DAN ILIESCU

Mă curg printre degete, la o singură mână... E mâna ce scrie, e mâna ce simte Așterne frenetic, cerneala din vână... Venită din suflet, aici nu se minte Mă curg printre gene, prin ochii

Se-ntâmplă-n viață, uneori Să fii închis, încarcerat Să nu vezi luna printre nori Sau stelele pe cer curat Să vezi prin lacrimi, cam neclar Doar ce e trist, îndurerat Să-ți pară totul în

Un soare blând, dar sclipitor Mă mângâie, ușor, pe față Mă mângâie incetișor De totu-n mine se rasfață Mă-ntind timid, adorm treptat Și fără să-mi dau seama Ajung cam ars și cam

În scorburi de stejari Își fac azi văgăună Lingăi de demnitari Cu mintea lor comună Au negre limzine Salarii cu zerouri Și secretare fine Întinse pe birouri La ușa lor masivă Se-ajunge

Cobor cărarea din pădure Pe firul apei cristaline În dreapta-i un tufiș cu mure Fac un popas, aici, că-i bine Găsesc un trunchi de pom, căzut M-asez, cuprins de oboseală Și din hățișul

Cu ochelarii lui, cei groși Prin care ochii se dilată Cu pantalonii negri, groși Și cu albastra lui cravată Intră pe ușe, serios Cu catalogu-n mâna dreaptă Nu este tânăr, nici frumos O

Pierdut-am zori de ziuă Și-apusuri de lumină În temnița continuă Cerșind iubiri din milă Pierdut-am calea vie Croită-ntre străini Plecat in agonie Și scos din rădăcini Pierdut-am și

Nu mă mai uit in urmă...prea multă suferință! O las lumii postumă O las cu bună-stiință Nu mă mai uit la ceas...oricum este târziu! Doar timpul ce-a rămas Nu este un pustiu Nu mă mai

Mama-mi spunea, încă de mic Să fiu cuminte și curat La toți de bine să le zic Respectă și ești respectat! Tata-mi spunea ca să ascult Și să învăț neîncetat Numai așa ajung om cult Învață și

În vremuri vechi, de căpătâi Am fost și eu la școală Am stat mereu în banca-ntâi Era singura goală! Apoi o fată am curtat Pe banca de pe-alee Fata urgent s-a măritat Acum este

Stau față-n față, în oglindă Și mă privesc, neâncetat Aș vrea să trag măcar o pildă Dar ceasul meu, se pare-a stat Îmi pun o mână-ncet, la piept Se pare, inima nu-mi bate Aș sta un pic, să

Mă simt un scai, pe haina ta M-am agățat de tine Aș sta lipit, aș asculta Tot ce gândești de mine Aș fi cu tine, peste tot Și aș vedea ca tine M-aș atârna, atât cât pot Cât haina bine-ți

Stă aplecat bătrânul Atent pe șevalet Încearcă să dea tonul Culorii din portret În ochii lui sticlește Continua căutare A nuanței ce lucește În orișice culoare Se dă un pas in

Baston la greu...prieten bun Unde-ai plecat de lângă mine? Singur aștept...străin pe drum Aștept din nou, ziua de mâine Cutreier vise...neâmplinte Nu am curajul să le înfrunt Și-mi curg

Mă uit atent, mergând prin piață Și mă opresc, să iau ardei În fața mea, o precupeață Laudă marfa dumneaei Îmi pune doi mai mult la kil Îi șterge și îi lustruiește Iar eu îi dau apoi, umil O

Părinte de copii și om lovit de soartă Mă uit atent la mine și văd un om străin Căci am un zâmbet trist și inima mi-e moartă Iar sângele din vene, are în el pelin Amară-mi este viața, rupt de

Mă uit atent, mergând prin piață Și mă opresc să iau ardei În fața mea, o precupeață, Laudă marfa dumneaei Îmi pune doi mai mult la kil\' Îi șterge și îi lustruiește Iar eu îi dau apoi,

Mașina roșie, cu capota ridicată Nu vrea să meargă, s-a oprit Domnița de aceea-i agitată Și are aere de om grabit Pe tocurile ei prea elegante Două picioare lungi se tot agită Din pieptul ei de

Tramvaiul curge-agale, pe linia sa de fier Doi călători se uită, cam plictisiți afară Și când oprește-n stație-n faimosul cartier Se suie elegantă, o scumpă domnișoară O vede și tresaltă, de

Sub cruci de lemn, pământul reavăn Ascunde suflete trecute Se joacă soarta ca-ntr-un leagăn Cu țipetele noastre mute Mă scol cu gândul să trăiesc Așa e dimineața Dar la culcare-mi

Porunci uitate, de iubire Dezmierduri crude, dimineața Se pierd în lacrimi azi sterile Și ineacă-n sânge roșu viața Gâdilături de lungi șuete Cafele negre-n nopți prea albe Și mângâierile

Un bun amic, din cartier Ce are o mașina veche Și zice-ntruna că-i șofer Dar e într-o ureche Se suie iute la volan Și demarează-n trombă În spate fumul e spontan Asigurat?...nici

Mă iubește?...Nu mă iubește? Mă adoră?...Nu mă adoră? Mă dorește?...Nu mă dorește? Mă ignoră?...Nu mă ignoră? Se gândește?...Nu se gândește? Se frământă?...Nu se frământă? Dovedește?...Nu

Un calugăr cam smerit În chilia lui micuță, Vrând să fie răspopit Făcea cruci cu-a sa mânuță Se ruga la Dumnezeu Să-i arate mereu Calea Să-i dea pace-n propriul Eu Și să simtă