna dreaptă strigătul bătrânului din pieptul

clădirea agonică are patru ferestre sistematic așezate prin una nu se vede nimic e pus un ziar galben cu defilări în august și parade pe stadion în fotografia din colț un strungar rânjește

la rădăcina blocului săpa un copil ciudat ca o umbră a parcului se ridicau în asfințit câinii pe trunchiul copacilor iar tu priveai copilul cum rodea pământul cu unghiile l’ai ajutat

azi am văzut urcat într-un copac începutul de om al cerului surâsul său paradoxal de lynx columna sa de oase după care se orientează fiecare organ fiecare stea apoi am văzut teribilă inima

trebuia sa-ți ghicesc corpul lucrurile tale ca niște lumini indelungi fără cuvinte trebuia s-o fac ca și cum mi-aș alege ochii dintr-un vast câmp într-o departare care vine într-un copil

canabisul se cultivă printre sparangheli și conopidă se înfige o pipă în cernoziom bați apa de cobiliță și cobilița de umărul stâng prinzi între unghii putregaiul și oasele iliace sternale

dacă seismul se termină cu o bucată de ață aruncată de sub dărâmături și steagul acesta se înfășoară pe mine fără să mă lase în voia sorții dacă seismul se întinde doar e un semn salvarea

ninge la fel cum ningea poate altfel sunt doar cuvintele ca un tunel în pantă prin care alunec până la voi prin zăpezile astea ajunse la tâmple rar câte-un foc să nu ne rătăcim un ghiont în

un urlet până spre orbita zilei cu umeri lați cu miros curat în deschizătura pieptului azi stăm fără unghii fără să roadem tăcerea fără cearcănele clădirilor doar noi lungiți între un pat și