Poezie
(silicon oil hill)
2 min lectură·
Mediu
noțiunile care te bagă-n ceață au în ele o corporalitate
de silicon și mai ales nu te fac să stabilești
un diapazon care să aducă o viață în plus în bătaia acului
de ceasornic
ca o limbă care se detașează de corp și mimează
mersul râmei până când se coboară ceața
pe sub dirijorul ce face să miște aceast strat
de sensuri
ia zi mă ce e soteriologia (loază)
disciplina mântuirii don profesor (bine loază)
dar în azur e iluzia clarului nu a mântuirii matematice
la cina cea de taină au fost și milogi care n-au mai
avut loc în poză sau în doctrină
și peste tot se-ntâmplă să găsești
vreo două trei semne cu tălpile lustruite de parafină
fugind pe cămașa realității ca un schior
revoluționar
dacă privești pielea mai puțin concentrat nu vezi
smârcurile
toate țâțele arată bine dinafară încât crezi
că ajunge să falsifici ca să iubești pâna la capătul portativului
muzica celebră a coardelor afone
o mână de fufe strânsă ad hoc în mizanscenă
ca să ascundă apetența noastră pentru play back
dar mai ales orgasmul smooth când strângi
lucrurile din jur ca pe tuburile de pastă de dinți
și țâșnesc esențele
ah
și nu mai e ceață
noțiunile se clarifică ca-ntr-o probă sportivă
iei startul și alergi până la epuizarea siliconului din tine
043257
0
