animalul de la sfârșit

cred ca graiul este ce le lipseste lor si noua oamenilor tacerea. cat si ce putem exprima in mutenia noastra la sfarsitul fiecarei cuvantari. luam o gura de apa si ne retragem la locul nostru in sala. la comedia asta nu a aplaudat nimeni. un poem bun in spiritul deja cunoscut al lui dan mihut.

e bine că, de la locul nostru, putem exercita tăcerea. nu aplaudăm, comedia e întoarsă cu picioarele în sus și e pe masa de operație. să zicem că nu animalul o spintecă. vom aplauda cândva, desigur. mulțumesc, ioana.

fireste ca nu pot prinde toate ascunsele sensuri. sunt convinsa ca cineva, la un moment dat, o va face. animalul nu face experimente artistice. el spinteca daca ii e foame si daca e nevoie sa spintece. spintecarea, maruntirea, tin deja de universul uman. omul a fost planificat cu o cavitate bucala redusa in dimensiuni. mananca sau vorbeste. exercitarea tacerii este totul cand vrei sa te hranesti. locul vostru se vede bine. frumos text.

la sfarsit se imparteau baloane volante si chiote, era o manifestare spontana sau o nunta prestabilita, nu mai stiu, dar tacere se facu numai cand au adus tavile cu bucate, toti s-au asezat la masa sa infulece carne roasa pana la os, si din cand in cand unii , multumiti se uitau cu drag si gura plina la animalul mincat si cu mai putin drag la animalul cu care venisera la petrecere pentru ca trebuiau intr-un final si dupa aceia, sa se intorca acasa cu el, la o enorma singuratate si liniste...

ioana,
cred că nu te-am supărat cu ceva în comentariul meu, sper doar că ai simțit că vrei să mai adaugi ceva. îți mulțumesc.

anuar brahem,
nu știu nimic de legile lui asimov cu privire la roboții literari, astefel încât doar îți mulțumesc pentru trecerea pe aici și pentru aventura pe care ai lasat-o în urmă.

aici se vorbește despre Bestia cu Două Spinări, ăsta e animalul pe numele lui mediaeval. așa dezleg ieu acest rebus scris în limba aceasta atât de asemănătoare cu româna.