Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

pași prin mers sacadat

(versiunea soft child)

2 min lectură·
Mediu
se ridică în mijloc o limbă pe care scrie
fără nici un fel de om
cad ca să ridic din mine marginea de fruct
prin care se strecoară moartea
spre ochiul meu care te-a văzut și trăiește în tine
miroase a mână în care am mai fost
într-o zi trecută pe sub cei mai mici copaci
tulpina din sânge
se aud până departe sunete prin care
părul tău se transformă în tremurul
mirosului de pâine
din fiecare iarnă a disperarii
alunec pe nisipul care a trecut fără formă
prin bucuria buchetului de mare
pe care mi-l întinzi
ca să raspund ca un copil când în valul mărunt
ce se ridică fără să mai cuprindă toate insulele
îngropi un semn
cad fără să știu cum limba pe care nu o sap
se strecoară încet catre înghițitura
ultimului cuvânt
când cusută sub piele stă pănza dorinței de a muri
fără fructul care călăuzește marea minciună
a cântecului prin care scoți din carne
unul câte unul
copiii nenumărați ai regăsirii în gol
am curaj să rânjesc spre umbră când
mi-e atât de teamă
să nu otrăvesc cu zâmbetul clipele pe care le crezi
legate în jurul tău
cu un mijloc de om nescris
pașii sunt ascultați până la cerneala
care îi scrie
pe mine
083.715
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
211
Citire
2 min
Versuri
34
Actualizat

Cum sa citezi

dan mihuț. “pași prin mers sacadat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-mihut/poezie/184149/pasi-prin-mers-sacadat

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ioana-barac-grigoreIGIoana Barac Grigore
ceara a lasat urme adanci pe asfaltul torid al pielii de pe buricul lui arde inca el se desurubeaza cu totul acum si intra in trusa de scule cuminte fara sa mai apese fara sa regleze racordeaza si apoi urmeaza un indemn al limbii cu care isi linge pastele laptoase ale creierului prin coborare deci in camarile care pompeaza una cate una langa una langa cealalta litere a x e v f y h r z n u m o f p l etc niciodata nu mai cu inca nu nimeni nimic nicaieri noroc cu stratul asta de ozon care se topeste deasupra fumului lumarile stinse retezate de curentul dintre usa si fereastra niciodata sau nu inca ceea ce este de bun augur pentru un pianist care executa o pana de curent mai lunga decat o vara caniculara
0
@dorin-cozanDCdorin cozan
se ridică o limbă/se pune pe sine un principiu al scrierii care cere \"nici un om\"

se cade ptr a ridica/trai moartea omului

miroase a sange/a drum cunoscut si urmat

se aude parul tau care spune: urmeaza-ma

se aluneca/se intinde pe acest semn si se scurma

se cade cu adevarat, dar fara stiinta caderii si regasirii/stergerii omului-ramanerii umanului

se ranjeste in acceptare in retinerea/pastrarea stiutului putin

se urmeaza linia trupului

se prin minele-Tu

0
@dan-mihutDMdan mihuț
semnele voastre sunt importante, mai ales sub acest text, nu mult însemnând până la o limită, ci enorm. uneori scrisul înseamnă prea mult. iar ceea ce trăiește în el trece dincolo și asta când abia mai putem percepe existența acestui dincolo. vă mulțumesc.
0
@valeriu-d-g-barbuVBValeriu D.G. Barbu
Dane
m-am împidicat!
dincolo nu vreau să pot
pași prin mers
pași prin pași, am pantofii 46
mă trec la valize!
0
@dan-mihutDMdan mihuț
e bine și la mărfuri-tranzit, valeriu. stațiile comerciale se construesc mai rar prin partea asta. și... te ridici tu. ia o mână de-aici!
0
@valeriu-d-g-barbuVBValeriu D.G. Barbu
mână pe care o strâng cu prietenie
mulțam
tu scrie
uite îți las \"strânsoarea\"
lasă-mă să-mi caut pantofii
la magazin la raion
m-au trimis la valize
nu-i poezia ta de vină că io trăiesc pe picior
mare
stai
am două!
0
@elena-tomaETElena Toma
ai idee? ce fel de cerneală scrie pe tine? dacă e din aia simpatică? în tinerețe primeam scrisori care pe mama mea, dumnezeu să o odihnească, o mirau...nu se vedea scrisul. credea că e glumă dar eu, cu fierul de călcat încălzit...aduceam scrisul la lumină, trecându-l, atent, peste coala albă, nevinovată. pașii pot fi scriși și cu cerneală invizibilă? vor fi ei de acord? gândesc că dacă sunt niște pași simandicoși...au și pretenții:)))
0
@dan-mihutDMdan mihuț
valeriu - să-ți triască umorul!

elena - probabil cu multe cerneluri. mai toate. și nu au pretenții.

mulțumesc.
0