(abator)

Parcă asist la un ritual. Un iad al apelor, al vieții, o vizuală, un roșu demențial, întunecare, un flux cromatic suprasolicitant și revelator. O construcție-tablou cu o strofă de mijloc ca o insulă înșelătoare, în care cromatica sacră nu mai intervine salvator, ci doar contribuie la senzația de sfârșit, oglinda – reflex acvatic, aducător de moarte, umbrele, piatra - starea intermediară între prima și ultima strofă, care se pot citi și inversându-le ordinea, stare intermediară între conștient și inconștient, atunci când apare drama, până la urmă sinele pus în pericol de agresiunea imprimată în instinctul morții, când nu se mai poate face deosebirea între lumea lăuntrică și cea exterioară. Sper că nu îmi vei spune că este vorba de devenire:)
Și pentru că ideatic poezia poate primi alte valențe, mă opresc la estetică, expresivitate și de ce nu, pentru a remarca chiar melodicitatea. Mi-a plăcut mult comparația din finalul primei strofe.

narcisa,
ai prins bine nivelul de parceție la care la care se formează textul. ideea textului se ascunde, ce-i drept, sub discursul care are loc la nivelul imaginilor, a crizei sugerate de ele.
mulțumesc încă o dată.