Poezie
zăpezi naive
1 min lectură·
Mediu
ninge la fel cum ningea poate altfel sunt doar
cuvintele ca un tunel în pantă prin care alunec până
la voi prin zăpezile astea ajunse la tâmple
rar câte-un foc să nu ne rătăcim
un ghiont în coaste să nu uit colindul
sau să nu mă pierd în ochii vreunui trecător mai tânăr
sunt vechi focurile care afumă alunul
mă pui și-acum să clocesc pe bogățiile anului care vine
și-mi aduce hainele
schimbă-te
miroase a pâine caldă și nu trebuie să-ți amintești
că ai părinți azi nici pâinea să n-o mănânci ca și cum
sub bradul altor copii ar pândi o nenorocire
o pernă albă ți s-ar pune sub cap
un descântec pentru dezlegarea săniilor și-a câinilor
ești mai copil azi și ți-e rușine
ascunzi ochii care au tăiat prea multe cadouri
pândești mâinile cum strâng clanțele ușilor
numeri tablourile mai ales peisajele însorite
și te aștepți ca și-acolo să înceapă ninsoarea
ți-e rușine de toată această naivitate
poți pricepe toate lucrurile străine
zilele sunt la fel doar clopotele bat mai lung
vrei să împrăștii tăciunii focului
să strângi părinții într-un loc ferit de această zăpadă
care a acoperit tot
013144
0
imagini de un natural al alunecusului sustinand proiectarea in imaginea prezentului unde zapada ajunge la tample.
lesne de citit ca poveste si de fapt o pojghita care protejeaza sensurile des-legarii, astefl vaz eu albul de aici.