Poezii

Si daca as putea sa-nping cu ultima suflare Bolnavii, stancile din drum si drumurile, oare M-ar ajuta cumva sa stiu ca pietrele sunt moi Sau ca din frunzele de nuc ne-am mai deschis si noi Și

Bulbuci un ochi neîncrezător Și mă jertfești cu multă dragoste, Dar, haha, am plecat demult, Nici n-ai observat când am înghețat. Sorbi cu buzele ultimele răsaduri de bulbi Și mă dobori cu

Drept si teapan Zabemsti lugrubu de sub capac. Þi-e frig sau..? ai inghețat așa... lugrubu... sub capac? Te picură cu ceară dar, lugrubu, un ochi intredeschis Zambeste cristal; și te

Motto: El n-are timp de floricele, Caci nara-n vant si-arunca, Strigand, plangand si pal la piele Sughita si stranuta. O draga mea, dar cum, de

Din ce fel de fum i-oi fi construit chipul - nu-l pot ține? fecund, o sămânță, umpută cu sevă, mijeste din palmă desculț, am udat-o cu ochii ei... ține-ți tălpile in palmele

Trăiesc într-o lumânare Și-aud copilul în marginea ușii; Îl calc pe gură Și nu mă mai aud strigând. E liniște în mijlocul lumânării Și mă storc în plasmă, Mă liniștesc în fum... Mă preling

Și m-am sinucis odată, Și încă o dată, Și de mai multe ori Mi-am retezat venă după venă, Într-o zi, poate voi nimeri aorta… Deprim... mă deprim Deprimare Și mă sinucid în gând O

Zâmbet de colb mâncat din piatră, Nisip în loc de stâncă, Înfășurătoarea vântului în gol, Mirajul apei într-un ciob de ol, Guri flămânde ce mănâncă, Înnoroite pe un colț de vatră, E

Fiecare poezie e o parte din mine. Când le voi scrie pe toate cu ce rămân? Fiecare sărut e o parte din tine. Când vor fi sorbite, eu, eu cu ce rămân? Poate, fântânile n-au să sece,

M-am întrebat ce-i Iubirea, Am întrebat ce-ar putea fi. Mi s-a răspuns că e un copil mort, Care intra încet, încet în pământ, Un copil care a murit cu palma deschisă, Cu mâna întinsă să prindă,

Și m-am sinucis odată, Și încă o dată, și de mai multe ori Mi-am retezat venă după venă, Într-o zi, poate voi nimeri aorta… Deprim... mă deprim Deprimare Și mă sinucid în gând O

Am vrut să ating mijlocul, dar mijlocul era o extremă... Pașteti mieii domnului pe cărările Sionului Și hrăniții cu iarba dracului, Lasați-i mai bine să se umfle Și să crape... Căci in

Oriunde-aș păși prin negura propriei nehotărâri, Tot pierd șirururi de idei ce fug spre același punct, Iar chipul ascuns se voalează prin ieșituri, La colțuri se întoarce și-mi spune ce

Morbid e suflul vacii care moare, Iar eu mă uit la ea cu ochi de zeu, Mă-ncrunt, dar ochiul ei cel moale Mă face să descrunt și ochiul meu. Și simt durerea unei lumi întregi În suflul

Pe obraz i se prelinse o lacrima și apoi alta. Era una de cristal, o boabă de diamant în flăcări Cu sute de străluciri trandafirii de culori Și atât de pură și caldă. Mă uit la ochii-i și ei

Ai văzut o floare plângând? Ea plânge cu petale uscate. Păcat de cei ce nu plâng, Ei se prăbușesc cu cei mândrii. O piatră cade. Dar o stâncă? O floare într-o stâncă poate plânge Și atunci

Aruncă-mi fibrele cobzei, Să-mi agăț rândurile în ea, Alungă-mi firele robi-zei, Ce-mi mușcă din ochi. Uite, curtea E plină de fibre de vie Surprinse tăcut, aburind. Mă-ntreb: poți opri o

De ce plângi copil din tei, Pentru că-ți pierzi frunzele? Vei primi aripi de lut, Ce, în zadarnica încercare de zbor, se vor face pământ, iar ploaia le va noroi. Or să-ți curgă aripile

Ce simplu ar fi sa fie simplu? dar n-avem timp să credem ne punem o cruce și-nvelim toiegele în pânză le-ngropăm Marită-te fată cu galbenul căci n-avem timp să credem ne punem

Și mă lași să merg spre morți, nu spui nimic, dualitate. Descentrat, sălbaticul frânt Se zbate cu un ciot de frunză, Suflă în ea, trântește pumnii de glod, Trezește foșnete de

Răceala unei nopți de vară, Atât ți-am oferit, Căldura unui mal, Răceala unui râu. Am vrut să curg, Dar am băltit, M-am absorbit în nisipuri Și-am făcut deșert din stânci golașe. Mi-e

Am să-mi rup coarnele Și-am să-mi frâng ligamentele Și-o să-mi smulg limba Să pot vorbi... E prea mult eu în tot Și nu pot să te văd de mine, Nu pot să te ating de mine Să-ți spun că... NU

s-a rupt un pod. mă lovesc de pietre în cădere.

Probabil eu am pierdut un fir, Poate tu l-ai ascuns în iarbă. În iarba dracului am intrat cu un picior Și i-am strivit rădăcina, dar pământul strivit odată cu ea Era pământul de pe pojghița

Încet pe caldarâm Pășesc încet pe caldarâm, Pășesc încet, să nu strivesc, În ochi de apă, pe un drum, Un pescăruș făcut din scrum. Pășesc încet și îl privesc, Pășesc încet și-l

Fetița ofilită O fetiță ofilită, se-ntinde dup-un capăt de covrig, Are ochii unui înger, înger înghețat de frig… Dar să-i dăm toți peste mână ca să plece unde-o ști, Să rânjească

Șarada ochilor Trebuie să fug. Ceva groaznic și dorit se apropie. Aceași strângere de inimă. Același gol în stomac. Știu ce e și nu vreau. Albastru Căzute încet sunt frunze albastre ca

Plouă-ncet pe-un ochi de jar, stins și-acoperit de spuză Iară ochiul ce se-nchide cu o pleoapă de cenușă Vede mâna tremurândă aranjând o treanță-n spate, Mâini împreunate-amnar plângând

Orizonturi pale de dimineață Întrevăd prin fereastra Prin care trec Triluri Și ciripituri Și raze micuțe ce-ncep să apară. Orizontul se-aprinde Și parcă respiră În vesele păsări Și-n

Spune-mi de mâine, spune-mi de ieri, Spune-mi de noi, cum râdem stingheri, Spune-mi de frunze-nvârtite de vânt, Ce se-nfioară spre cerul pătat Și care pleacă odată c-un gând, Spune-mi de ceața

Lin sărut penumbra nopții Și m-aplec spre pietre moi, Câutând sfârșitul roții Pe frumoși-ți umeri goi. Tu scâncești încet alene, Mă privești, săruți preafin Ale mele buze, gene, Încercând

Glas de furie în noapte, O furtună printre îngeri, Glas de ploaie printre șoapte, Un cutremur printre plângeri, Un taifun al nepăsării, Negrul unui cer senin, Un blestem ca fundul

Se-nveli în mantia-i neagră și muri. Îngeri negri se ridicară și-au plecat, Pe când cei albi îl învăluie și-l pătrund, Iar fața-i scăldată de lună se albește. Nimic din ce-i pământean nu-l mai

Spectacol al umbrelor nopții E veche-amintire din mine, Mă roade, mă fură ca hoții Din nou mă întoarce spre tine. Aș vrea să te am mai aproape, Să știu cine ești, dacă ești, Căci tot ce aud

Ne rostogolim pe iarbă Și ne jurăm că suntem sfinți. Ne ascundem după fețe, Ne facem că nu vrem, Dar toți, purtați de apa Și de mal, Alunecăm în jos pe iarbă, Și o sfințim cu picuri de